Critică si autocritică

0

„Primeşte critica oricui, dar rezervă-ţi hotărârea”

– William Shakespeare

În vremea comunismului, critica și autocritica au fost proclamate ca nimic altceva decât „legea de dezvoltare a societății sovietice”, fiind percepute, în relație directă necesară, ca un principiu științific strict și activ, prin care cetățenii sovietici, în lipsa rigorilor unei vieți religioase, își vor adapta reciproc comportamentul, mecanicist, unii față de alții, în mod ideal. Ce s-a întâmplat cu „noua știință” a fost că degrabă a suferit o „umanizare”, devenind un instrument pentru unii sau alții de manifestare a superiorității sau supunerii.

Principiul a funcționat și în societatea românească o perioadă, a fost aproape cu totul uitat în „Epoca de aur” (se presupunea că nu mai este nimic de criticat) și a revenit triumfal după 1990, regăsindu-și formele tradiționale de „bârfă”, „bășcălie” sau înjurătură sau imprecație pură.

Una dintre cele mai întâlnite atitudini în societatea românească este astăzi critica, pe care o practicăm cu toții și la adresa tuturor. Dezvoltarea social-media i-a dat, bineînțeles, o nouă dimensiune, astfel încât acum toată lumea critică pe toată lumea și nu puține sunt momentele în care ești criticat în modul cel mai dur doar pentru exprimarea unei păreri sau credințe. Practic, dacă ai ține cont permanent de riscul de a fi criticat, nu ai mai putea afirma absolut nimic.

Unii, nu puțini, prețuiesc spiritul critic, mai ales în politică, unde îl consideră chiar fecund, deși de 30 de ani a întârziat să-și arate roadele. Ba, dimpotrivă, a fost dus în derizoriu și practic anulat, fiind mereu suspectat, de cele mai multe ori pe bună dreptate, de a ascunde interese. Dar e general valabil în „epoca post-adevăr”, pe care o trăim.

Față de comunism, când erai pus în fața colectivului să-ți faci autocritica, un asemenea moment nu mai există în viața nimănui. Acum autocritica a dispărut. Cu totul. Deși nu găsești aproape pe nimeni să nu poată fi criticat, nu găsești aproape nimic de criticat la tine…

Pe de altă parte, unii, dorindu-se pur și simplu, „buni”, refuză să critice. Însă, marea dramă este că, la fel ca abuzul de critică, neexersarea criticii duce inevitabil și ireversibil la diminuarea capacității de autocritică, cu un rezultat cât se poate de previzibil: vom avea un om perfect într-o lume perfectă, numai că… nimic nu va fi așa cum doar pare!

Soluția, după părerea mea, pare ar fi critica asupra stărilor de lucruri și chiar sublinierea apăsată a aspectelor negative, critica comportamentelor neadecvate, evident, prin căutarea obiectivității, a imparțialității, fără a ținti să faci din indivizi, în sine, obiectul criticii.

Din punct de vedere teologic această critică se numeşte „judecarea aproapelui” și nu e interzisă, cum ar crede unii, ci i se cere temei și mai ales dreaptă măsură. „Bună credință”, cu alte cuvinte, și aplicarea prezumției de nevinovăție.

Biblia ne învaţă mereu să căutăm adevărul şi să fim îngăduitori unii cu alţii, în respect şi în stimă unii faţă de alţii, lepădându-ne de egocentrism, sinele nostru atât de prețios, și să aplicăm critica și autocritica, în egală măsură. Ea ne comandă recunoașterea și rostirea adevărului, iar când acesta se transformă într-o critică… așa să fie!

Nerecunoașterea și nerostirea adevărului, sub formă de critică, nu mai este bunătate, ci prostie, cum spune părintele Nicolae Steinhardt, adică garantarea libertății „șmecherilor” de a fi „șmecheri”: „Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi (numai despre păcatele noastre spune la Pateric ‘să le tâmpim’). Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel care ne dă sfatul de-a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinşi de satana? Şi-apoi, tot la I Cor. (14, 33) stă scris că ‘Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii’. Iar rânduiala se opune mai presus de orice neîndemânării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neînţelegerii obtuze. Domnul iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea. ‘Iubesc naivitatea – zice şi Leon Daudet – dar nu la bărboşi’. Bărboşii se cade să fie înţelepţi. Să ştim, şi ei şi noi, că mai mult rău iese adeseori de pe urma prostiei, decât a răutăţii. Nu, slujitorilor diavolului, adică şmecherilor, prea le-ar veni la îndemână să fim proşti. Dumnezeu, printre altele, ne porunceşte să fim inteligenţi (pentru cine este înzestrat cu darul înţelegerii, prostia – măcar de la un anume punct încolo – e păcat: păcat de slăbiciune şi de lene, de nefolosire a talentului. Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu… s-au ascuns)” (Părintele Nicolae Steinhardt, «Jurnalul fericirii»).

Mai mult, numai această critică, cu condiția de a fi întemeiată, îl poate aduce pe cel supus ei la adevăr, la aflarea adevărului din și despre sine, chiar dacă îi este nefavorabil, nu evitarea ei, și cu atât mai puțin lingușirea. „Cel de la care înveţi cel mai mult, nu este cel care-ţi spune ceva ce n-ai ştiut până atunci, ci cel care dă expresie adevărului care se luptă în tine în căutarea de cuvine spre a-l rosti” (Oswald Chambers). Îl ajuți pe cei căruia îi spui adevărul despe sine, pe care singur nu îl poate vedea, sub formă de critică, și îl condamni lăsându-l să persiste în greșeală, obiceiuri sau atitudini care îl pot afecta.

Doar critica îi poate da celuilalt, supus ei, capacitatea de autocritică, cu referire la care Alexandru Vlahuţă spunea că, dacă ne-am analiza mai des (pe noi înşine), „(lesne de spus), am reuşi să răzuim acea necinste murdară în care se lăfăie dobitocul din nobila noastră făptură”. „Nu sacrifica nicio părticică de adevăr de dragul unei false unităţi. Iubeşte pe toţi, dar recunoaşte ca frate doar pe cel ce iubeşte adevărul”, spune Richard Wurmbrand.

Oricum, critica și autocritica sunt cele mai bune criterii de evaluare a oamenilor: oamenii mici critică cu ușurință, precum resping orice critică și sunt incapabili de autocritică, cei mari critică cu temei, acceptă și chiar fructifică criticile altora și își pot recunoaște defectele sau greșelile.

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.