Au detestat cu adevărat românii comunismul?

0

După câteva decenii putem privi detaşaţi evenimentele din decembrie 1989. Copiii Revoluţiei au trecut deja de mult de vârsta adolescenţei şi se uită ciudat la noi, „decreţeii” care le mai povestim despre România întunecată şi tembelizată de Comunism. Este firesc să nu înţeleagă mare lucru, pentru că, pe de o parte habar nu au ce înseamnă „libertatea”, iar pe de altă parte sunt şi ei, la rândul lor, „tâmpiţi” de lumea aberantă în care trăim.

După atâțiea ani de când la Timişoara, Cluj, Sibiu, Braşov şi mai la urmă Bucureşti, lumea a ieşit în stradă să-şi ia „raţia de libertate”, mă întreb dacă românii au detestat cu adevărat comunismul şi dacă acum nu suntem în pericol de a-l reinstaura.

Tinerii nu pot nici măcar să-şi imagineze lumea fără zeci de programe TV, Internet, telefonie mobilă, cluburi, vacanţe în străinătate sau plimbări „fără număr” cu maşina. Oricât le-am povesti nu au să înţeleagă niciodată setea de libertate care-i mistuia pe cei care, în ’89, aveau vârsta lor.

Pe de altă parte, bătrânii au nostalgia perioadei comuniste. A acelor vremuri în care erau tineri, puternici, puteau să fure liniştit din fabrici, de pe ogoare. Doar erau proprietari, producători şi beneficiari. Regimul comunist le asigura un apartament şi un loc de muncă. Ei erau nevoiţi să aştepte în linişte pensia, orbiţi de propaganda care se revărsa în timpul celor două ore de program TV.

Doar noi, „decreţeii”, mai avem puterea de a ne aminti ororile comunismului şi de a tânji încă după libertatea pe care ne-o doream în decembrie ’89.

Un comunism cu faţă umană cred că şi-ar dori atât bătrânii, cât şi tinerii din această ţară. Primii din nostalgie şi cei din urmă din ignoranţă. Revenind la întrebarea iniţială: Au detestat cu adevărat românii comunismul? Analizând acum evenimentele din urmă cu 29 de ani, nu putem răspunde afirmativ. În Timişoara, oraş cu peste 400 de mii de locuitori, au ieşit pe străzi câteva mii de tineri, mulţi dintre aceştia studenţi. Restul românilor au preferat să se ascundă prin case, să privească din spatele draperiilor. Nu ştiu care a fost cauza, poate şi frica, dar şi nepăsarea unui neam obişnuit să-i lase pe ceilalţi să-i rezolve problemele. Poate nu întâmplător, Revoluţia din ’89 a plecat de la un pastor reformat maghiar, Laszlo Tőkes. Şi tot nu întâmplător, mişcarea anticomunistă a plecat de la Timişoara. Un oraş cosmopolit aflat între Serbia şi Ungaria, două ţări cu o mult mai mare deschidere spre valorile occidentale, decât o avea România în momentul respectiv. Şi tot nu întâmplător, Revoluţia s-a extins în Cluj, Sibiu, Braşov şi alte oraşe din Transilvania. Pentru că aici cultura Occidentului catolic nu a fost eradicată complet în cei 71 de ani de balcanism, indus odată cu unirea cu „ţara mamă”.

Chiar credeţi că bucureştenii ar fi ieşit pe străzi dacă nu-i scotea maşinăria pusă în funcţiune de Iliescu şi sistemul securist răzvrătit împotriva lui Ceauşescu? Eu sunt convins că oamenii din Capitală nu ar fi mişcat nici măcar un deget dacă nu ar fi existat printre ei agitatori. Sau credeţi că cele câteva sute de mii de locuitori din Teleorman, Olt, Mehedinţi, Gorj, Dolj sau Vrancea, care votează acum aşa cum le dictează baronii locali, au avut în urmă cu 29 de ani vreo părere pro sau contra regimului comunist? Eu sunt convins că trăiau în aceeaşi carapace de ignoranţă, îmbătaţi cu aburii ţuicii de corcoduşe, cum trăiesc şi astăzi.

Şi poate cel mai puternic argument pentru afirmaţia că românii nu au detestat niciodată comunismul este alegerea în funcţia de Preşedinte a unui prim-secretar comunist, la nici şase luni după ce pe străzile Timişoarei şi a marilor oraşe din Transilvania, câţiva tineri au murit pentru libertate şi pentru ca în România niciodată să nu mai fie comunism.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here