Iar apoi, din nou, la un semn, în fața turmei de oițe bârsane în drumul lor spre viitor se deschiseseră trei porți mari și unele mai mici, precum în urmă cu cinci ani.
Dintre cele mari și încăpătoarea, una era străjuită de un baci nemțean sobru și cam tăntălău, alta de o țață olteancă simpluță și cam încurcată, iar alta de un baci ungurean fistichiu și cam bățos. „Haideți, intrați, intrați! Votați, votați!”, le rosteau cu glas dulce fiecare dintre vașnicii oieri mioarelor iarăși surescitate. Iar oițele se poticneau, unele se împingeau în celelalte, altele se răsfirau pentru a reveni în turmă sub lătratul câinilor și cățelușilor, cum îi putem numi pe demagogii ziarelor și televiziunilor. Turma avea și berbecii săi, care încercau să străpungă cu capul gardurile care împrejmuiau țarcul, sistemul, să-i spunem așa, pentru a le arăta oițelor că mai există și altceva decât țarcul strâns pe care cu toatele îl numeau „democrație”.
De pe câmpia aridă și bătătorită de alergarea și frământarea turmei, din care multe s-au rătăcit în lume, peste mări și țări, dincolo de aceste porți ale fiecăruia dintre baci, oile naive vedeau din nou la orizont iarbă verde și mănoasă, oazele pline de apă lină, curată și binefăcătoare, copacii falnici cu umbră deasă sub care sperau că se vor aciua vreodată satisfăcute, iar dealurile păreau mai line și ușor de urcat din nou, staulele din vârful lor mult mai apropiate și accesibile. Of, doar dacă vor alege poarta corectă!…
Între timp, însă, turma amorfă își regăsi cu aceeași plăcere nedisimilată pofta de a a rumega și behăi între ele cătând spre unul sau altul dintre ciobani, în realitate doar niște simpli administratori ai stăpânilor dinspre țările cele albastrele ale vestului și de dincolo de balta cea mare…
Povestea va avea o repetiție așteptată …Precum în urmă cinci ani, peste alți cinci…
