Puțini știu că primul mare pamfletar român a fost cărturarul umanist Nicolaus Olahus (1493-1568). Asta din punctul de vedere al literaturii culte, pentru că dacă vorbim despre folclor, pamfletul exista demult. Dar prima capodoperă a pamfletului este una în versuri scrisă în secolul al XVI-lea, este intitulată «Împotriva unui bârfitor» și se remarcă prin atacul la persoană, inclusiv asupra vieții private, și critica acidă asupra trăsăturilor fizice. Olahus este neiertător, pe măsura celui pe care îl atacă, bârfitorul. Singurul scop al scriiturii este demascarea unor vicii monstruoase și a unui comportament nedemn:
„Ce flecărești, o, haine, ce-ai ajuns o poveste-a cetății?
Toate isprăvile-ți sunt date acum în vileag
Poate să fie ceva mai spurcat ca a ta stricăciune
Sau ca murdarul tău trai ori caracteru-ți infam?
Tu nicio față de treabă nu lași să pătrundă în stricata-ți
Casa, al tău adăpost, fără ca tu s-o silești
Să se supună în chip rușinos silniciei lui Venus
Și să își piardă astfel al fecioriei odor.
Tu îți petreci cu stricate femei o mulțime de vreme
Și te desfată grozav al curtezanelor joc.
Iată de unde provine și boala ce trupul îți paște,
Iată, perfide, de ce pute puhavul tău hoit.
Nu este deci de mirare că tainele ce-ncredințate-ți
Fură, le dai în vileag și credința ți-o calci,
Căci mădularele-ți s-au încins de licoarea lui Bachus,
Iară de minte al tău cuget cu totu-i lipsit.
Mai schimbător ca zefirul tu ești sau ca boarea lui Eurus,
Ca Băltărețul din Sud, prevestitorul de ploi.
Des, când ești beat, ți se pare că ceru-i deschis și de-aceea
Zvon răspândești că război crunt va veni peste noi.
Deci, când viața-i pătată-i de viții atâta de multe
Iar al tău trai e-ntinat de un păcat rușinos,
Spune-mi de ce tot bârfești al statornicului prieten renume,
De-orișice om cu-a ta gură turbată te legi?
Mare virtute-i să știi a-ți cunoaște a ta proprie viață!
Limba flecară ades a vătămat pe cei răi
Asta-i credința cu care-ți plăcea să te lauzi atâta,
De ai putut divulga tot ce ți s-a-ncredințat?
Din fericire, nebunește, nu-ți destăinui orice taină,
Căci tu de față, cum știi, grabnic arama ți-ai dat.
Oameni cuminți mai păstrează atâtea secrete de-a tale,
Care-ți vor face cândva, crede-mă, mult sânge rău.
Nu vezi că toți te arată cu degetul și c-ale tale
Nelegiuiri au ajuns fabulă-ntregului târg?
Însă te și semețești, când ești mai sărac decât Irus,
Tu, ce te tragi dintr-un neam josnic, din tată sărman,
Și, după ce ești deprins să duci o viață stricată,
Ai și curajul pe toți încă să-i batjocorești?
Nelegiuitule, pedeapsa-ți vei lua după a ta făr’delege,
Dacă în ceruri mai sunt dreptele divinități.
Are să vină o vreme când tu, cu dobândă destulă,
Seamă-ți vei da și pedeapsă ce-ai meritat o să iei.
…to be minded!