Pentru că modernitatea nu este înțeleasă în Rusia, în termeni seculari, ca o civilizație nouă, ci, în termeni religioși, ca o nouă putere de expansiune a catolicismului.- Pentru că modernitatea nu este înțeleasă în Rusia ca un produs al tehno-științelor, ci ca o inginerie socială bazată pe filosofie socială și ideologie.
- Pentru că modernitatea nu e văzută în Rusia ca noi forme ale juridico-politicului (separația puterilor în stat, de pildă), ci ca ipocrizie a principiilor (liberté, égalité, fraternité) în spatele căreia adevărat ar fi doar imperialismul forței brute.
- Pentru că Rusia nu a moștenit paradigma parmenidiană a identității dintre gândire și ființă și de aceea n-a înțeles hegelianismul ca o culminație a acestui paradigmatic, ci doar ca o filosofie a istoriei rezultată din voluntarismul supremației de tip imperial.
- Pentru că Rusia nu a dezvoltat mentalități urbane decât în urma Occidentului și a fost ispitită să plaseze mentalul țărănesc pe o poziție morală mai înaltă atunci când a ales să se uite spre Occident.
- Pentru că Rusia nu are o cercetare serioasă a Bizanțului, cu atât mai puțin a teologico-politicului care a fost fondat prin scolastică.
- Pentru că Rusia a ales să imite câte ceva din Occident (prin Petru cel Mare) atunci când Occidentul însuși începea să uite că toate conceptele politicului se trag din teologico-politic, cum, de altfel, a uitat cu totul despre teo-economic.
- Pentru că cea mai rapidă occidentalizare mentală a fost făcută în lumea ofițerimii ruse, nu în lumea comerțului.
- Pentru că Rusia a putut da o mare literatură a sufletescului atunci când Occidentul ignora deja spiritualul din sufletesc.
- Pentru că marile ispite mentale rusești sunt date de beția măreției geografice, percepută ca dar divin pentru un nou fel de popor ales.
- Pentru că intelighenția iluministă din Rusia n-a fost înrădăcinată într-un sol al gândirii filosofice care să fi urmărit desprinderea de gândirea teologică. Filosofia se naște, acolo, direct din problematica socială. Umanismul anterior acestei problematizări rămâne o stranietate individualistă a occidentalilor.
De ce n-a ales Napoleon strategia alianței cu Rusia pentru a se putea opune, împreună, Imperiului Otoman? Întrebarea este actuală foc: de ce n-a ales NATO o alianță cu Rusia în contra expansiunii Chinei?
O asemenea alianță, contra lui Hitler, a funcționat eficient, dar în miezul ei era strategia secretă a expansiunii rusești peste teritoriile din Europa Centrală. Mai apoi a fost necesar Războiul Rece pentru a scoate „cizmele” Kremlinului din Polonia, Germania etc. Napoleon a prevăzut, cu realism, că Rusia trebuie slăbită, nu încurajată să-și taie felii din Europa. A fost o chestiune de geniu strategic? Nu. Erau foarte bune rapoartele diplomatice care veneau din Rusia: complexele de inferioritate civilizațională ale rușilor față de Occident vor fi compensate, câtă vreme nu vor fi depășite, prin complexe de beție a expansiunii teritoriale. Ironia istoriei? Beția rusească a expansionismului geografic se bazează azi, în primul rând, pe mândria de a fi respins forțele lui Napoleon, considerate o expresie a pericolului existențial ce vine din Occident. E vechea poveste a fricii Atenei că Sparta se întărește prea mult și a Spartei că Atena îi sabotează puterea. Prin fricile acestea reciproce, grecii și-au făcut praf echilibrele care îi aduseseră în poziția de hegemoni în Mediterana. Istoria s-a repetat… Hegemonul actual peste Mediterana a venit din SUA.
Preluare: cotidianul.ro / Autor: Ioan Buduca
