Arestarea lui Julien Assange a dat o lovitură gravă libertății de exprimare.
Incendiul de la catedrala Notre Dame a fost un foc în inima creștinismului, nu numai în cel al culturii europene, cum se trâmbițează în media oficială.
„Ce-i de făcut?”, după interogația lui Lenin, dar poate să fie a mea sau a ta, fără rezonanță bolșevică.
Dacă vă luați după mine, în viitorul apropiat, fiecare națiune are datoria să-și apere interesele, necălcată în picioare. Să și le apere punctual, strict după interesele personale, fără să țină cont de bolboroseala de la Bruxelles. Niște funcționari nealeși de nimeni n-au legitimitatea să ne decidă soarta.
UE are nevoie de reformare, să fie o piață de liber schimb, fără corectitudine politică și răhățișuri de acest gen, fără parlament și comisari care să decidă ce este bine și rău, peste capul a sute de milioane de oameni. De aceea contează pe cine o să votăm la alegerile pentru Parlamentul European, locul de unde are șansa să pornească restructurarea construcției europene, inclusiv desființarea Parlamentului European. Seamănă cu o misiune imposibilă? Nu-i exclus. Însă trebuie început de undeva. Dacă nu de acolo, pe alte căi, și-s în mâna noastră. Numai moartea e dincolo de alegerile personale.
Alternativa la schimbare este escaladarea conflictelor mocnite, cu debușeu inevitabil într-un război, cândva, nedorit de nimeni cu mintea la el.
Arestarea australianului nu este demnă de Europa, un spațiu pretins al civilizației democratice și al libertății, cum nici focul din centrul Parisului.
Assange și incendiul de pe Île de la Cité sunt linia roșie peste care n-avem cum trece, ca să rămânem măcar ce suntem.
