„Toţi tânjim după frumos. Repudiem tot ceea ce este urât, tot ceea ce simţim că ne schimonoseşte sufletul.
Când constatăm, în viaţa noastră, o deficienţă de frumuseţe fizică, încercăm să o ascundem, să o mascăm, să o reparăm, pentru că simţim că acea imperfecţiune este cea care nu ne dă linişte.
Lumea de astăzi pune foarte mult accent pe imagine. Trăim în era vizualului, a imaginii. Căutăm frumosul!
Tinerii, cu precădere, când postează imaginile lor pe reţelele de socializare, caută să se livreze într-o manieră cât mai perfectă.
Găseşti foarte greu, în mediul virtual, imagini urâte. Până să dea drumul unei fotografii, fiecare este extrem de atent, vrea să se livreze poate chiar mai frumos şi mai bine de cum este.
Cu cât dorinţa aceasta de a posta este mai mare, cu atât cred că trădează o formă de deficienţă de frumuseţe interioară.
Maica Domnului constituie, pentru fiecare dintre noi, şi cu precădere pentru tineri, un model de frumuseţe şi de dragoste desăvârşită. Maica Domnului este modelul de frumuseţe prin excelenţă. În viaţa ei vedem atâta aşezare, atâta linişte! Nu este nimic strident. Nu iese nimic în evidenţă.
Viaţa Maicii Domnului s-a consumat în deplină smerenie, la umbra lui Hristos. Viaţa ei are o statornicie în credinţă. Nu este umbrită de ceva păcătos, de ceva urât, pentru că Dumnezeu nu vine decât într-un suflet frumos.
Maica Domnului a lucrat la frumuseţea ei lăuntrică. Trupul ei a devenit ca o Biserică în care Dumnezeu a liturghisit voia Sa. Aşa cum vedem că bisericile sunt frumoase, împodobite minunat, şi simţim că intrăm într-o altă lume, la fel, trupul Maicii Domnului, viaţa ei, a devenit ca un templu în care Dumnezeu S-a aşezat.
Este foarte important să găsim un echilibru între năzuinţa după frumuseţea exterioară şi frumuseţea interioară, care vine din harul lui Dumnezeu.
Vitraliul, într-o biserică, ca să fie pus în evidenţă, are nevoie de lumină. Are nevoie de ceva dincolo de acea sticlă, de acea alcătuire artistică. Dacă se lasă întunericul, nu te mai poţi bucura de frumuseţea vitraliului, rămâne o simplă sticlă care are ceva pictat pe ea. Când se face lumină, lumina de dincolo de vitraliu scoate în evidenţă frumuseţea acelei picturi.
La fel se întâmplă şi cu ‘vitraliul’ sufletului nostru, unde este Domnul.
Toţi L-am primit în Taina Sfântului Botez. Este în adâncul inimii noastre. Să Îl lăsăm să strălucească prin harul Său! Avem nevoie de lumina harului lui Dumnezeu, ca să strălucească frumuseţea noastră interioară.
Frumuseţea nu este opusă urâtului. Frumuseţea este opusă lipsei de sens.
Din nefericire, lumea în care trăim parcă aplică un cuvânt din Shakespeare: frumosul este urât şi urâtul este frumos. Ceea ce pentru mine poate să constituie ceva frumos, minunat, care îmi îmbogăţeşte sufletul şi îmi potenţează calităţile pe care le am, pentru alţii nu constituie ceva frumos.
A tânji după frumuseţe înseamnă a tânji după sens. Să găseşti sensul vieţii tale, sens care nu te destramă, care nu te dezmembrează pe tine ca om!
Ideologiile lumii de astăzi sunt extrem de perfide. Sunt foarte ofertante din punct de vedere logic, simţi că ar avea ceva adevăr în ele, însă este o minciună, o spoială, o falsitate, o eroare pe care nu o putem depista întotdeauna.
Frumuseţea interioară, cea pe care ne-o dă Dumnezeu, este cea care dă sens vieţii fiecăruia dintre noi.
Din nefericire sunt atâţia tineri care nu îşi găsesc sensul, trăiesc într-o formă de debusolare, de degringoladă în ceea ce priveşte viaţa lor.
Avem nevoie de acest frumos după care să alergăm! Ar trebui să fie aceeaşi intensitate ca atunci când alergăm pentru frumuseţea fizică.
Sufletul fiecăruia caută frumuseţea, perfecţiunea. Din păcate se axează prea mult pe frumuseţea exterioară, iar când te axezi prea mult pe aceasta, este dovadă de un deficit de frumuseţe interioară.
Oricât aţi alerga după cele ce ţin de lumea aceasta şi simţiţi într-un fel că vă împliniţi în ele, veţi constata, într-un moment al vieţii, că totul este zadarnic şi că adevărul este în altă parte, nu unde îl cauţi. Adevărul este în Hristos.
Maica Domnului este şi model de dragoste faţă de Dumnezeu. Maica Domnului nu are o biografie, nici memorii. Biografia ei este, de fapt, biografia lui Hristos.
Maica Domnului s-a identificat, prin dragoste, cu Hristos, iar viaţa ei era viaţa lui Hristos, aşa cum spune Sfântul Pavel, că ‘nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine’.
Acest lucru este posibil! Când îl iubeşti pe cel de lângă tine, şi îţi este foarte drag, orice gest al lui, cel mai nesemnificativ, are o valoare imensă pentru tine. Îl asumi în inima ta pe omul pe care îl iubeşti. Conţinutul vieţii celui de lângă tine devine conţinutul vieţii tale. Practic, eşti într-o stare de smerenie, datorită dragostei pe care o ai faţă de cel pe care îl iubeşti. Faci atâtea lucruri pentru el şi nimic nu ţi se pare imposibil.
La fel, Maica Domnului, cu o intensitate mult mai profundă, L-a iubit pe Hristos.
Fecioara Maria, Preacurata Maică nu cere nimic, şi primeşte totul. Nu urmăreşte nimic şi are totul. În chipul Fecioarei Maria aflăm ceea ce s-a pierdut aproape în totalitate în lumea noastră mândră şi agresivă. Găsim compasiunea, blândeţea, purtarea de grijă, încrederea şi smerenia. Noi o numim Doamna noastră, Împărăteasa Cerului şi a Pământului, dar ea se numeşte pe sine Roaba Domnului. Nu caută să propovăduiască sau să demonstreze ceva, şi totuşi, simpla ei prezenţă, cu lumina şi bucuria care o însoţesc, îndepărtează neliniştea problemelor noastre. Este ca şi cum am fi fost plecaţi de acasă întreaga zi, una lungă, obositoare şi plină de nereuşite, şi am revenit, în cele din urmă acasă, unde totul se limpezeşte şi se umple de acea fericire mai presus de cuvinte, care este singura fericire adevărată”.
Duminică, 8 septembrie 2019, de Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a participat la sfinţirea bisericii Mănăstirii Maglavit, din judeţul Dolj, eveniment inclus în programul Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) de la Craiova. Peste 4.000 de tineri au participat la slujba de sfințire a bisericii și la Sfânta Liturghie. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie, Episcopul Hușilor.