În cadrul emisiunii «În faţa ta» de la Digi Tv, actorul Marcel Iureș a vorbit despre dezastrul din pădurile românești. Pentru regenerarea pădurilor masacrate, ar trebui ca niciun copac să nu mai fie tăiat în următorii 30-40 de ani.
Deși jaful din păduri e adesea pus pe seama ţăranilor care nu-şi cumpără lemne pentru sobe, actorul Marcel Iureş este de părere că se fac defrişările ilegale masive cu acordul celor care ar trebui să protejeze pădurea.
„Un om cu o căruța nu poate fura pe o iarnă. Taie atât cât îi trebuie. Nu taie 8 milioane de metri cubi, pe postul dumneavoastră am văzut. Romania Furată. E o nebunie. Știu de lucrurile astea de 15 ani. Am încercat să bat și la ușile președinților. Am ridicat și drone, deși acum am înțeles că e ilegal, în trei parcuri naționale” – Marcel Iureș.
„Într-o asemenea vizită te duci pregătit inclusiv cu o inițiativă legislativă. Trebuie schimbate legile pădurii, trebuie înființată Armata Pădurii. De acum nu mai trebuie să se taie, decât cu mare știință și zgârcenie 30-40 de ani, niciun copac din România. România are în clipa asta nevoie de cel puțin 10 milioane de copaci”.
Cinci miliarde de euro au câştigat, în ultimii 27 de ani, hoţii care au tăiat păduri întregi din România. Au furat peste 80 de milioane de metri cubi de lemn, iar efectele le vedem în fiecare an – inundaţii şi alunecări de teren. Anul acesta, hoţii de lemn au primit şi o încurajare de la Parlament ca să îşi vadă de treabă, fiindcă pot scăpa şi cu un simplu avertisment.
Foarte corect dar din păcate nu are acest actor respectat nici o putere și dacă vedem toți oameni care sunt din media actori jurnaliști respectați vorbesc și cei care sunt în măsură să ia atitudine fac că plouă parcă ei nu ar trăii in această țară
Defrișarea in masa a padurilor, o agresiune asupra sufletului acestui popor, frate cu codrul.
Toti ,,actorii_politici” de după 1989 au distrus Romania_rusineeee !
greu de oprit..lacomia e prea mare
Idi(h)oții, au câștigat cinci miliarde și au pagubit de sute de miliarde !
Mafia aceasta are sprijin la toate nivelele ( local- prin atentiile platite primarilor/politistilor; Judetean- prin asigurarea diverselor sume pt campanii electorale, Politic- in modalitatea lucrului sub „acoperire’a politicienilor ce au firme de prelucrare/exploatare sub alte nume interpuse…
Şi totuşi.Sunt 4 milioane de familii care se încălzesc cu lemn.Puțini se aprovizionează cu căruța, la marea majoritate, lemnul este adus de mafia lemnului.
Ştii ce înseamnă 4 milioane de familii ? Poate 8 milioane de oameni, poate 10 sau 12 milioane, adică aproape toată populaţia actuală a României – a celor care sunt fizic aici în ţară !
Aşa că du-te la şcoală şi apucă-te de învăţat, înainte de a arunca cu cifre aiurea !