Principalele partide de centru-stânga și centru-dreapta – în special în Marea Britanie, Franța și Germania – au avut rezultate slabe în alegerile parlamentare europene desfășurate între 23-26 mai 2019. Duopolul centristic tradițional și-a pierdut majoritatea în următorul Parlament European, care se deschide pe 2 iulie 2019 și va avea un mandat de 5 ani, până în 2024.
Cea mai mare parte a vidului politic lăsat de așa-zisele „partide moștenite” a fost umplute de către verzii și liberalii Uniunii Europene. Partidele pro-UE vor controla aproximativ 75% din locurile din Parlamentul European de 751 de locuri.
Partidele naționaliste anti-UE au înregistrat câștiguri importante – în special în Belgia, Marea Britanie, Franța, Ungaria, Italia și Polonia – dar nu și-au realizat așteptările. Partidele eurosceptice vor deține aproximativ 25% din numărul de locuri în următorul Parlament European.
Rezultatele
alegerilor reflectă o schimbare generațională și sugerează că
politica europeană va fi din ce în ce mai mult dominată de
ciocniri ideologice pe două mega-teme concurente: lupta împotriva
schimbărilor climatice, susținută de globaliștii pro-UE; și
opoziția față de migrația în masă și multiculturalism, condusă
de populiștii naționali anti-europeni.
Ceea ce urmează este o
selecție a comentariilor europenilor cu privire la viitorul
politicii europene:
Premierul maghiar Viktor Orbán, al cărui partid anti-imigrație, Fidesz, a câștigat 52% din voturile în alegerile europene, a declarat că alegătorii unguri doresc să vadă schimbarea la Bruxelles: „Poporul ungar arătat că nu vrea să vadă lideri europeni care doresc să organizeze imigrația, ci care încearcă s-o oprească, vor să vadă oameni care conduc instituții europene care respectă națiunile europene și vor să protejeze cultura creștină. Cetățenii unguri doresc lideri pentru care interesele popoarelor europene vin întotdeauna pe primul plan. Poporul ungar ne-a încredințat sarcina de a reprezenta schimbarea la Bruxelles”.
Ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, al cărui partid de guvernământ a obținut 34% din voturi, lucru care l-a făcut cel mai mare partid din Italia, a declarat că rezultatele alegerilor au dat naștere unui nou început pentru Europa: „Este un succes incredibil, nu numai pentru Liga din Italia, dar și pentru Marine Le Pen din Franța și Nigel Farage în Anglia. Este semnul unei Europe în schimbare. S-a născut o nouă Europă, a fost fondată o nouă renaștere europeană cu privire la ocuparea forței de muncă, libertate și securitate. Avem misiunea istorică de a readuce în centrul dezbaterii europene dreptul la muncă, sănătate, viață și familie”.
Scriind pentru New York Times, analistul bulgar Ivan Krastev a notat că partidele populiste eurosceptice sunt acum o trăsătură permanentă a peisajului politic al Europei: „Este posibil ca extrema dreaptă să nu fie dominantă, dar acum ar trebui să fie clar pentru toată lumea că această mișcare nu va dispărea în curând. Din cele cinci partide politice cu cea mai mare reprezentare în noul Parlament European, patru sunt Uniunea anti-Europeană. Nu cu mult timp în urmă, mulți politicieni și sociologi au privit extrema dreaptă drept puțin mai mult decât o mișcare de protest.
Oamenii au votat împotriva establishmentului în alegerile europene pentru a trimite un mesaj, dar nimeni nu a vrut cu adevărat ca acești politicieni să-și încerce mâna în guvernare. Partidele nu erau văzute ca fiind serioase în ceea ce privește politica, ci doar făceau politică. Acum nu există altă posibilitate decât să recunoaștem că extrema dreaptă populistă devine o trăsătură permanentă a politicii europene…
Naționaliștii eurosceptici nu sunt singura forță nouă care trebuie luată în calcul în Parlamentul European. Partidele liberale și verzii au fost câștigătorii surpriza ai acestor alegeri. Împreună au câștigat circa 60 de locuri suplimentare, dându-le un total de 176; o mare influență politică. Poate că Verzii își vor folosi succesul pentru a cere ca schimbarea climei să devină o prioritate pentru continent.
Deci, aceștia sunt victorioșii: liberalii ecologiști, care doresc să-și păstreze viața pe pământ, și populiștii naționaliști, care vor să-și păstreze modul de viață. Dar ceea ce au în comun este sensul că traiectoria actuală a politicii și a societății nu este sustenabilă. Ambele oferă schimbarea, dar schimbarea a fost cerută”.
Scriind pentru National Review, bătrânul observator al politicii europene John O’Sullivan a observat: „Gândiți-vă la aceste rezultate diferite ca la o serie de acțiuni și reacții: elitele centristice urmăresc politicile progresiste (eșuate) pe care alegătorii le resimt din ce în ce mai mult; se opun elitelor și blochează sau chiar inversează politicile, elitele guvernatoare le văd apoi pe acestea ca atacuri populiste asupra democrației și a lor, și intră în panică morală; suporterii lor sunt suficient de alarmați de aceste avertismente pentru a-și transfera voturile de la centru la populiștii Stângii, partidele verzi și liberale mai mici și ad infinitum până la următoarele alegeri europene din 2024.
Sau am putea vedea alegerile ca fiind o competiție între două forțe politice insurgente în creștere, fiecare încercând să nu lase o bună criză să se risipească: populiștii, care folosesc criza migrației ca principiu organizatoric, Verzii și liberalii fac același lucru cu criza mediului. Care va câștiga probabil depinde de criza care, în cele din urmă, se dovedește a fi cea mai înfricoșătoare pentru alegători – o criză care pare să amenințe viitorul lor și al copiilor lor în cele mai practice moduri de zi cu zi”.
Ralph Sina, corespondent la Bruxelles și șeful biroului Radiodifuziunii publice din Germania WDR/NDR, a observat: „Aceste alegeri europene au fost determinate de două întrebări: problema refugiaților și problema climatică. Victoriile electorale ale Marinei Le Pen, Victor Orbán, Matteo Salvini și Alternativa pentru Germania trimit un mesaj clar: criza refugiaților nu este istorie. Granița externă a UE rămâne insuficient monitorizată, iar cei 10.000 de funcționari suplimentari ai Frontex promiși de Comisia Europeană nu se vad încă. De aceea dreapta va pune tot mai mult la îndoială principiul Schengen al frontierelor deschise în cadrul UE.
În același timp, subiectul protecției climei vine în prim plan, iar cine nu se pronunță în mod clar pe această temă pierde, ceea ce este valabil și pentru creștin-democrați și social-democrați, viitorul Europei și al acestei planete. În special, tinerii europeni văd UE drept ultima șansă de a limita schimbările climatice într-o măsură care este, poate, încă acceptabilă pentru oameni și pentru mediu.
Noul Parlament al UE trebuie să convină acum asupra unui succesor al lui Jean-Claude Junker, care ia în serios atât provocările de bază ale Europei: problema migrației și schimbările climatice, cât și autoritatea între șefii de stat și de guvern. Cetățenii au votat în număr mare. Mingea se află acum în curtea următorului Parlament European”.
Ines Pohl, redactor-șef al Deutsche Welle, radiodifuzorul public internațional din Germania, a scris că înfrângerea social-democraților din Germania a fost atât de devastatoare încât pune coaliția de guvernământ a cancelarului Angelei Merkel în pericol: „Polarizarea dintre naționaliști și proeuropeni a motivat în mod evident oamenii să iasă și să voteze, multe țări înregistrând o participare mai mare decât cea obișnuită. De asemenea, au votat în mod semnificativ mai mulți oameni sub 30 de ani decât în alegerile anterioare – dovezi suplimentare că oamenii sunt interesați în subiectul Europei și în ceea ce privește modul în care dorim să trăim împreună. În această categorie de vârstă, câștigătorii clari sunt Verzii, care au putut să-și revendice în mod neechivoc chestiunea cheie a viitorului – protecția climei – pentru ei înșiși.
Cu toate acestea, pentru social-democrații din Germania, această duminică a fost un dezastru absolut. Cel mai vechi partid democratic german a scăzut sub 16% la nivel european. Social-democrații au guvernat timp de 73 de ani, dar nu mai sunt – alegerile au fost câștigate de un candidat CDU pentru prima dată.
Acest dublu pas înapoi nu va fi fără consecințe. Este dovada că partidul se află pe ultimele sale etape și că reorientarea totală este singura cale în care există o șansă de a avea un viitor.
Vor exista argumente la Bruxelles, în zilele următoare, asupra partidului care va ocupa unul dintre posturile de conducere. În Germania, discuțiile vor fi mai fundamentale. Principala întrebare probabil va fi: cât timp această coaliție de guvernământ intenționează să continuie să se chinuiască atât pe sine, cât și țara în ansamblu?
După acest weekend, este foarte posibil ca, după 14 ani, epoca Merkel să fie în cele din urmă încheiată de partenerul său de coaliție SPD – și că vor avea loc alegeri anticipate cel mai târziu în acest an. Ar fi vorba de alegeri cu multe, multe întrebări deschise și o singură certitudine: Angela Merkel nu se va mai prezenta”.
Scriind pentru Financial Times, comentatorul șef al Afacerilor Externe, Gideon Rachman, a avertizat că o Europă fragmentată riscă să paralizeze rezolvarea unei serii de probleme: „Cei care susțin că aceste alegeri nu schimbă nimic au unele puncte puternice. În mod colectiv, partidele pro-UE vor continua să domine Parlamentul European, iar cele anti-UE au aproximativ 20%.
Cu toate acestea, cei care cred că acest lucru schimbă totul au, de asemenea, dovezi pentru a indica faptul că partidele eurosceptice (sau euro-ostile) au apărut ca fiind cele mai mari din patru dintre cele șase țări cele mai populate din UE: Franța, Italia, Marea Britanie și Polonia.
Un motiv pentru această ciocnire a interpretărilor este o concentrare prea mare asupra unei singure întrebări: ce înseamnă acest lucru pentru lupta dintre forțele pro-UE și insurgenții anti-UE? Dar dacă pui o altă întrebare – ce se întâmplă cu partidele care au dominat politica europeană – atunci apare o tendință mai clară.
Dezastrul a eșuat. Populiștii răi nu au reușit să obțină un succes răsunător în alegerile din UE… În schimb, participarea la alegeri a crescut, mai ales în Germania, pentru a se opune acestor populiști. Partidele pro-UE s-au mulțumit însă să solicite pur și simplu lupta împotriva răului prin excelență, mai degrabă decât să rezolve problemele reale ale UE, care includ un deficit fundamental de legitimitate.
Conflictele de interese dintre diferitele țări ale UE vor influența mult mai mult activitatea parlamentară decât în trecut. Un potențial conflict de la stânga la dreapta va face dificilă neutralizarea conflictelor de interese naționale, deoarece există puține grupuri de partide care pot pretinde că vorbesc pentru o tabără politică care reprezintă toate țările importante ale UE. Paradoxal este faptul că Grupul Verde din Parlamentul UE este cel mai german dintre toate fracțiunile, Grupul Verde apare la Bruxelles ca o filială a Greens germanilor, de fapt, resping toate lucrurile la nivel național și, mai degrabă, ar aboli astăzi statul națiune. Și totuși, încă se așteaptă ca restul statelor naționale ale Europei să sprijine planurile germane de a salva lumea.
Așa cum euro nu a creat coerență în zona euro, ci mai degrabă a accentuat și a întărit diferențele în competitivitatea economiilor europene individuale, conflictele politice și crizele din ultimii ani au condus, de asemenea, la divergența culturilor politice din fiecare țară europeană, și într-un mod foarte vizibil în Germania, după cum au arătat alegerile, critica deschisă a proiectului UE este încă în poziție de outsider.
Majoritatea germanilor cred povestirile legitime oficiale că UE a încheiat brusc o epocă milenară a războaielor neîncetate în Europa și că germanii își datorează prosperitatea mai presus de toate unificării europene și monedei euro. În special, alegătorii mai tineri refuză categoric să se gândească la contextele economice, de exemplu, între creșterea rapidă a prețurilor imobiliare și politica scăzută a ratelor dobânzilor ale Băncii Centrale Europene. Dar în alte țări europene lucrurile sunt diferite.
În ciuda tuturor problemelor, în următorii cinci ani, este probabil ca UE să se angajeze într-un curs mai federalist – sub motto-ul „Mai multă Europă acum” – și să încerce să transfere chiar mai multe puteri la Bruxelles. Rezistența, cel mai probabil, se află în țări precum Italia, Polonia și Ungaria, unde partidele naționaliste sunt în guvern.
În schimb, majoritatea alegătorilor germani se îndoiesc de dreptul lor de a exista și, prin urmare, vor susține sau accepta o centralizare suplimentară în numele păcii și al luptei împotriva catastrofei climatice. Atâta timp cât el nu simte și consecințele negative, întrebarea rămâne: cum vor reacționa aceiași alegători dacă prăbușirea industriei auto germane va avea ca rezultat reducerea masivă a locurilor de muncă, o prăbușire a veniturilor fiscale și o reducere a beneficiilor sociale? Va trebui să așteptăm și să vedem dacă actualul val de entuziasm pe care verzii se îndreaptă acum va continua și dacă alegătorii vor răspunde atât de necritic la tot ceea ce vine de la Bruxelles”.
Scriind pentru The European istoricul și sociologul Rainer Zitelmann a avertizat că ridicarea verzilor ar trebui privită ca un apel la trezire:
„După alegeri, vom vedea că partidele tradiționale germane – SPD și CDU/CSU – ne vor spune că trebuie să facă mai mult pentru a proteja clima, că aceasta este lecția rezultatelor alegerilor europene. Desigur, absurd: cineva care merge în direcția greșită crede că trebuie să meargă mai repede acum să ajungă la linia de sosire.
CDU/CSU și SPD implementează programul verde de mai mulți ani: oprirea centralelor nucleare, eliminarea cărbunelui, transformarea industriei energetice într-o economie planificată etc. În ultimul timp, acestea au început să reorganizeze industria automobilelor într-una planificată: în întreaga UE sunt impuse așa-numitele „obiective de flotă” pentru a determina ce autoturisme pot și ar putea să nu fie sau nu produse. Strategia de a se adapta la Verzi și de a prelua problemele lor, totuși, nu a condus, pe termen lung, la slăbire, dar a dus la pentru întărirea verzilor: oamenii preferă să aleagă originalul în locul copiei.
Cu toate acestea, logica Verzilor este „Nu este niciodată suficient”. Dacă opriți centralele nucleare, centralele electrice pe bază de cărbune devin subiectul: ca o sectă a sfârsitului iminent al lumii, spune întotdeauna: „Frica nu este un bun ghid în politică” (o mantră standard în dezbaterea privind imigrația), atunci când „panica” înainte de sfârșitul lumii este acum emoția dominantă. Este la fel ca și „justiția socială” pe care verzii o folosesc acum ca o problemă: indiferent de ce s-a făcut, nu este niciodată suficient, și mai mult trebuie făcut, tot mai radical.
Instituțiile sociale au fost dominate de mult timp de simpatizanții Verzilor – în special de mass-media și de educație, dar și de biserici. Că 37% dintre alegătorii pentru prima dată votează pentru Verzi este de asemenea o consecință a faptului că în școli crezurile verzilor sunt propagate ca certitudini ale educației moderne.
Dezvoltarea stângii întotdeauna începe în domeniul spiritual și, dacă vreți să o inversați, ceea ce va dura mult timp, atunci acest lucru este posibil numai dacă ideologia verde va opune ceva. Conștientizarea a ceea ce este economia de piață/capitalism ar trebui să fi dispărut aproape complet în Germania.
Verzii sunt în ultimă instanță o singură formă specifică în care se articulează anti-capitalismul. Apocalipsa lumii este un pretext pentru reorganizarea economiei de piață într-o economie planificată central, ceea ce va conduce bineînțeles la răsturnări economice grave, șomaj în masă, și, atunci când aceste consecințe au loc, anticapialiștii ne vor spune că aceasta este o consecință a „piețelor libere” și acum este timpul să depășim capitalismul pentru a evita „nedreptatea socială” și „catastrofa climatică”, în același timp. Sper să nu am dreptate cu aceste profeții sumbre și că antreprenorii rezonabili înțeleg succesul electoral al Verzilor ca un apel de trezire”.
