
Jocul de șah în Occident… deocamdată
Predau șah la mai multe școli dintr-o metropolă occidentală. Am mereu cu mine o tablă de demonstrație, pe care arăt copiilor funcția diferitelor piese și explic regulile de mutare.
Copiii, majoritatea între 7 și 10 ani, băieți și fete, de toate etniile și culorile, majoritatea înscriși la șah de gura părinților.
–
Copii, la șah avem 16 piese albe și 16 negre. Albul mută primul
și…
Un băiețel mai închis la culoare întrerupe:
– E
întotdeauna așa? Albul mută mereu primul?
– Da, răspund eu
și vreau să continui. Și putem să mutăm ori un pion ori…
–
Nu e corect, întrerupe un altul. Ar trebui să mute amândoi primii.
Sau negrul să mute primul, că au fost mereu persecutați în
istorie…
– Așa e regula, cineva trebuie să mute primul,
albul e doar o culoare oarecare, nu e nimic superior, haideți să
trecem mai departe. Așadar, cea mai importantă piesă de la jocul
de șah este regele…
Clasa
murmură. O fetiță ridică mână.
– Mama mi-a zis că regina
e cea mai importantă piesă.
– Nu chiar, zic eu cu blândețe,
regina e și ea foarte importantă, de fapt, ca să știți, regina
este cea mai puternică piesă din joc…
Copiii par mulțumiți
cu asta, mai ales fetele afișează un zâmbet de satisfacție.
–
Regina e foarte puternică pentru că poate juca la fel ca tura și
ca nebunul.
Fetele protestează.
– Cum puteți spune că o
regină mută la fel ca un nebun? Dumneavoastră jigniți femeile!
–
Nu, dragii mei, așa este jocul. Nebunul este această piesă (o
arăt) care merge mereu strâmb, adică în diagonală.
– Nebun
este un cuvânt urât. Nu trebuie să râdem de cei cu dizabilități
mentale.
– Bun, dacă nu vă place „nebun”, să știți că
în engleză se cheamă „episcop”, ca la biserică. Putem să îi
spunem „episcop”.
Alte
proteste.
– Dumneavoastră ne vorbiți acum de religie, aici
este o școală laică.
– Ok, ok, încerc să îi calmez, atunci
păstrăm numele de nebun. Sau mai bine, bufon. Nebunul era în
trecut bufonul care făcea regii și reginele să râdă. Așa e
bine? O să îi spunem bufon.
Copiii se calmează. Mergem mai
departe.
–
Cum spuneam, chiar dacă regina e cea mai puternică piesă, totuși
regele e cel mai important, pentru că dacă se pierde regele, s-a
terminat partida, ai pierdut. Uite, regele este această piesă, care
are o cruce pe coroană.
– Crucea este semn religios. De ce nu
are o semilună? Sau niciun semn? Cred că ar trebui să îi scoatem
crucea, ca să nu ofensăm pe cei de altă religie. Așa am învățat
la orele de educație civică.
– Cine se ofensează? Mă uit
prin clasă și văd un băiat cu figură orientală. Mohamed, așa
te cheamă, da? Te simți ofensat de această cruce de pe capul
regelui?
Băiețelul mă privește aiurit.
– Ce înseamnă
ofensat, dom’ profesor?
– Ofensat înseamnă supărat. (Mă
minunez de mine însumi, ce repede îmi găsesc sinonimele…). Este
cum te simți atunci când un alt copil îți ia prăjitura sau
jucăria favorită, poftim!
– Eu nu am prăjitură și nici
jucărie. Sunt din Siria.
Trebuie să schimb vorba, discuția
asta nu prevestește nimic bun.
–
Așadar, regele…
– Există un singur rege? Întrerupe un
băiețel blond.
– Unul pentru fiecare culoare. Unul negru și
unul alb. La fel și cu reginele. Una albă și una neagră.
–
Nu se poate să fie doi regi albi sau două regine albe? întrerupse
iar o fată.
– Nu, zic eu categoric.
Un murmur de
dezamăgire.
– Păi nu e corect. Noi știm că există și
familii cu doi tați sau două mame. Ar trebui să se poată, nu e
corect așa.
Încep
să îmi pierd răbdarea.
– Uite, la șah este așa. Șahul s-a
inventat într-o țară străină, acum foarte mult timp, și așa
era pe atunci. Să trecem mai departe…
– Păi poate atunci
erau mai înapoiați, și femeia nu avea drepturi, și nici cuplurile
de același sex, dar acum nu mai este așa. Nu trebuie să mai existe
discriminare.
Oftez. E cazul să trec să explic alte piese,
care nu posedă sex, și nici religie. Regele cu cruce și regina
m-au băgat în bucluc.
–
Așa, deci, continuăm. O altă piese specială este calul. Calul are
avantajul unic că poate sări peste alte piese. Un nebun – pardon
bufon – nu poate avansa aici, la h3 (arăt pe tablă), dacă un pion
îi blochează calea. În schimb, calul poate să sară direct de la
g1 la f3. (arăt mișcarea).
– Deci numai calul poate face asta,
să sară peste alte piese? copiii sunt iarăși în blocaj. Dar nu e
corect. Are un avantaj special. Nu este egalitate fața de celelalte
piese.
– Da, așa este, zic eu încurcat, dar e normal să îi
acordăm unele drepturi, pentru că este singurul animal din joc.
Regele, regina, bufonii, pionii – sunt toți oameni, turnul este un
obiect, calul este singurul animal. Trebuie să compenseze într-un
fel.
– Așa da, se luminează copii.
– Dar, dom’
profesor – sare un alt băiat – nu e corect să exploatăm animalele,
mai ales la război. Ele nu au nicio vină pentru conflictele dintre
oameni.
Uff, ce lungă a devenit ora asta! Poate reușesc să
scap cu o schimbare de nume, cum am făcut cu nebunul.
– Dacă
nu vă place să îi spuneți cal, atunci îi spunem
„cavaler”.
Copiii simt că e doar un truc.
– Dar
cavaler e cineva călare pe un cal. Tot chinuim animalele.
Simt
că explodez.
– Cal, cavaler, măgar, ce contează? Este necesar
să îi spunem într-un fel! Avion e bine, că tot zboară peste
ceilalți?
– Da, da! E bine așa. Avion e bine. Și iată cum
calul a ajuns avion. Trecem mai departe.
La
explicarea capturii, a fost relativ simplu:
– Deci aici, în
poziția asta, calul alb, adică avionul, a capturat, adică a luat
prizonier un nebun, adică un bufon negru.
– Cum adică
prizonier? Ce se petrece cu bufonul?
– Nimic, nu mai joacă mai
departe. A plecat. A părăsit câmpul de bătălie.
– Aha, se
luminează copiii – adică e un fel de refugiat.
– Refugiat!
Perfect! Asta e cuvântul potrivit. Merci (nu mai am putere să lupt
cu ei).
Ajungem
în fine să povestim despre pioni.
– Ăștia mici, de aici din
față, sunt pionii. Ei sunt un fel de soldați, care avansează în
teritoriul inamic. Dacă ajung cumva pe ultima linie, se pot
transforma în regină. Într-o partidă de șah, am putea avea –
dacă toți pionii se schimbă în regină, nouă regine albe pe
tablă.
Fetele
se înfurie, fac gălăgie, iar băieții își ascund un zâmbet de
satisfacție.
– Un singur rege și nouă regine??? Femeia nu-i
egala bărbatului în acest joc, nu e frumos. Nu ne place șahul. Nu
mai venim la orele dumneavoastră.
Soneria mă salvează.
Copiii își strâng caietele, băieții mă salută cu respect, fetele ies îmbufnate din clasă.
Întreb un băiat:
– Ce oră ați avut înainte de ora de șah?
– Am avut literatură și am discutat despre desenele animate ale lui Walt Disney. Doamna profesoară ne-a explicat cum Disney a fost rasist, islamofob și misogin. Albă ca Zăpada era albă, de ce în Aladin hoțului i se tăia mâna, în Lion King nu s-a prezentat niciun om african…
Acum înțeleg. Școala modernă care rescrie istoria. Nu contează că în Lion King nu era deloc vorba despre oameni… Îmi strâng catrafusele și părăsesc școala. Mă bucur că lecția s-a terminat la timp. Tocmai urma să explic o poziție de mat în care albul ar fi sacrificat regina. Nu știu dacă aș fi scăpat întreg…
Preluare: Blogovici