Dragă Doamne-Doamne,
Dintre toate variantele prezentate de știință, filozofie sau religie, eu am ales să cred că lumea e creată de tine.
Exclud demersul extratereștrilor pentru simplul motiv că oricât de apți să genereze lumi… mi i-aș imagina… și pe ei trebuie să-i fi făcut cineva!
Cu Darwin nu mă potrivesc în convingeri, chiar dacă a invocat demonstrații și coincidențe în sprijinul determinismului evoluționist.
Dincolo de toate limitele personale, am ajuns să „cred într’UNU Dumnezeu, făcător al cerului și pământului”.
Consider
religiile obiceiuri ale unor arealuri geografice, ridicate la nivel
de putere și de afacere mondială.
Nu știu cât te slujesc
„ele” pe tine, dar cu siguranță, îți folosesc numele în
folosul propriilor mărginiri.
Așa fac și unii dintre puternicii lumii. Te utilizează ca pe o marcă înregistrată cu care defilează în războaie apocaliptice.
Doamne-Doamne,
eu cred în tine pentru că, încă de când eram mică, cei care
m-au crescut mi-au explicat …în felul lor …că singurul sens al
celor văzute și neînțelese ești tu.
De fapt, am fost
învățată că exiști. Nimic din ce s-a întâmplat în viață nu
mi-a luat această învățătură.
Indiferent ce s-ar întampla,
tu lași un îngeraș care să păzească visurile oamenilor.
Uneori,
n-ai vrut să vii când te chemam. Poate erai supărat sau nu știam
cum să te strig.
Au fost momente în care Îngerașul părea să
aibă alte reflecții în raport cu gândurile mele, iar în niște
momente, bine ai făcut că nu m-ai ascultat! Că tare rău ar fi
fost să mă bagi în seamă.
Cu siguranță, mi-ar fi fost mult
mai greu, dacă dădeai curs prostiilor mele …trecătoare.
Sunt
convinsă că rugăciunile prefabricate te lasă rece și nu cred că
ești impresionat de laudele deșarte, spuse mecanic.
Știu că
simți când cineva te iubește cu adevărat și se uită înspre
tine, motiv pentru care, dragă Doamne, fă tu cumva, așa cum știi
doar tu și dă-le minte și înțelepciune celor care se joacă de-a
tine.
Știu. Sunt niște amețiți de putere, dar tot amețiți. Aroganți, trufași, răi. Se folosesc de viclenie disimulată în inteligență și se uită prea des în oglindă îmbătați de imagini efemere.
Dragă
Doame, cred că aveam doi ani, când ți-am cerut ceva, întâia
dată.
Mi-ai dat.
De atunci, în fiecare zi și în fiecare
ceas te asaltez cu cerințele mele: ba am vrut pantofi roșii, ba să
iau zece la examen, ba să mi se însănătoșească pisoii
…copiii, prietenii …și chiar dușmanii.
Nu mi-ai dat
pantofii roșii, dar unii albi cu fundiță tot am căpătat, până
la urmă.
Rugăciunile mele nu au salvat toți pisoii. S-a
întâmplat ca unii să plece în rai. Și au venit alții …pe
pământul lumii mele.
Nu mi-ai dat …zece… la toate
examenele, dar ai făcut cumva să mă scoți la capăt. La fel ai
procedat cu copiii și cu prietenii…
Chiar și …cu dușmanii
…ai făcut ceva …bine.
Am făcut eu ce am putut, dar în mod atipic și nemulat pe tradiții religioase, tot înspre tine am întins mâna. Și gândurile. Și nădejdea.
Astăzi, dragul meu Doamne, te rog tare, dar tare, cât pot eu de tare, oprește-i cumva pe nebunii care vor să împartă lumea ca pe un tort!
Și stinge toate focurile aprinse de omenire în joaca …de-a jocul …și de-a focul!
Ai grijă de noi oamenii cei proști și dă-ne lumină în suflete și minți …și …pace pe pământ!
Mă bucur că nu sunt singură și vă rog ca împreună să ne rugăm …pentru pace și pentru noi …toți!
Autor: Marieta Ioniți
