Au emisiunile astea culinare-concurs un dramatism „sfâșietor” câteodată, parcă ar fi menite să-ți distrugă simțurile, să te răvășească pe interior. Se caută crearea unor momente de o intensitate copleșitoare, în care nimic pe lume nu e mai important decât… „haleala”.
Atâta solemnitate la români rar întâlnești, nu o găsești nici la zilele naționale, la cântarea imnului, nici la sărbători, în biserică, cum o vezi la televizor în fața bucatelor. De fapt, nimic nu mai egalează seriozitatea personajelor de pe micul ecran, drasticitatea pe care o poartă, încărcătura de care debordează, încordarea, tensiunea, sobrietatea deplină… Dacă veți observa, nici la știri, în filme, emisiuni, dezbateri politice nu există atâta gravitate afișată. Din acest punct de vedere, strict al gesturilor și mimicilor întâlnite pe televizor, chiar vă invit să fiți atenți și să puteți astfel observa cum haleala a devenit cel mai important lucru din viața noastră, din univers…
Acestea sunt emisiunile cele mai potrivite pentru a fi precedate de acele avertismente: „imagini cu puternic impact emoțional” și într-o paranteză …„sarmale cu carne de porc în foi de varză acră”…
Mimica atât de gravă a celor trei (de obicei) bucătari, metamorfozați în instanțe supreme, când iau lingura și o duc la gură din mâncarea pregătită de concurent… Niciun dascăl nu mai poate face asta astăzi în fața elevilor – nu e permis!, niciun judecător – nu ar fi corect politic! Ar speria copiii, ar teroriza infractorii, le-ar leza drepturile fundamentale… Atmosfera nu e egalată nici de cea a Tribunalului de la Nuremberg. De fapt, acolo toți erau mult mai relaxați, pentru că știau cu toții ce urmează…
E treabă serioasă, de zici că e în joc …sau în farfurie, viitorul țării, destinul umanității…
Nicio emisiune electorală nu a atins vreodată o asemenea solemnitate, niciun politician nu a putut visa măcar să abordeze o asemenea grandoare în discursul său, atâta sobrietate, cum o fac acei trei „bucătărei” cu salopete, sau șorțulețe, uneori, când dau verdicte. Lui Cumpănașu în toată campania nu i-a ieșit asta. Nu i-a reușit! Și numai el știe cât s-a străduit…
Să fie clar: Niciun politician român nu a reușit vreodată să fie atât de sobru în ultimii 30 de ani! Domnule, e grav, e foarte grav! Totul e capital și definitiv în acele emisiuni.
Dar nici nu ar fi putut politicienii, pentru că, dacă în politică, adică unde e vorba ”decât” despre viața noastră, a poporului și țării, ai adopta o asemenea atitudine sentențioasă, ai fi acuzat instantaneu de fanatism, ai fi catalogat pe loc ca „extremist”.
Cu astea mai generale, cum ar fi despre viață, despre societate, mediu, legi, politică, adică cele care contează, trebuie să o iei mai ușor …Ei, dar când e vorba despre mâncare, poate deveni suprem!…
Ce să mai înțelegi privindu-i pe cei trei …apostoli ai mâncării aflați parcă într-o misiune divină?… Când se adună ei rituoși și grandilocvenți în jurul unei farfurii, iar muzica e numai cu acute și pauze de suspans!!!… Când concurenții transfigurați își împreunează mâinile a rugă și își aruncă ochii în sus!!!… Când unul dintre bucătarii șefi ia o îmbucătură… O, Dumnezeule… În ce lume de tot rahatul trăim!… O, tempora! O, mores! E monumentalitatea …nimicului! Îți vine să le strigi: E mâncare, bă! Aia pe care o bagi în tine prin față, ca să o scoți pe din dos. Asta e tot! Nu e artă, nu e nicio cultură!
Dar oare ridicolul ăsta care tinde în acele momente către absolut a venit întâmplător? Eu zic că nu, ba chiar îl așez la finalul unui întreg proces, în care, în final, asupra noastră a căpătat întâietatea pântecele în detrimentul minții, ca să nu mai vorbim despre spirit. Eu zic că ce se întâmplă în acele emisiuni e elocvent pentru starea generală de înapoiere mentală spre care tindem, pentru că despre stări ale spiritului nici nu mai poți să vorbești astăzi privind către televizor…
Însă alura pe care și-o capătă și aoreola pe care și-o poartă bucătarii șefi „trădează” parcă ceva din scolastica unui Socrate, nu? În vreme ce mesele, cratițele și oalele de pe pereți parcă ar recompune Academia lui Platon, nu-i așa?… Parcă…
