«Dacă două mâini rebele», de Costache Ioanid

Dacă două mâini rebele
nu te-ar ţine orb mereu,
te-ai opri în clipe grele
şi privind cu dor la stele,
ai vedea că-i scris pe ele:
Dumnezeu!

Dacă două vechi zăvoare
nu te-ar ţine surd mereu,
ai şopti: Ce meşter mare
scoate păsări cântătoare?
Şi ţi-ar spune orice floare:
Dumnezeu!

Dacă marea întristării
nu te-ar ţine rob mereu,
ai şopti în largul zării:
Cine-i Tatăl îndurării?
Şi ţi-ar spune valul mării:
Dumnezeu!

Dar de ţi-ai vedea veşmântul
care-mbracă vechiul „eu”,
ai umplea de plâns pământul
şi, primind cu drag Cuvântul,
L-ai simţi în piept pe Sfântul
Dumnezeu!