O parte importantă dintre românii din Iugoslavia este reprezentată de românii din Voievodina (Banatul iugoslav sau Banatul sârbesc). Acești români sunt aceia care au rămas în afara granițelor odată cu delimitarea ce s-a făcut după terminarea primului război mondial și după Conferința de pace de la Paris. Numărul lor, atunci, în 1921, a fost, după Gligor Popi (1998), de aproximativ 80.000. Cum, după recensământul din 1991, numărul acestora este de numai 30.830, se vede că populația românească din zonă s-a micșorat – așa după cum remarca același autor – cu aproape 50%. Toți acești români din Banatul de sud sau central trăiesc în mai multe localități, din care unele sunt chiar în totalitate românești. În alte localități, alături de români, trăiesc și alte etnii, formând localități mixte. Numeroși români trăiesc în localități ca Biserica Albă, Panciova, Zreman, Novi Sad și altele.
Întinsă
pe o suprafață de 1.300 kmp și răspândită în 42 de localități,
populația românească de aici este supusă unei descreșteri
continue, din cauza unei natalități scăzute. De reținut este,
însă, că românii din Banatul iugoslav, mulți sau puțini,
constituiau o populație băștinașă, cu multe localități din
jurul orașului Vârșet, apărute în secolele XIV și XV. Asemenea
localități mai vechi sunt Voivodint, Marcovat, Sălcuța, Costei,
Iablanca, ș.a.
Deși, în perioada dintre cele două războaie
mondiale, mulți intelectuali români din Banatul sârbesc s-au
stabilit în țară sau în alte părți ale lumii, au fost destui și
dintre aceia care, rămânând pe loc, au început să se organizeze.
Cei care au răms pe loc au reușit să pună bazele unui partid al
lor – Partidul Român – și au reușit astfel să desemneze
reprezentanți și în Adunarea Națională a Iugoslaviei.
Românii
din Voievodina au devenit și mai activi după cel de-al doilea
război mondial. Aceasta se vede și din faptul că au reușit să
înființeze o Uniune Culturală a Românilor, cu un organ de
publicitate, săptămânalul Libertatea, care a apărut la Vârșeț
în 1945. Tot în Vârșeț se înființează în 1948 Liceul Român
Mixt și apoi Teatrul Popular Român. Un succes deosebit pentru
românii din Banatul iugoslav este întemeierea în 1967 a Societății
de Limba Română, a cărei activitate, sub conducerea profesorului
universitar Radu Florea, s-a concretizat în lucrările Contribuții
la istoria culturală a românilor din Voivodina și Analele
Societății.
Toate acestea în cunoștință de cauză îi dau
dreptul profesorului doctor Gligor Popi să susțină că
„minoritatea română din Voivodina este o prezență vie în viața
social-economică, politică și culturală, de pe aceste meleaguri”
și că „în cursul istoriei, soarta comună a legat puternic cele
două popoare” din regiune. Acest lucru rezultă și din aceea că,
tot în Voivodina, în localitatea Uzdine, există o societate
literar-artistică Tibiscus, care, de peste zece ani, editează
revista cu același nume. Revista, considerata că o „bijuterie de
limbă, curaj și înțelepciune”, are meritul de a fi adunat în
jurul ei un număr mare de poeți și scriitori din zonă și din
alte comunități românești. (…)
La păstrarea identității
românilor din Banatul sârbesc au contribuit și contribuie și
legăturile strânse cu românii din județele limitrofe, Timiș și
Caraș Severin.
«Românii din jurul României», coordonată de prof. dr. dDoc. Ion Gherman, Editura Vremea, București 2003
