Poezii

«Scumpă Ţară Românească», de George Coşbuc

George CosbucScumpă ţară românească,

Cuib în care ne-am născut,

Câmp pe care s-a văzut

Vitejia strămoşească,

Scumpă ţară românească,

Te salut!

 

Şi-a mea frunte ţi se-nchină

Ca înaintea unui sfânt,

Căci, deşi copil eu sânt,

Inima de dor mi-e plină.

Să te văd mereu regină

Pe pământ.

 

Să ai viaţă de vecie,

Să sporească-al tău popor;

Sub stindardul tricolor

Să nu vezi decât frăţie,

Şi-atunci, dac-o fi să fie,

Pot să mor!

Related Articles

Check Also
Close
Back to top button