Ar fi o concluzie facilă, la care degrabă ar ajunge orice istoric cât de cât instruit, numai dacă ar putea să o facă fără să sufere în carieră… Asta dacă vorbim din punct de vedere strict al personalităților din chiar centru celui de-Al Doilea Război Mondial.
Pentru că avem, pe de o parte, niște fumători înrăiți, toți trei, Roosevelt, Churchill și Stalin; mari consumatori de alcool, cu Churchill un bețiv notoriu, în stare de ebrietate 24 de ore din 24 (la Conferința de la Casablanca, potrivit martorilor, a făcut o adevărată criză de isterie pentru că îi lipsea alcoolul); un exchibiționist – același Chirchill, care își mai primea miniștrii și gol pușcă; un amator de pornografie – Stalin; bolnavi, de asemenea, toți trei, cu Roosevelt care a și decedat înainte de sfârșitul războiului, măcinat între timp de boală.
Iar de cealaltă parte avem un Hitler care nu suporta măcar fumul de țigară, inițiind, de altfel, prima campanie publicitară din istorie împotriva fumatului, odată ce medicii i-au descoperit efectele nocive (spunea despre tutut că este „răzbunarea pieilor roșii asupra omului alb”); detesta alcoolul, era vegetarian și perfect sănătos fizic și mental, asta la începutul războiului.
Prin urmare, din punct de vedere strict al personalităților care s-au aflat în centrul celui de-Al Doilea Război Mondial, și trebuie să subliniez asta apăsat (pentru orice cârcotaș care ar crede că îi aduc elogii lui Hitler!), au învins viciul și boala, care se găseau din plin la primii și lipseau cu desăvârșire la celălalt. Simplu. Așa decurge din adevărul istoric, din datele biografice, fișele personale, fără nicio atingere din partea propagandei… Hmmm… O fi poate relevant…
Abordare dintr-un alt unghi!