Radiografia unui referendum pierdut…

Referendumul din 2018, 6-7 octombrie, nu viza redefinirea constituțională a familiei, ci a căsătoriei. Pentru rigoare, în cuprinsul art. 48 alin. (1) din Constituția României, al carui conținut este: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi […]”, notiunea de „soți” urma să fie înlocuită cu cea de „un bărbat şi o femeie”. Deci, se statua, şi constituțional, că se pot căsători doar persoane de sex diferit şi cu excluderea poligamiei.
Faptul că familia se întemeiază pe căsătorie rămânea ca până atunci.
Pe cale de consecință, nici textul actual, nici cel „eventual” nu împiedica legiferarea parteneriatului civil (încheiat şi între persoane de acelaşi sex), decât dacă se dorește ca acest parteneriat să se numească familie şi/sau căsătorie.
Mai mult, textul, fie el actual sau „virtual” nu afecta în vreun fel familiile „mai puțin tradiționale”, în condițiile în care, acelaşi text constituțional la alin. (3) prevede următoarele: „Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie”;
iar în Art. 177 Cod Penal se specifică: „(1) Prin membru de familie se înțelege: a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude; b) soțul; c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc. (2) Dispozițiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele prevăzute în alin. (1) lit. a), se aplică, în caz de adopție, și persoanei adoptate ori descendenților acesteia în raport cu rudele firești”.

Întrucât interdicția căsătoriei între persoane de același sex este statuată deja/încă în Codul Civil, în cazul validării referendumului și al adoptării textului revizuit, singurul câștig, pentru susținătorii acestuia, ar fi fost acela că procedura de revizuire a constituției este mult mai anevoioasă și presupune o majoritate parlamentară net superioară celei de modificare a unei legi organice, cum e Codul Civil.
Deci miza concretă era creșterea gradului de siguranță cu privire la faptul că nici pe viitor nu vor apărea schimbări legislative în această privință.
Pe de altă parte, referendumul din 2018, și dacă ar fi fost validat, era prea puțin probabil ca revizuirea, în sine, a constituției să fie adoptată de către parlament, din cauza unei decizii a CCR, care specifica faptul că, la următoarea revizuire a constituției e obligatoriu să se țină cont și de celelalte aspecte constituționale, asupra cărora poporul a decis printr-un referendum validat. Or’ noi avem un referendum prin care s-a votat parlament unicameral, cu un număr maxim de 300 de parlamentari, așa că ar fi fost puși să-și taie craca de sub picioare…
Pe măsură ce contextualizăm, începem să înțelegem cum voia să capitalizeze fiecare parte, de pe urma acestui referendum, inclusiv cea care se victimiza, profitând însă maxim de prilej, pentru a (re)aduce pe firmamentul opiniei publice propriile deziderate, de „corectitudine politică”, „egalitate de gen”, „toleranță în diversitate”, „emancipare prin eliberare sexuală” și mai știu eu ce alte emanații neo-marxiste, ale Şcolii de la Frankfurt, care a apărut cu scopul declarat de a distruge, odată cu morala sexuală tradiţională, religia creştină şi cultura occidentală, prin intersectarea filozofiei lui Marx cu psihanaliza lui Freud, pentru a impune în lume ce n-a reușit revoluția bolșevică.
Altfel, de unde atâta inflamare pe comunitatea LGBT, că-i erau încălcate drepturile, în condițiile în care respectivul articol din constituție, nici în forma actuala, nici în cea propusă pentru revizuire, nu împiedica legiferarea parteneriatului civil (care să li se aplice și lor). Un singur lucru împiedica forma propusă, anume acela ca eventualul parteneriat civil să se poată numi căsătorie și, pe cale de consecință, să poată constitui temeiul unei familii. În rest, toate drepturile și libertățile civile le vor putea fi recunoscute, mai puțin cele decurgând strict din relațiile de familie (care sunt legate, cu precădere, de raporturile dintre părinți și copii). Dacă next level-ul lor nu e revendicarea dreptului de a înfia copii, de ce nu s-au mulțumit cu această rezervă, lăsată special pentru a se putea legifera parteneriatul civil și au făcut atâta zgomot?!…

Așa cum auto-intitulații „progresiști” pretind toleranță și respect pentru felul în care au ales să fie, trebuie să înțeleagă că nu le vor obține decât atunci când vor manifesta, la rândul lor, toleranță și respect, față de sistemul de valori al celor pe care nu pregetă a-i cataloga drept bigoți, retrograzi, protocroniști, obscurantiști, medievali, ș.a.m.d.
Ca o parafrază la lucrarea The Great Divide: Retro vs. Metro America – An uncivil war (Marea diviziune: Retro vs. Metro America – Un război necivil) a democratului american John Glen Sperling, acest referendum a vorbit despre două Românii, în care cetățenii au fost tot mai puțin uniți și a existat un decalaj atât de mare încât țara a fost în mod efectiv două națiuni: „una tradițională și înrădăcinată în trecut și una modernă și axată pe viitor”, astfel încât conflictul politic, la fel ca în societatea americană, nici la noi nu se referă la ideologia de stânga sau de dreapta, ci la diferențele dintre ceea ce se poate numi Metro America/România și Retro America/România;
Asta pe fondul problemei…

Strict procedural, fractura logică e în aceea că partide politice, care se pretind democratice, n-au avut o problemă în a încerca, inclusiv prin îndemn la boicot, să optureze o majoritate să-şi exercite două drepturi democratice esențiale: acela de a se exprima prin vot (la referendum, în cazul de față – ca o marcă a democrației participative – a se vedea Art. 2 alin (1) din Constitutia Romaniei, potrivit căruia: „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, PRECUM ŞI PRIN REFERENDUM), respectiv cel de a revizui legea fundamentală (a se vedea Art. 150 alin (1) din Constitutia Romaniei, potrivit căruia: „Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, PRECUM ŞI DE CEL PUŢIN 500.000 DE CETĂŢENI CU DREPT DE VOT). Efectul pervers al unui cvorum e acela că, prin absență, o minoritate poate combate opțiunea majorității. Atunci când te raportezi democratic la o majoritate, din care NU faci parte, „corect politic” este s-o convingi, cu argumente de fond, să se alăture opțiunii tale, nu s-o boicotezi, boicotul nefiind decât încercarea disperată de a câştiga (sau măcar de a nu pierde) un proces strict pe o excepție de procedură, ştiind că n-ai şanse să „ți se dea dreptate” pe fondul cauzei.

Deci, în cazul de față, boicot = excepție de procedură, o eventuală victorie pe fond neputând fi decât situația în care, ca partid politic eşti atât de convingător, încât să întorci votul majoritar, într-un referendum validat. E fix diferența dintre cinismul unui ninja și onoarea unui samurai, indiferent de cine e adversarul.
Și în 2016 PSD a câștigat pentru că cei mai mulți dintre români au „boicotat” alegerile, prin absență. Și USR va avea nevoie de un referendum pentru #farapenali. Ce va zice dacă va fi „boicotat” de către majoritate? Va îndrăzni să concluzioneze că românilor nu le pasă, ori că doresc să fie conduşi de penali?… Vedeți cât de relativă și subiectivă e treaba cu acest „boicot”!?…
Alte butade care au fost vânturate, sofistic, pe lângă această temă sunt relativ ușor de demontat:
Erau alte priorități și se putea face altceva mai util cu banii – chestie subiectivă și oricum mereu sunt altele, cu privire la care n-avem nicio garanție că li s-ar fi dat curs, în locul referendumului. Faptul că nu poți face totul nu-i un motiv pentru a nu mai face nimic. Iar atât timp cât s-a profilat o majoritate covârşitoare care credea în acest demers, înseamnă că era dispusă să plătească şi nota de plată. Oricum, banii cheltuiți s-au întors la români și înapoi la stat, întrucât din ei se plătesc buletinele de vot și celelalte materiale, fabricate în țară, plus au fost remunerați românii care și-au adus aportul la buna desfășurare a referendumului, deci nu au ieșit din economie.

Ce familii tradiționale au Dragnea și Tăriceanu – referendumul nu era despre ei, ci despre Constituția României, care ni se aplică tuturor, în forma votată de majoritate. Și, oricât de NEtradiționali ar fi, au (avut) partenere de viață femei (deci comparăm mere cu pere).
Nu mă duc la referendum din cauza lui Dragnea = să nu mai locuim în apartamente din blocuri comuniste din cauza lui Ceaușescu.
Se urmărește distragerea atenției de la alte probleme mai importante. Cei care nu se lasă distrași au posibilitatea s-o atragă ei pe ce consideră că „arde mai tare”.
Nici nu am susținut, nici nu am boicotat referendumul. Susțin doar dreptul democratic al poporului de a se exprima pe orice subiect consideră de cuviință.

Autor: Alin Silistra