„Doar economic sunt de dreapta”

0

Am auzit una tare de tot de la „formatorul de opinii” al neamului, CTP, printre schelălăielile isterice pe care le scoate la Digi 24! Spune: „Eu nu sunt de dreapta, nu am fost niciodată. Nici de stânga nu sunt. DOAR ECONOMIC SUNT DE DREAPTA”. Dar Cristian Tudor Popescu are o scuză, pentru că apoi a început să vorbească despre marea poluare din București și e de bănuit că, pe lângă caracterul mizerabil de vătaf al celui care plătește mai bine și problemele psihice câteodată evidente, din cauza poluării nici creierul nu îi mai este suficient oxigenat de o bună bucată de vreme… 

De ce nu a spus „Sunt de stânga și de dreapta atunci când îmi convine și când mă pune în cea mai bună lumină!”? Nu poți să spui că ești de dreapta din punct de vedere economic și de stânga din punct de vedere social! E la mintea oricui că măsurile economice, de un anumit fel, ale dreptei sau stângii, au anumite repercusiuni pe plan social. 
Pe scurt și cel mai simplu: dreapta favorizează mediul de afaceri, piața liberă și neintervenția statului, sperând că dezvoltarea afacerilor claselor superioară și de mijloc va aduce beneficii și celor inferioare, ale muncitorilor și asistaților. Cu alte cuvinte, dreapta spune: „Să acumuleze bogații și, dacă se poate, și ceilalți de pe lângă ei”. Stânga favorizează cheltuielile publice, statul asistențial, protecția socială, reglementarea pieței și impozitatea progresivă a bogaților. Cu alte cuvinte, stânga spune: „Să trăiască și să acumuleze câte ceva cei mai mulți și, dacă se poate, și bogații în plus”. E simplu. 

Dar CTP vrea să nu supere pe nimeni, să fie de partea tuturor: și a celor mulți și mai săraci, care îl ascultă și îi fac audiența, dar mai ales a bogaților, cei puțini, care îl plătesc pentru audiența pe care o face… 
Și îi reușește. Că îi bulversează pe bieții oameni care îl iau în serios nu contează. De la asemenea „formatori” români învață politică… Și să te mai miri cum votează…

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.