Popor masochist ca al nostru nu cred că mai există pe lume

Nu trebuie decât să vă puneţi un pic mintea la contribuţie (o spun pentru cei care sunt prea comozi pentru a face acest lucru) şi veţi înţelege uşor de ce PNL şi Iohannis vor cu tot dinadinsul să desfiinţeze Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

În mod normal, tot poporul ar trebui să fie fericit că există SIIJ şi să o apere în stradă. Fiindcă atunci când sesizăm că asupra noastră sau a altcuiva se exercită abuzuri în timpul actului de justiţie, am avea unde să ne plângem. Totuşi, dacă mâine s-ar supune la vot desfiinţarea SIIJ, românii ar vota favorabil. De ce? Fiindcă propaganda a reuşit să spele creierele oamenilor, spunându-le că SIIJ este o instituţie controlată politic, deşi tot ceea ce ţine de această secţie este sub autoritatea CSM, garantul independenţei justiţiei în România.

Ce interes au românii să se desfiinţeze SIIJ? Niciunul. Ce interes au Iohannis şi PNL? Pentru a răspunde la această întrebare voi lua, pentru început, un caz foarte uşor de înţeles.
Un individ poreclit Marian Ceauşescu l-a agresat verbal pe aeroportul din Bruxelles şi pe aeroportul din Bucureşti, aşadar s-a ţinut de capul lui, pe Raed Arafat. În mod normal, un om agresat verbal se poate adresa cu o plângere justiţiei. Să presupunem că Arafat ar fi făcut o astfel de plângere şi ea ar fi ajuns la un procuror. Procurorul a uitat plângerea în sertar o lună, un an, cinci ani. După cinci ani, Arafat, care nu a uitat hărţuirea, ar vrea să facă o altă plângere, de data asta împotriva procurorului care nu a anchetat cazul. Unde să o facă? La şeful procurorului în cauză? Zadarnic. La CSM? Degeaba, CSM nu poate da decât sancţiuni disciplinare. Doar de SIIJ i-ar fi frică unui procuror care comite un abuz.
Dacă SIIJ nu mai există, Marian Ceauşescu poate să hărţuiască pe oricine vrea el, cât vrea el, fără să păţească nimic, niciodată.
Să revenim însă la cazul cu Arafat. PNL vrea să îl dea la o parte pe Raed Arafat pentru a controla achiziţiile în domeniul intervenţiilor de urgenţă, unde este vorba de multe sute de milioane sau miliarde de euro. Cum opinia publică îi este favorabilă lui Arafat, el trebuie, încetul cu încetul, demitizat, ameninţat, făcut să renunţe, poate, de bunăvoie. Pentru acest lucru este nevoie de un hărţuitor ca Marian Ceauşescu. La rândul lui, Marian Ceauşescu trebuie să ştie că se află în siguranţă, că niciun procuror nu îl va ancheta vreodată. Iar pentru asta trebuie să nu mai existe SIIJ.

Am dat un exemplu din actualitate, dar miza desfiinţării SIIJ este cu mult, dar cu mult mai mare.
Fără SIIJ, orice procuror poate deschide un dosar penal oricui, plimbându-l prin procese ani şi ani. Fără SIIJ, se pot pune la cale scenarii complexe de îndepărtare din spaţiul public a oamenilor de afaceri care controlează domenii la care râvnesc alţii sau a oameni politici care se încăpăţânează să meargă pe un drum contrar anumitor interese.
Cele spuse până aici sunt floare la ureche faţă de ceea ce urmează. Desfiinţarea SIIJ are o miză şi mai mare decât ceea ce am arătat mai sus.

Până la apariţia SIIJ, procurorii şi judecătorii corupţi sau care făceau abuzuri cu caracter penal erau anchetaţi de DNA. În acest fel, DNA îi avea în mână pe judecători şi procurori şi îi putea face să danseze cum li se cântă. Când un procuror de la DNA dorea o hotărâre favorabilă de la un judecător, îi putea reaminti acestuia că are un dosar.
Nu ştiu singur dacă m-aţi putut urmări până aici. Cei care ştiu deja cum stau lucrurile nici nu au avut nevoie, decât pentru confirmare, să citească până la capăt acest articol. Cei care nu înţeleg mare lucru, fiindcă nu vor sau nu pot, cum este cazul analfabeţilor funcţional, nu au avut nici ei nevoie să citească până în acest punct articolul.
Lucrurile sunt, totuşi, chiar mai complicate.
Diverse organisme europene, cum ar fi Comisia de la Veneţia sau GRECO vor desfiinţarea SIIJ. Raportul MCV solicită, de asemenea, desfiinţarea SIIJ. De ce? Pentru că România nu poate fi controlată politic şi economic decât prin intermediul justiţiei, justiţia trebuie pusă să comită abuzuri, iar SIIJ împiedică abuzurile în justiţie.
Dacă ar fi existat SIIJ, dosare grele din justiţie, cu implicaţii majore la nivelul unor multinaţionale, ar fi ajuns la final şi România ar fi putut recupera bani grei. Exemplul Microsoft este grăitor.
Evident că pentru a înţelege aceste lucruri trebuie să vrei să judeci cu mintea ta, nu să te repezi ca dementul să spui că da, SIIJ trebuie desfiinţată.

Iar acum, finalul apoteotic.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, anunţă desfiinţarea SIIJ în pofida votului din Parlament.
Este aceasta o încălcare a independenţei justiţiei prin intervenţia politică? Evident că da. Iată ce spune Predoiu:
„Ministerul Justiției va promova desfiinţarea SIIJ, pentru motive pe care le-a arătat public în numeroase ocazii, inclusiv pentru cele care ţin de opţiunile magistraţilor consultaţi şi criticile formulate în rapoartele de ţară”.
Nu, multe organizaţii de magistraţi au arătat că nu vor să se întoarcă sub teroarea DNA şi au susţinut păstrarea SIIJ. Din motivele arătate mai sus, Cătălin Predoiu spune exact pe dos.

Statul poliţienesc şi dictatura prin justiţie nu există dacă există SIIJ, ori măcar SIIJ poate reprezenta o frână în procesul de control total asupra României.
Mă îndoiesc însă că sunt mulţi români dispuşi să facă ori să parcurgă aceste raţionamente.
Românilor li s-a spus că SIIJ nu trebuie să existe şi ei aplaudă.
Popor masochist ca al nostru nu cred că mai există pe lume.

• Gheorghe Smeoreanu