Jalnic spectacol al absurdului să plângi sincer, să pui lumânări, să blestemi și să condamni vehement, să dai sentințe asupra morții unor oameni pentru care nu există încă nicio probă a decesului. Infernală manifestare a puterii derapajului și nebuniei colective pe care le pot produce mass-media lăsând emoțiile să se transforme în certitudinile unei întregi nații, înaintea rațiunii, doar pentru că, ca de obicei, acolo duce valul speculațiilor și a informațiilor „din surse”, care să poziționeze aceste televiziuni una înaintea celeilalte într-o altă bătălie devoratoare pe subiectul zilei.
Jalnic și absurd! Să emiți pretinse ”judecăți” de valoare universală și să constanți ”inteligent” imense conspirații pe baza unor lucruri pentru care nu există încă nicio evidență. Jenantă întreaga desfășurare de tirade explicative și speculative care au acaparat totul înaintea singurei voci a rațiunii, la care au dreptul, înainte de toate, specialiștii, criminaliștii, justiția care… l-a reținut pe SUSPECT „pentru viol și sechestrare de persoane”. Deci, nu și pentru crimă …SUSPECT!
Și atunci, a cui moarte o plângeți?! A cărnii din frigider, despre care s-a PRESUPUS că e de om? A oaselor din grădină, despre care s-a PRESUPUS că ar fi de oameni? A bijuteriilor găsite în curtea unui om, PRESUSUSE a fi a victimelor? A cadavrului carbonizat care nu există? Deocamdată nu se știe nimic exact, deocamdată nu s-a stabilit nimic și… da, deocamdată sunteți doar actorii unei nebunii colective! În care vă integrați mai rău sau mai bine în discuțiile voastre și pe rețelele sociale, după talentul fiecăruia…
Pentru că există două adolescente dispărute și trei telefoane date la 112 din Caracal de una dintre ele. Și atât. Restul e …nebunie. E o nebunie colectivă care, dacă nu ar putea fi legată de dispariția și prezumtiva, PREZUMTIVA moarte a două tinere, oricum dramatice și tragice, tot nu ar reuși să fie comică. Pentru că sunteți nebuni de legat! Da, sunteți nebuni de legat! De ce? Pentru că nu mai aveți discernământ, dacă l-ați avut vreodată, iar faptele nu vă mai spun nimic. Pentru că mintea voastră nu mai operează cu datele concrete ale realității (Nu mai puteți observa că criminaliștii s-au dus spre iazul din apropiere tocmai pentru că nu au găsit nicio probă a crimelor în locuință și împrejurimi, spre exemplu). Pentru că vă scandalizați și vă înfiorați cu fiecare gogoriță și minciună a televiziunilor, dar nu mai puteți observa când acestea plesnesc ca niște baloane de săpun. Pentru că nu v-ați mai învățat minte să nu mai credeți nimic din ceea ce reporterul sau promteristul începe a recita cu „s-ar părea” sau „se spune că” (bijuterii, oase, carnea din frigider, hainele victimelor). Pentru că nu mai aveți nicio rigoare în a vă găsi „călare” pe eveniment și situație, în ton cu „opinia publică”, care opinie publică zilele astea chiar nu mai permite altceva, pentru a vă pronunța „aiurea în tranvai”, dar cât mai distinct și „filosofic”. Pentru că trebuie să fiți doar „pe val” odată cu manipulatorii voștri de ocazie și toți cel puțin asemănători cu „editorialiștii” și „comentatorii”, „maeștii” neamului, dacă nu și mai și… Pentru că v-ați pierdut echilibrul. Pentru că nu mai aveți răbdare și nici atenție în a găsi subiectele cele mai potrivite, ocaziile cele mai bune spre a vă devora unii pe alții, „opoziția” pe „putere”, „rezist” pe „criminali”, „publicul” pe „instituții” șamd.
Sunteți nebuni de legat! Cu cât judecățile voastre se înalță mai sus deasupra acestui caz, deci asupra unei situații care NU EXISTĂ ÎN REALITATE (pentru că, apropo, fetele nu au fost găsite în casa suspectului, nu au fost găsite moarte și nici nu există dovezi ale morții!!!), cu atât sunteți mai nebuni, mai descreierați. Iar de abia asta e singura evidență în toată această poveste! Și aceea că în România devine tot mai greu să rămâi întreg la minte…
Și poate că v-a da Dumnezeu ca fetele să fie găsite vii și ferească Dumnezeu ca ele să fie găsite moarte, dar, în orice caz, spectacolul național al nebuniei colective este în prezent de-a dreptul cutremurător și mai mult decât îngrijorător. Ce nu reușea propaganda comunistă în strădania sa continuă, a focusa atenția tuturor asupra unor teme, mai ales emoționale, astăzi a devenit floare la ureche pentru dezlănțuitele media și social-media. Nu poți, nu ai voie să nu trăiești deformat cazul celor două fete de la Caracal, dar, mai ales și mai grav, nu ai voie să știi doar esențialul, adică ceea ce trebuie și atât. Nu, trebuie să trăiești în emoție și să percepi distorsionat, odată cu informațiile false sau trunchiate furnizate, să-ți lași rațiunea în urmă și să te dedai nebuniei alături de toată lumea, să fii parte a spectacolului burlesc al unei nații, care trăiește într-o abundență de fantasmagorii și își pierde cu cea mai mare ușurință busola…
Iar pentru cei care mărșăluiesc acum și se expun cu flori și lumânări pentru fetele care nu au fost declarate decedate de nimeni… Ce vă veți face dacă ele vor fi găsite vii curând? Există ceva mai penibil decât să fi jelit o ființă vie, în necunoștință de cauză, din prostie?! Dar nu e nimic, vă veți reveni ușor și vă veți reintegra perfect! Doar în România penibilul a devenit demult un mod de viață, există de la vârful statului, unde găsim doi oameni care practică aflarea în treabă, în parlamentul plini de afoni și trișori, la vârful instituțiilor căptușite de gloabe politice incompetente, printre funcționarii de pile pentru care „treaba merge oricum” dintotdeauna… Așa că e firesc ca în această țară în care s-a murit literalmente de extenuare pentru Elodia, o poveste din care nimeni nu a înțeles nimic, toată lumea să spună orice și să creadă orice și oricine să creadă sau să nu creadă ceea ce spune sau crede oricare altul. Asta dacă servește unicului scop comun: a arăta cât e de rău în țara asta… E rău, într-adevăr, rațiunea e moartă și înmormântată, domnește nebunia!
