„Mi-e scârbă de halul în care am ajuns noi, ca popor!”

Ar trebui să fie un lucru mare, poate cel mai mare pentru un român înzestrat încă cu o conștiință de sine, încă cu o conștiință națională că mai poate auzi astăzi o asemenea mustrare precum cea rostită verde în față de potențialul candidat Liviu Pleșoianu: „Mi-e scârbă de halul în care am ajuns noi, ca popor!”.

Ultima rămășiță de mândrie și orgoliu național ar trebui să pulseze în românul căruia îi este subliniată din partea unui candidat, în vreme ce întreaga politică românească e contrafăcută de interesele străine, o realitate pe care nu o poate eluda: „Dă-l dracului de Parlament, dă-l dracului de Guvern – îți zic ei direct ce Legi să faci și ce Ordonanțe să dai! Colonie de mâna a 14-a, asta suntem!”. Asta suntem!

Și e cu atât mai grav cu cât un singur politician român are capacitatea de a face această observație directă culeasă din aroganța cu care se comportă de prea multă vreme ocupantul acestei colonii numită România și să o pună în atenția publicului, în vreme ce ceilalți candidați nu fac nimic mai mult decât să se lupte pentru susținerea de care au nevoie cel mai mult pentru a-și desăvârși carierele politice, pentru a ajunge președinte, cea americană, cea germană sau cea franceză.

În vreme ce cei mai importanți doi candidați, Iohannis și Dăncilă, sunt la o mare concurență în a sublinia importanța preluării, cedării gazelor din Marea Neagră pe nimic americanilor. Importantă pentru cine?! Și cel mai imbecil român poate pricepe că târgul în care „investitorul” ia aproape totul din ceea ce posezi nu poate fi unul lăudabil.

Dar ocupantul merge mai departe nestigherit de vreunul dintre slugarnicii politicieni locali, care știu ce e bine pentru ei, și nu se mai oprește doar în a ne învăța întreaga filosofie de viață astfel încât „noi” să fim ca „ei”, dar ne dă legi și ne numește miniștri, ne stabilește viitorul. „Nu e în regulă să ni se impună ca ministrul Justiției (obligatoriu Birchall) „să vină în SUA și să continue să lucreze alături de Procurorul General american și de echipa lui, în mod direct, pentru o foaie de parcurs pentru România!””, cum amintește Pleșoianu pretențiile expuse în cel mai direct și „firesc” mod de către ambasadorul SUA la UE.

Este vorba despre o foaie de parcurs „legată de ceea ce SUA consideră a fi prevederi și măsuri adecvate care să fie introduse în legislație, în ordonanțe”, pentru „a asigura un stat de drept puternic și consistent”, după cum spune același american care dictează pentru România.

Ar trebui să fie rușinos pentru orice popor ca politicienilor săi să li se spună din afară ce au de făcut. Pentru ca să ce?! Pentru ca să conducă o colonie și mai supusă și mai rentabilă? După 30 de ani și atâtea experiențe nefaste mai poate încă dăinui în mintea românului prostia precum că cineva din afară, oricine, american, francez sau german, dorește binele țării astea și atât?! Oare nu a devenit astăzi forma supremă de naivitate care nu poate scăpa de descrierea doar realistă de prostie?!

Este tocmai prostia care ne-a adus aici, la momentul în care un demnitar străin spune degajat și nestingherit de nicio cutumă sau normă diplomatică: „Uite ce aveți de făcut!”.

„Popor român, dacă nu ai murit complet pe dinăuntru, dacă mai există în tine măcar o fărâmă de DEMNITATE NAȚIONALĂ, trezește-te, toarnă-ți o carafă de apă rece peste cap și realizează, măcar în ceasul al 12-lea, că țara ta NU ÎȚI MAI APARȚINE!”, spune Pleșoianu, punând un verdict pe cât de dureros, pe atât de realist: „Popor român, ești SCLAV în propria ta țară!”.

„Deci nu e suficient că oștenii tăi trebuie să MOARĂ pentru războaiele și interesele lor, nu e suficient că trebuie să le dai, GRATIS, toate resursele tale, acum pretind și să arunci la gunoi Constituția, unde scrie că ești stat suveran, că Parlamentul e forul tău reprezentativ suprem!”, spune Pleșoianu, care apoi amintește și comentează decizia lui Mike Pompeo: „Dragnea și copiii lui sunt interziși pe teritoriul american. Dar cu pușcașul marin care l-a ucis pe Teo Peter ce-ați făcut, „imaculaților”!? Dar cu americanii cărora le-au fost livrate românce MINORE în 2012, ce-ați făcut, prea-neprihăniților!?”.
„Mi-e scârbă! Nu atât de tupeul lor, cât de halul în care am ajuns noi ca popor… Când s-a întâmplat tragedia cu Teo Peter, în 2004, toată România a vuit. În 2019, după doar 15 ani, e aproape INTERZIS să critici în vreun fel ceva – ORICE! – în legătură cu americanii”.
„Suntem o colonie de mâna a 14-a și ne merităm soarta! Pentru că atunci când se ridică unul și spune, LIBER, ce e de spus, îl terfelim, îl facem „omul rușilor” și ne încolonăm să-i votăm pe „PETROV” (care i s-a închinat „LICURICIULUI MARE”) și pe Werner (care dă din coadă și din țară în schimbul unei șepci)!”.

Și Pleșoianu are adevărul și dreptatea de partea sa, orice gând distorsionat ar avea susținătorii lui Iohannis sau Dăncilă, și orice explicație aleasă dintr-o altă „temă fundamentală” ar veni votanții unui Barna, care toți, în cor nu fac decât să propovăduiască cu abnegație și devotament o subordonarea și mai adâncă și mai profundă a intereselor românești față de cele de aiurea, Bruxelles sau Washington.

Are dreptate cu atât mai mult cu cât un român lucid în fața acestor realități ar putea degrabă înțelege că cea mai mare problemă a noastră acum nu stă nici în politicienii corupți, nici în „guvernarea de stânga” și cea „de dreapta”, cu atât mai puțin în alegerea între doi politicieni sadea, precum Iohannis sau Dăncilă. Ci e una care ține de atitudine, de mentalitate și stă în credința comodă că alții ne vor face ordine în ograda proprie, că doar copiind pe alții, până la virgula legilor lor, vom putea aranja lucrurile astfel încât „noi” să fim ca „ei”.

Cea mai importantă problemă ar trebui să se adâncească în conștiința românilor atunci când economiștii liberi în a se exprima le demonstrează statistic cum corporațiile străine exploatează resurse și forță de muncă ieftină șu nu plătesc taxe, „evazionează” bugetul de stat al țării, cum își repatriază profiturile, precum într-o veritabilă colonie. Se adâncește atunci când băncile străine stăpânesc sistemul bancar și realizează în una dintre cele mai sărace țări ale UE unul dintre cele mai mari profituri.

În loc de a ajunge însă la această conștiință a prezentului, românii preferă să „facă politică” și să-i aleagă după preferințe personale pe cei care le ating sensibilităție proprii, prejudecățile sau interesele directe. Pe cei precum Iohannis, Dăncilă sau Barna, care se joacă în pantaloni scurți de-a politica în parcul de distracții amenajat pentru ei de aceeași străini, fără a deranja planurile generale pe care le-au întocmit pentru țară „părinții” de împrumut de la Bruxelles sau Washington.

Preferă să judece la fel de telenovelistic și în notă de can can precum au fost obișnuiți la ce conspirații și mistere se ascund în spatele unuia ca Pleșoianu, care are îndrăzneala și demnitatea de le spune apăsat aceste adevăruri atât de supărătoare, dar omit să se uite în spatele uneia ca Dăncilă, unuia ca Iohannis sau Barna, deși cei care stau în spatele lor se văd acum clar ca lumina zilei.

În țara în care un șef al serviciului de informații, instituția cea mai legată de interesul național, este decorat de serviciul de informații american și ambasadori străini, Florin Călinescu dezvăluia că Virgil Măgureanu i-a propus să candideze la funcţia de preşedinte al României, dar l-a refuzat, pentru că era „necesar să semnez o hârtie (…) o formă de subordonare intereselor patriei”. „- Nu vrei, nu?”. „ – Nu!” „- Atunci o să-l fac pe Traian Băsescu preşedintele României”, dezvăluia actorul dialogul dintre ei.

Pleșoianu nu poate decât să aibă dreptate: e ridicol și dezgustător să vezi cum pretind românii că fac politică, cum se încaieră și se luptă în apărarea unuia sau altuia dintre candidați, fără a reuși să vadă că în final toată această așa zisă „politică” apără interesele altora, și cu pe ale lor. Întreaga grozăvie a acestei imbecilități este demnă doar de scârbă!