Jungla maimuțelor supradotate cu opinii

„Înainte nu puteam să spun adevărul. Acum îl spun, dar nu contează”

Aleksandr Soljeniţîn

Nu se întâmplă doar în România, ci în orice sistem care se pretinde „democratic” și în care „libertatea de exprimare” e la mare preț: orice subiect sau temă de interes major pentru întreaga societate este aruncat în junglă, dat pe mâna maimuțelor, care îl privesc doar ca pe un bananier, ca sursa lor de hrană. Vorbesc despre experții în toate, numiți câteodată „formatori de opiniei”, câteodată „opinie publică”, alteori „societate civilă”, mereu aceeași, care se plimbă de la o televiziune la alta și discută despre orice. Sunt societatea maimuțelor supradotate, cu multe și felurite cuvinte și păreri, care prin a lor prezență și manifestare aduc jungla în jurul oricărui subiect cu adevărat important, pe care publicul ar trebui să-l înțeleagă și din care ar trebui să tragă învățăminte, și care ar trebui să aibă consecințe, iar acestea să fie pozitive.

Aceste lucruri, altfel firești, nu se pot întâmpla din cauza primatelelor, care, instinctuale, își încep spectacolul în jurul plantei: se prind și se leagănă pe orice liană (a se citi liant) care să le balanseze până la fructul cel mai mare dorit, se agită, scot sunete (totuși articulate, e adevărat), gesticulează nervos, se bat cu pumnii în piept (afirmându-și superioritatea intelectuală), fac tumbe (argumentative), se scălămbăie unele către altele (în dispute părtinitoare), acoperă cu tămbălăul lor tot ce s-ar putea spune inteligent și ar fi demn de reținut în jurul temei, în ceea ce ele numesc „dezbatere”. La sfârșit, pentru publicul uman care ar dori să traverseze această junglă pentru a ajunge la un liman nu mai rămâne decât derută, nebunie, saturație față de subiect, dureri de cap.

Dacă doriți să-i vedeți cel mai bine astfel, opriți sonorul în timpul unei astfel de „dezbateri”, pentru că ale lor cuvinte oricum nu au nicio relevanță. Nu atunci poate, dar peste scurtă vreme.

Unele sunt gorile (numiți „maeștrii”, câte un guru al televiziunii), care ocupă poziții predominante în studio. Unii au emisiunile lor, la care, prin reclame, ești avertizat că ai face foarte bine să te zgâiești pentru că vei suferi cel puțin câte o revelație actuală între pauzele publicitare, garantat. Sunt impunătoare, iar răgetul lor e câteodată înspăimântător pentru mulți. Burta le e mai mereu în față, stau tolăniți pe scaune, sub propria greutate a expertizei și valorii, glasul le e gutural, chipul schimonosit, își arată deseori colții. Când ridică labele superioare, chiar și până la nivelul umerilor, e întotdeauna grav, pentru că râgâitul le va fi o sentință, poate asupra întregii societăți, a poporului, a lumii… Sunt pretențioase, sunt prețioase, se pronunță, oferă mari „ziceri”. Aici un Cristian Tudor Popescu este exemplarul cel mai reușit, dar și un Cristoiu sau Bogdan Chiriac.

Apoi sunt babuinii: aproape mereu sobri, cu o gravitate căutată, care își iau posturi impresionabile și scot numai sunete acute. Sunt mult mai mobili, în toate planurile, deci și fizic, și fac ture prin studiouri câteodată. Îi poți vedea ridicați în labele inferioare, gesticulând. Posteriorul le e mereu pronunțat în spate, aplecați asupra subiectului, adică bananei cu care se hrănescu. Mimica le este însă, de asemenea, întotdeauna doctă. Sunt mai mereu încruntați, încrâncenați. Dezbat și tot dezbat, de ani de zile, fără să fi schimbat nimic decât vârsta. Specia aceasta s-a dezvoltat în special în zona Antena 3, aici avându-i cu precădere, exemplare rasate, pe Mihai Gâdea, Mircea Badea sau Răzvan Dumitrescu, Radu Tudor sau Dana Grecu.

O altă specie a avut mediul cel mai propice de habitat la defuncta OTV: maimuța păianjen. Ea poate să se balanseze prin propria coadă ore în șir, adică să trăncănească steril pe același subiect, înainte și înapoi. Acest exemplar poate sta cocoțat pe tema dată un timp indefinit și îl apucă și cu mâinile, și cu picioarele, dar și cu coada. Are toate perspectivele pentru a nu scăpa bananele de pe planta în care s-a urcat, până la epuizare. Poate să scoată sunete atât cât e intervalul orar al emisiunii, ore în șir, poate până dimineață… Aici îi avem pe Dan Diaconescu, Tudor Barbu, Luis Lazarus, dar și alții, care se țin de emisiunile de după-amiaza, în special, umplând timpi de emisie.

Macacul e invitat în studiouri pentru privirea sa ageră și voiciunea cu care translatează temele date, dar și o anumită sobrietate autoimpusă. Se concentrează asupra unui subiect, banană, o înșfacă, o devorează, apoi trece la o alta, printr-o singură zvâcnire, un singur salt. Acum e foarte la înălțimea unor argumente strict intelectuale, apoi jos la baza plantei, printre floră, vulgarități. Aici îi avem pe un Roșca Stănescu, Cosmin Gușă, mai ales Victor Ciutacu. Dar nu îl putem uita pe Mugur Ciuvică.

Capucinii. O, dar capucinii sunt peste tot. Supli, ageri, vioi, mobili din cale afară. Sunt mereu agitați, iar debitul lor verbal e mereu impresionant. Sunete scurte, în cazul nostru propoziții scurte. Așa comunică capucinii. Sunt maimuțelele de circ care în decursul vremii au avut cele mai controversate momente în emisiunile lor, cu scandaluri în direct și invitați părăsind studiourile, cu certuri ca la ușa cortului. Pentru că acești capucini par mereu iritați, nu au astâmpăr. Sunt cei mai micuți, zgomotoși și elastici în gesticulație. Aici cel mai reușit exemplar este de departe Andreea Crețulescu, urmată de Denisa Rifai, Ionel Năstase sau Emma Zeicescu.

Cam acestea ar fi speciile definitorii ale junglei de maimuțe a televiziunilor. Printre ele mai figurează și alte specimene, bineînțeles. De agitația și gălăgia lor nu trece absolut nimic, nimic important. Împreună cu invitații lor, unii permanenți, fără nicio calificare bine conturată, ei realizează performanța de e elimina orice domeniu la care nu s-ar pricepe. Aceste maimuțe sunt mereu agitate și răzvrătite, nimic nu le convine, nimic nu e prea bun pentru ele, denigrează, acuză fără probe, instigă fără motiv, sunt drastici, sunt categorici, sunt sentențioși, chiar asupra unui subiect abia aflat.

Iar în final fac un imens rău acestei societăți antrenând-o steril, debusolând-o, epuizând-o în subiecte și idei fără finalitate. Dar ei nu sunt niciodată vinovați pentru nimic și nu răspund în fața nimănui.

Și de ce sunt maimuțe și maimuțele? Pentru că aceste mamifere asemănătoare oamenilor nu sunt interesate câtuși de puțin de adevăr în zbaterile lor, de a furniza publicului informații și cunoștințe folositoare, ci servesc stăpâni și orientări și, în final, propriile instincte, mai ales cel de conservare.

Și așa mi-am amintit de un fragment din Friedrich Nietzsche, care vorbea despre adevărurile filosofilor, și nu ale nărozilor, care filosofi, chiar lor!, le este greu spre imposibil să-și păstreze obiectivitatea și luciditatea din cauza a ceea ce noi popular și generic am putea numi „pântece”, adică instincte, spre a căror îndestulare și satisfacere maimuțele despre care vorbam tind cu toatele.

„După ce i-am cercetat pe îndelete pe filosofi, după ce le-am citit printre rânduri fără a-i scăpa din ochi, îmi spun că gândirea conștientă, în cea mai mare parte a ei, trebuie să fie considerată deocamdată ca una dintre activitățile instinctive, iar gândire filosofică, de asemenea (…) Precum conștientul nu are nicio importanță în ansamblul cursului anterior și ulterior al eredității, tot astfel nici ‘conștientul’ nu se opune în vreun mod decisiv instinctivului – gândirea ‘conștientă’ a unui filosof, în cea mai mare parte a sa, este condusă tainic de instinctele sale și canalizată pe căi stabilite. Îndărătul întregii logici și a suveranității aparente de mișcare aacesteia se găsesc evaluările sau, mai pe înțeles, exigențele fiziologice referitor la menținerea unui anumit mod de viață…”

Și cazul Caracal…

Nimic nu a suscitat mai multe opinii și idei decât cazul de Caracal în țara noastră. Iar jungla deasă a acestei luxuriante debandade de păreri și pretinse analize poate fi, totuși, tăiată pe din două și delimitată teritorial:

– Unii au condamnat totul, de la stat până la „mentalitatea românească”, a bărbaților, patriarhatul, instituțiile statului, de-a valma, pentru corupție și incompetență, tot ce a putut fi pus în legătură cu cazul sau conex. Un ”detaliu”: în această primă tabără stau cei care aveau înainte de acest caz convingeri profund antipesediste: liberali, useriști, rezistenți și alții.

– Ceilalți, pentru că nu au putut să apere totul, au izolat cazul și au împărțit responsabilițile, inevitabile și de necontestat, către autoritățile locale sau chiar le-au particularizat, mergând până la oameni, la comportamentul celor implicați. Aici au stat membri de partid ai PSD, simpatizanții sau cei cu așa zise convingeri social-democrate.

– Între ei au stat cei ușor de convins, precum maimuțelele mici între urangutani, dar care trebuiau să se pronunțe și au făcut-o uneori chiar după primele informații pe care le-au primit, strict emoțional, impulsiv, și cu atât mai ferm… Ei au putut atinge performanța de a crede în același timp în afirmațiile ambelor tabere, fără ca gândurile sau ideile contrare să se atingă unele cu celelalte.