„Paradoxul
vremurilor noastre în istorie este că avem: clădiri mai mari, dar
suflete mai mici; autostrăzi mai largi, dar minţi mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin; cumpărăm mai mult, dar ne
bucurăm mai puţin. Avem case mai mari, dar familii mai mici, Avem
mai multe accesorii, dar mai puţin timp; avem mai multe funcţii,
dar mai puţină minte, mai multe cunoştinţe, dar mai puţină
judecată; mai mulţi experţi şi totuşi mai multe probleme, mai
multă medicină, dar mai puţină sănătate.
Bem prea mult,
fumăm prea mult, Cheltuim prea nesăbuit, Râdem prea puţin,
Conducem prea repede, Ne enervăm prea tare, Ne culcăm prea târziu,
ne sculăm prea obosiţi, Citim prea puţin, ne uităm prea mult la
televizor şi ne rugăm prea rar. Ne-am multiplicat averile, dar
ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea
des. Am învăţat cum să ne câştigăm existenţa, dar nu cum să
ne facem o viaţă, am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor. Am
ajuns până la lună şi înapoi, dar avem probleme când trebuie să
traversăm strada să facem cunoştinţă cu un vecin. Am cucerit
spaţiul cosmic, dar nu şi pe cel interior. Am făcut lucruri mai
mari, dar nu şi mai bune.
Am curăţat aerul, dar am poluat
solul. Am cucerit atomul, dar nu şi prejudecăţile noastre. Scriem
mai mult, dar învăţăm mai puţin. Plănuim mai multe, dar
realizăm mai puţine. Am învăţat să ne grăbim, dar nu şi să
aşteptăm. Am construit mai multe calculatoare: să deţină mai
multe informaţii, să producă mai multe copii ca
niciodată,
dar comunicăm din ce în ce mai puţin. Acestea sunt vremurile
fast-food-urilor şi digestiei încete; oamenilor mari şi
caracterelor meschine; profiturilor rapide şi relaţiilor
superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem două
venituri, dar mai multe divorţuri, case mai frumoase, dar cămine
destrămate. Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unică folosinţă, moralitate de doi bani, aventuri de-o
noapte, corpuri supraponderale şi pastile care îţi induc orice
stare, de la bucurie, la linişte şi la moarte. Sunt nişte vremuri
în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior. Vremuri în
care tehnologia îţi poate aduce această scrisoare şi în care
poţi decide
fie să împărtăşeşti acest punct de vedere,
fie să ştergi aceste rânduri…
Aminteşte-ţi să-ţi
petreci timp cu persoanele iubite, Pentru că nu vor fi lângă tine
o eternitate. Aminteşte-ţi să spui o vorbă bună copilului care
te venerează, pentru că acel copil va creşte curând şi va pleca
de lângă tine.
Aminteşte-ţi să-l îmbrăţişezi cu
dragoste pe cel de lângă tine pentru că aceasta este singura
comoară pe care o poţi oferi cu inima şi nu te costă
nimic.
Aminteşte-ţi să spui “TE IUBESC” partenerului şi
persoanelor pe care le îndrăgeşti, dar mai ales să o spui din
inimă. O sărutare şi o îmbrăţişare vor alina durerea
atunci
când sunt sincere.
Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei
dragi de mână şi să preţuieşti acel moment pentru că într-o
zi acea persoană nu va mai fi lângă tine. Fă-ţi timp să
iubeşti, fă-ţi timp să vorbeşti, fă-ţi timp să împărtăşeşti
gândurile preţioase pe care le ai”.
“The paradox of our time in history is that we have taller buildings but shorter tempers, wider Freeways, but narrower viewpoints. We spend more, but have less, we buy more, but enjoy less. We have bigger houses and smaller families, more conveniences, but less time. We have more degrees but less sense, more knowledge, but less judgment, more experts, yet more problems, more medicine, but less wellness.
We drink too much, smoke too much, spend too recklessly, laugh too little, drive too fast, get too angry, stay up too late, get up too tired, read too little, watch TV too much, and pray too seldom. We have multiplied our possessions, but reduced our values. We talk too much, love too seldom, and hate too often.
We’ve learned how to make a living, but not a life. We’ve added years to life not life to years. We’ve been all the way to the moon and back, but have trouble crossing the street to meet a new neighbor. We conquered outer space but not inner space. We’ve done larger things, but not better things.
We’ve cleaned up the air, but polluted the soul. We’ve conquered the atom, but not our prejudice. We write more, but learn less. We plan more, but accomplish less. We’ve learned to rush, but not to wait. We build more computers to hold more information, to produce more copies than ever, but we communicate less and less.
These are the times of fast foods and slow digestion, big men and small character, steep profits and shallow relationships.
These are the days of two incomes but more divorce, fancier houses, but broken homes. These are days of quick trips, disposable diapers, throwaway morality, one night stands, overweight bodies, and pills that do everything from cheer, to quiet, to kill. It is a time when there is much in the showroom window and nothing in the stockroom. A time when technology can bring this letter to you, and a time when you can choose either to share this insight, or to just hit delete…
Remember, to spend some time with your loved ones, because they are not going to be around forever. Remember, say a kind word to someone who looks up to you in awe, because that little person soon will grow up and leave your side.
Remember, to give a warm hug to the one next to you, because that is the only treasure you can give with your heart and it doesn’t cost a cent.
Remember, to say, „I love you” to your partner and your loved ones, but most of all mean it. A kiss and an embrace will mend hurt when it comes from deep inside of you.
Remember to hold hands and cherish the moment for someday that person might not be there again. Give time to love, give time to speak! And give time to share the precious thoughts in your mind.”
«Words Aptly Spoken», by Bob Moorehead
