România, Europa și „teoria chibritului”

În fața unei cutii de chibrituri cu steagul Uniunii Europene, produsă în Polonia, poți să ai imaginea cea mai realistă a ceea ce a însemnat această Uniune pentru România: să nu se mai poată produce nici măcar o cutie de chibrituri, pe care o importăm din marea Uniune. România se află pe primul loc în UE în funcţie de dependenţa economiei de multinaţionale, cu 48% din cifra de afaceri totală şi cu 44% din valoarea adăugată din economie generate de firme străine. Spre comparaţie, în Polonia, multinaţionalele generează circa 30% din cifra de afaceri totală din economie şi 29% din valoarea adăugată totală. Bineînțeles că nu este vina multinaționalelor, ci a guvernelor de șpăgari care, în schimbul mitei și comisioanelor, au încurajat de 30 de ani subordonarea economiei românești intereselor multinaționalelor, lucru care a dus la distrugerea capitalului românesc și transformarea țării într-o simplă piață de desfacere. Cum chibriturile nu trebuiesc lăsate la îndemâna copiilor, țările nu trebuiesc lăsate la îndemâna hoților!

Astăzi nu mai există nicio dificultate în a înțelege că privatizările pe un dolar erau destinate nu investițiilor din partea celor care achiziționa astfel fabricile și uzinele, ci distrugerii concurenței, astfel încât România să ajungă ce a ajuns: o simplă piață de desfacere pentru produsele din Vest, dar și o sursă de forță de muncă ieftină. Astăzi este simplu de demonstrat aceste lucruri, iar presa, ca și onlinul abundă în povești triste ale unor astfel de capacități industriale care și-au găsit sfârșitul prin „eforturile” unor politicieni locali „comisionari”, care le-au mătrășit, pur și simplu.

Că această Europă ne-a tranformat în colonia sa de margine este atât de ușor astăzi să demonstrezi, ca și cum ai face… „Teoria chibritului”!

De unde provine expresia „Teoria chibritului”. Cum a apărut ”Teoria chibritului”?

Mulți români folosesc expresia „teoria chibritului”, dar puțini știu de un provine sensul ei originar. Îi aparține lui Nae Ionescu.

Nici 1% dintre cei care o pomenesc de această faimoasă „teorie a chibritului” nu au nici cea mai mică idee de unde a pornit și sensul ei originar.
Îi aparține lui Nae Ionescu, care folosea frecvent în exemplele sale chibriturile, el fiind fumător și chibriturile fiind atunci la modă, chibriturile îi veneau ușor în minte, un fel de „paratrăsnet” al filosofiilor sale.
Nae Ionescu era spontan, la facultate permanent inova, nu venea cu texte prefabricate, tot timpul genera noi idei și teorii, iar chibriturile erau în mintea sa permanent ca exemple.

Din Mircea Vulcănescu, «Nae Ionescu așa cum l-am cunoscut»: „Al treilea, a pus întrebări profesorul Gusti: despre problema individului. Nae lonescu publicase de curând o introducere la traducerea cărţii lui Spencer: Individul împotriva statului, intitulată: Individualismul englez, şi Gusti aştepta expunerea bibliografiei şi orientările candidatului în raport cu literatura chestiunei. Drept răspuns, Nae lonescu a luat de pe masă o cutie de chibrituri şi deschizând‐o, a început să răspundă foarte serios: ‘Ce e un individ? Iată, cutia asta de chibrituri. Dacă luăm din ea un singur chibrit, de pildă…’.
Şi a continuat, serios, teoretizarea despre chibrit, în hazul, abia stăpânit, al auditorului.

Ei bine, puțini știu dar ‘teoretizarea despre chibrit’ a decurs în felul următor, timp de 15 minute (lucru imposibil de făcut de un om obișnuit):

‘Această cutie de chibrit are 4 părți: partea din stânga, partea din dreapta, partea de jos, partea de sus. Înăuntrul chibritului se află.. 1.. 2..3 ..4 ..5 …6 … 50 de bețe de chibrit.
Chibritul are trei părți, partea de sus, partea de mijloc și partea de jos. Partea de sus a chibritului are la rândul ei trei părți: partea de sus a părții de sus, partea de mijloc a părții de sus și partea de jos a părții de sus.
Partea de mijloc a chibritului are și ea trei părți: partea de sus a părții de mijloc, partea de mijloc a părții de mijloc… …partea de jos a părții de sus a părții de mijloc a părții de sus a părții de sus a părții de sus a chibritului are la rândul ei trei părți:…’.

Apoi, se pare că teoria chibritului a atins un nou nivel:

‘Ce este definitoriu, propriu-zis, pentru un lucru? Ce interesează si ce nu interesează?
Eu am un chibrit pe care-l aprind. Acest chibrit, înainte de a-l aprinde, este compus dintr-o bucată de lemn și dintr-o substanță oarecare, care-i formează capătul, ce se aprinde. Eu pot să aprind acest chibrit. Am aprins chibritul, chibritul a ars, eu am iarăsi tot un chibrit în mâna, dar nu mai am un chibrit nears, am un chibrit ars, ceva s-a schimbat în chibritul acesta. Un om își schimba toate elementele în decurs de șapte ani si el ramâne nu numai tot om, dar rămâne acelasi om.
Care este deosebirea între un caz si celălalt? Este ca un chibrit neaprins reprezintă o anumită stare de echilibru, în care intră anumite substante. Dumneavoastră știți ce intră, de pildă, în lemn. În lemn trebuie să intre neapărat oxigen, hidrogen, carbon și azot. Acestea sunt cele patru substanșe organice fundamentale. În momentul în care am aprins chibritul și a ars, formula de echilibru pe care o reprezintă lemnul nu mai subzistă. Am rupt acest echilibru, am introdus altă formă de echilibru: cărbunele s-a transformat în bioxid de carbon, forma a devenit alta, oxigenul s-a degajat, hidrogenul nu știu ce a devenit ș. a. m. d.
Vasăzică, chibritul n-a mai ramas tot el; omul se schimba si ramâne tot el. De ce? Pentru ca formula de echilibru ramâne aceeasi: eu am înlocuit celulele mele, dar celulele mele epiteliale sau muschiulare au fost înlocuite cu acelasi fel de celule. Este, propriu-zis, aceeasi structura generala a corpului în cazul omului cu celule primenite si nu mai este aceeasi structura în cazul chibritului pe care l-am ars’.”

Prin urmare, „teoria chibritului” poate avea multe sensuri:
– teorie din nimic,

– teorie din orice,

– teorie a inutilului,

– teorie aleatorie,

– teorie de dragul teoriei,

– teorie din orice,

– teorie pe înțelesul orișicui,

– teorie goală,

– zeflemea,

– dădăceală,

– bășcălie,

… un fel de „aflare în treabă” a românului .

Este foarte probabil ca această teorie „teoria a chibritului” să fie moștenirea cea mai de preț lăsată de către Nae Ionescu în inconștientul colectiv al românilor.

Nicolae C. Ionescu (mai cunoscut ca Nae Ionescu, n. 16 iunie 1890, Brăila – d. 15 martie 1940, București) a fost un filozof, logician, pedagog și jurnalist român. Orientarea sa filozofică a fost numită trăirism. A adunat în jurul său și elevat o pleiadă de membri ai generației de aur interbelice a literaturii și gândirii românești precum Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Vasile Moisescu și George Murnu.

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!