Europa se prezintă astăzi ca avangarda unificării umanității. Ca urmare, rădăcinile culturale europene au fost puse în pericol.
Potrivit lui Pierre Manent, cunoscut politolog francez și profesor la Școala de Studii Avansate în Științele Sociale din Paris: „Mândria europeană sau autoconștiința europeană depind de respingerea istoriei europene și a civilizației europene! Nu dorim să avem nimic de-a face cu rădăcinile creștine și ne dorim să fim cât se poate de primitori pentru islam”.
Manent a dat exemplul Turciei: „Era foarte clar că nu numai caracterul său masiv islamic (chiar înainte de Erdogan) nu a fost un obstacol, ci un fel de motiv, un motiv pentru a aduce Turcia în UE. În sfârșit, ar fi fost dovada definitivă a faptului că Europa se detașase și s-a eliberat de dependența sa creștină”.
Frontiera sudică a Europei este acum prima linie pentru această imigrație în masă; Italia riscă să devină o tabără de refugiați. În ultimele luni, Italia s-a confruntat cu o succesiune de bărci din Africa, care au fost o provocare pentru politica sa: mai întâi Sea Watch 3, apoi Open Arms și în sfârșit Ocean Viking. Până puțin înainte de alegerile italiene din martie 2018, imigranții traversau Marea Mediterană în proporție de 200.000 pe an.
Întrucât miniștrii de securitate europeni nu au reușit să cadă de acord asupra crizei refugiaților din Mediterană, ministrul de interne al Italiei, Matteo Salvini, dispus să rămână practic singur, a ales să închidă porturile italiene. Deși instanța italiană a încercat să-l acuze de „sechestrarea” imigranților, politica lui Salvini a funcționat și debarcarea a stagnat. În primele două luni ale lui 2019, 262 de migranți au ajuns în Italia pe mare, comparativ cu 5.200 în aceeași perioadă a lui 2018 și peste 13.000 în aceeași perioadă din 2017.
Guvernul italian a căzut pe 20 august; iar acum există marea posibilitate ca o nouă coaliție de stânga pro-imigrație să îi ia locul. O navă care încearcă să aducă în Italia 356 de migranți din Africa, mai mulți decât toți cei care au venit în primele două luni, a fost blocată pe mare de când a adunat imigranții în perioada 9-12 august, în timp ce aștepta permisiunea de a ancora. ONG-urile au încercat să spargă baricada lui Salvini împotriva imigrației ilegale.
O navă a făcut-o deja. Unul dintre căpitanii Sea Watch 3, o cetățeană germană, Pia Klemp, a fost chiar omagiată de orașul Paris pentru că a încălcat blocada italiană.
Potrivit celeilalte căpitan german, Carola Rackete: „Viața mea a fost ușoară… Sunt albă, germană, născută într-o țară bogată și cu pașaportul potrivit” – ca și cum decizia ei de a ajuta imigranții ar depinde de ea, legat de viața relativ privilegiată pe care a trăit-o în Occident.
Există o noțiune falsă marxistă în rândul tinerilor din Europa precum că, dacă ai succes sau trăiești confortabil, asta nu s-a putut întâmpla decât în detrimentul umanității: „Dacă câștig, altcineva trebuie să piardă”. Se pare că nu există niciun concept „câștig-câștig” – „Dacă eu câștig, puteți câștiga și voi toți: toată lumea poate câștiga!”. Asta stă la baza unei economii de piață liberă și a ridicat în mod atât de spectaculos lumea din sărăcie. Mulți dintre tineri văd doar bariere care trebuie dărâmate. Pascal Bruckner a numit-o, „tirania vinovăției”.
Din păcate, prețul relativismului cultural a devenit dureros de vizibil în Europa. Dezintegrarea statelor-națiune occidentale este acum o posibilitate reală. Multiculturalismul – construit pe fondul declinului demografic, al decreștinării masive și a auto-repudierii culturale – nu este altceva decât o fază de tranziție care riscă să conducă la fragmentarea Occidentului.
Printre motivele acestui fapt istoricul David Engels a enumerat „migrația în masă, îmbătrânirea populației, islamizarea și dizolvarea statelor naționale”.
Migrația în masă a subminat deja unitatea și solidaritatea societăților occidentale. Politica cancelarului german Angela Merkel, de uși deschise – „Wir schaffen das” („Putem face asta”) – a dus la apariția unui partid naționalist în parlamentul ei. Alternativa pentru Germania (AfD) conduce acum în sondajele pentru alegerile regionale din fosta Germania de Est. Partidul Socialist Francez, care guverna țara sub președintele François Hollande, dispare acum. Diktatele Bruxelles-ului privind imigrația și cotele au rupt unitatea Europei și au dus la „secesiunea” virtuală a țărilor vișegradiene (Polonia, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia). Utopia imigrației din Suedia a adus un partid populist de dreapta în Parlament, iar sosirea a jumătate de milion de imigranți ilegali a împins Liga cândva marginală a lui Matteo Salvini în vârful instituțiilor politice ale Italiei. Această listă nu include Brexit-ul, votul britanic pentru a părăsi UE.
Potrivit jurnalistului german Jochen Bittner, care a scris în The New York Times anul trecut: „La sfârșitul lui 2015, campania Leave a început să pună pancarte care arătau exodul de refugiați din Siria și din alte țări prin Balcani și le-a împodobit cu sloganuri precum ‘Breaking Point’ și ‘Take Back Control’. Cu doamna Merkel declarând o politică a porților deschise, mesajul a ajuns acasă la milioane de britanici și europeni îngrijorați. Nu întâmplător, în această perioadă a început să crească sprijinul pentru Brexit”.
În loc să se plângă tot timpul de „populism” și „naționalism”, ar putea Europa să-și regândească decizia?
În prezent, în Europa care a promis că va evita construirea mai multor ziduri după 1989, când a căzut zidul Berlinului, se ridică unul după altul pentru a se apăra de o situație fără precedent. Există bariera spaniolă de 15 metri în Ceuta și Melilla; zidul maghiar al premierului Viktor Orbán; unul la Calais, în Franța; un gard austriac planificat la granița sa cu Italia, un gard pe care Slovenia vrea să-l construiască la granița sa cu Croația și gardul Macedoniei de Nord pentru frontiera sa cu Grecia.
Indiferent dacă îi place sau nu, Europa pare să simtă o amenințare culturală existențială din cauza acestor mari fluxuri migratorii. Nu există doar presiunea imigrației ilegale; există și presiune din partea imigrației legale. Peste 100.000 de persoane au solicitat azil în Franța în 2017. Un număr „istoric” a existat în 2018: peste 123.000 de cereri.
Această imigrație masivă schimbă compoziția internă a Europei. În Anvers, al doilea oraș ca mărime din Belgia și capitala Flandrei, jumătate din copiii din școlile elementare sunt musulmani. În regiunea Bruxelles, vă puteți face o idee despre schimbare, studiind participarea la orele de religie în școlile primare și gimnaziale: 15,6% participă la cursuri catolice, 4,3% la clase protestante și ortodoxe, 0,2% participă la cursuri de iudaism și 51,4% participă la islamice, 12,8% participă la cursuri de „etică” laică. Este mai clar acum ce se va întâmpla în capitala Uniunii Europene? Nu trebuie să ne surprindă că imigrația este în fruntea listei de griji a populației belgiene.
Marsilia, al doilea oraș ca mărime din Franța, este deja 25% musulman. Rotterdam, al doilea oraș ca mărime din Olanda, este 20% musulman. Birmingham, al doilea oraș ca mărime din Marea Britanie, este 27% musulman. Se estimează că într-o generație o treime din cetățenii Vienei vor fi musulmani.
„Suedia se află într-o situație în care nicio țară modernă din Occident nu s-a regăsit vreodată”, a observat Christopher Caldwell. Conform Pew Research Center, Suedia ar putea fi 30% musulmană până în 2050; și 21% musulmani în cazul puțin probabil ca fluxul de imigranți să se oprească cu totul. Astăzi, 30% dintre bebelușii din Suedia au mame născute în străinătate.
Orașul Leicester din Marea Britanie este în prezent 20% musulman. În Luton, din 200.000 de locuitori 50.000 sunt musulmani. Cea mai mare parte a creșterii populației în Franța între 2011 și 2016 a fost determinată de marile zone urbane ale țării. În vârf se află Lyon, Toulouse, Bordeaux și zona Paris, potrivit unui studiu publicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice din Franța. În Lyon există aproximativ 150.000 de musulmani dintr-o populație de 400.000. Conform unui articol, 18% dintre nou-născuții din Franța poartă un nume care este musulman. În anii 1960 numărul a fost de 1%.
În scenariul cel mai extrem, procentul musulmanilor din Europa în 2050 este estimat a fi: Franța (18%), Marea Britanie (17,2%), Olanda (15,2%), Belgia (18,2%), Italia (14,1%), Germania (19,7%), Austria (19,9%), Norvegia (17%). 2050 este chiar peste orizont. Ce este de dorit atunci în două sau trei generații, când regretatul istoric Bernard Lewis a spus că Europa va fi „cel târziu” islamică?
Din păcate, mentalitatea europeană refuză să facă față realității, ca și cum provocarea ar fi prea severă pentru a fi abordată. „Progresia de neoprit a acestui sistem mă face să mă gândesc la un ceai la bordul Titanicului”, scrie proeminentul filosof francez Alain Finkielkraut.
„Nu te face ca nu vezi tragedia, ca să eviți să se întâmple. Care va fi fața Franței peste cincizeci de ani? Ce vor face orașele Mulhouse, Roubaix, Nantes, Angers, Toulouse, Tarascon, Marsilia și se pare întreg departamentul Seine Saint-Denis?”.
Dacă populația se schimbă, urmează și cultura. După cum subliniază autorul Éric Zemmour, „după un anumit număr, cantitatea devine calitate”.
În timp ce puterea creștinismului european pare să cadă într-o prăpastie demografică și culturală, islamul avansează cu pași uriași. Nu este vorba doar despre imigrație și natalitate; este, de asemenea, una de influență. „În septembrie 2002 am participat la o întâlnire a centrelor culturale ale principalelor state membre ale Uniunii Europene de la Bruxelles”, a scris intelectualul germano-sirian Bassam Tibi, profesor emerit de Relații Internaționale la Universitatea din Göttingen. „Conferința s-a desfășurat sub tema „Penser l’Europe”, în timp ce mie mi-au dat titlul „Islamul în Europa”. Acolo, am fost deranjat să-l aud pe Tariq Ramadanvorbind despre Europa ca dar al-Shahada, adică Casa credinței islamice. Publicul participant a fost alarmat, dar nu a primit mesajul percepției Europei într-o mentalitate islamistă ca parte a Casei islamului. Dacă Europa nu mai este percepută ca dar al-Harb/Casa războiului, dar văzută ca parte a Casei pacifice a islamului, atunci acesta nu este un semn de moderație, așa cum presupun greșit unii: este mentalitatea unei islamizări a Europei…”.
Vestea bună este că nimic nu este scris în piatră. Europenii ar putea încă să decidă singuri de câți imigranți au nevoie de societățile lor. Aceștia ar putea pune la dispoziție o soluție mai coerentă, și nu haotică. Ei ar putea încă să-și redescopere moștenirea umanistă. Ei ar putea să aibă din nou copii și ar putea lansa un adevărat program de integrare pentru imigranții deja aflați în Europa. Dar niciunul dintre acești pași, necesari pentru a evita transformarea unor părți mari ale continentului și căderea acestuia, nu are loc.
Este important să ascultăm prognosticul lui Pierre Manent și să respingem moda actuală de auto-umilire. Europa pare să fie afectată de un scepticism cu privire la viitor, ca și cum declinul Occidentului ar fi de fapt o pedeapsă justificată și o eliberare de greșelile sale din trecut. Da, este posibil ca multe greșeli să fi fost groaznice, dar sunt cu adevărat mult mai grave decât greșelile multor alte țări, precum Iran, China, Coreea de Nord, Rusia, Mauritania, Cuba, Nigeria, Venezuela sau Sudan, pentru a numi doar câteva? Mai important este că cel puțin Occidentul, spre deosebire de multe alte locuri, a încercat să-și corecteze greșelile. Cel mai important este să eviți corectarea în exces și să ajungi într-o situație mai rea decât înainte.
„Pentru mine, astăzi”, notează Finkielkraut, „cel mai esențial este civilizația europeană”
Gatestone Institute este un think tank conservator, cu accent pe islam și Orientul Mijlociu. A fost fondat în 2008 de Nina Rosenwald, care ocupă funcția de președinte. Fostul ambasador al SUA la Națiunile Unite John R. Bolton, acum consilier în domeniul securității naționale SUA, a fost președinte din 2013 până în martie 2018. Actualul său președinte este Amir Taheri.
