Crucea de plastic, fariseii și irozii II

1

Episcopul și creștinul de conveniență

Părintele Ignatie, episcopul Hușilor, este creștinul care își poartă crucea cu demnitate, crucea cea de platină, adunată din păcatele lumii, pe care a văzut-o, o cunoaște și a înțeles-o. Și astfel suferă. „Trăiesc o îngrijorare profundă”, spunea despre avântul progresismului, „Sunt deprimat că rânjetul radical a luat demult locul ‘zâmbetului’ tolerant. Sunt mai mult decât angoasat pentru faptul că și-a propus să salveze România, însă, din păcate, nu reușește să se salveze, în nicio clipă, nici chiar de sine însuși. Sunt într-o criză adolescentină insurmontabilă că progresistul revoltat nu își găsește propria identitate spirituală. Sunt siderat că progresistul luminat din măreața luptă anti-corupție ajunge agentul corupției datelor biologice naturale ale firii umane. Am o tristețe de moarte că progresistul liberal anti-creștin cu orice preț devine pro-europeanul fără niciun preț. Doamne, vindecă-mă de această mâhnire insuportabilă”.

În locul tuturor acestor suferinți apăsătoare mărturisite de creștinul veritabil, ”creștinul” cel cu crucea de plastic va refuza să privească și să cuprindă aceste realități și altele, chiar dacă „îl duce mintea” și chiar dacă îl confruntă și îi contrazic și chiar denaturează religia, pentru a nu se „încărca negativ”, pentru a nu se indispune, pentru a nu-i afecta viața personală, pe scurt, din comoditate. Va pretinde, însă, în continuare, cu ipocrizie, că este un creștin. Ba chiar va da lecții și va încerca să-i „salveze” pe alții. Pe când el e primul care trebuie salvat. De a fi un fariseu și un irod.

Fariseii și irozii

«Hristos cărând Crucea», Leonardo da Vinci, circa 1500

Dacă există un Iad, acolo ar trebui să existe și un loc special pentru acești ”creștini” falși și fățarnici, care, cunoscându-i, fac credința, dar și lumea mai urâtă și lipsită de sens și speranță pentru ceilalți.

Pentru că acești ”creștini” comozi ar trebui să știe că în ce priveşte relaţiile cu oamenii, cu societatea, creștinismul nu te face nici pe departe să te aştepţi la o viaţă paşnică şi stabilă. Viaţa cu Hristos cere un mare preț, așa cum a și spus Isus: „Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, şi pe noră de soacra sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui”. (Ev. Matei 10:34-36)

Creștinismul nu există ca să-ți dea ție o pace interioară pe care nu ai dobândi-o altfel. Decât dacă ești un Irod Antipa, exemplificat de preoți ca genul de om atras de cele sfinte, dar care nu merge până la capăt niciodată, ci mereu se opreşte la limita interesului său egoist, de moment. Și aici, într-adevăr, este o largă tipologie, nu un caz izolat. Însuşi Mântuitorul le porunceşte ucenicilor Săi: „Vedeţi, păziţi-vă de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod” (Marcu 8, 15).

Fariseii sunt exponenţii omului viclean şi formalist, făţarnic şi obtuz. Model ușor de regăsit şi astăzi printre cei ce sunt obsedaţi să lupte cu duşmanii Bisericii, în vreme ce chiar comportamentul lor e cel mai mare dușman, printre cei ce dau lecţii de comportament fără ca ei să le respecte, sau pe altele din aceeași învățătură, printre cei ce se spovedesc formal doar pentru că nu au făcut-o demult, printre cei care fac lucruri pentru că „așa se face” neglijând ce nu se face, printre cei ce-şi umplu contul de Facebook cu icoane şi citate evlavioase, sau povețe personale, iar pe messenger își bârfesc aceeași interlocutori sau își disimulează intențiile. Și exemplificările ar putea continua.

Irozii sunt cei deschiși și receptivi la învățătură și cu toată lumea. Ei selectează din învăţăturile moral-religioase doar partea care le convine sau îi ajută să-și promoveze interesele. Interesul lor pentru viaţa spirituală este limitat la aspectele spectaculoase sau la cele folositoare.

Când Pilat Îl trimite pe Mântuitorul la Irod, acesta „văzând pe Iisus, s-a bucurat foarte, că de multă vreme dorea să-L cunoască pentru că auzise despre El, şi nădăjduia să vadă vreo minune săvârşită de El” (Luca 23, 8). Irod Antipa nu urmărește să-L cunoască pe Domnul pentru a asculta învățătura, ci așteaptă să-şi satisfacă o curiozitate şi să se delecteze cu lucruri uimitoare, supranaturale. Nu pentru El, ci pentru sine.

Pentru irozii de astăzi religia e mai mult o altă formă de divertisment, un mod de a se antrena în conferințe gen „one man show” sau în predici cu vorbe „tari” și a se ridica astfel egoist deasupra celorlalți prin „înțelepciunea” și „adevărul” pe care își închipui că le-au primit pe de-a gata. Din întregul creștinism cel mai mult țin la partea cu Dumnezeu Care este iubire, pentru că vor iubire necondiționată, ei în schimb oferind totul condiționat (printre altele de modul în care rezonezi cu așa zisa lor „credință”).

Practici și pragmatici, operează permenant o selecție în religia lor între ceea ce le folosește și ce nu, așa cum își permit să adauge „adevărurilor” și „înțelepciunii” lor idei „ștințifice” care le sunt utile, chiar dacă sunt în contradicție deplină cu învățătura creștină. În fapt, au propria religie, proprie și personală, egoistă și individualistă, și merg până într-acolo cu aceste caracteristici fundamentale încât își plăsmuiesc propriul Dumnezeu.

E greu să fii creștin și de aceea cei mai mulți preferă să trăiască în proximitatea credinței, apropiindu-se cel mai mult pe măsură ce vin ultimele ceasuri. Ceea ce e preferabil comportamentului altora, dintre cei care se pretind astfel, dar denaturează și corup prin ei înșiși adevărurile credinței pe care cu ipocrizie susțin că o slujesc.

Crucea de plastic, fariseii și irozii I

Expresia „a lua Crucea” marchează existența creștinului în lume („Zis-a Domnul: Cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia Crucea sa şi să-Mi urmeze Mie”). Crucea trebuie să fie grea, precum cea de lemn purtată de Mântuitor pe Drumul Durerii. Viața unui creștin veritabil e osândire. Prin raportare la lumea exterioară, el nu poate decât să sufere. Dar „creștinul” de azi își poate oferi „din comerț” crucea din plastic. Făcută la comandă, pe măsura sa, încărcată cât trebuie spre a nu-l stânjeni și poleită cu sminteala „gândirii pozitive”, „împăcării cu sine” și „fericirii”. Crucea de plastic e o comoditate și surogat (Citește mai departe…)

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.