«Orație», de Nichita Stănescu

Trece anul în celălalt an
cursiv ca două sprâncene la rând
neîntrerupte de nici un gând,
răsărit și apus simultan.
Vă urez să vă stea inima-n piept,
piciorul în șold, nerupt și mișcător,
ochiul sub sprânceană visător,
arătătorul întins spre soare, înțelept.
Călcâiul să vă stea încălțat
numai atunci când se arată săgeata,
a lui Achile, curata,
care l-a onorat.

Și mai fac o urare:
ochiul să nască ochi, privire,
urechea, auz, tâmpla, gândire,
somnul din cuvinte, visare.
Vine noaptea de Anul Nou,
ne prefacem că trece timpul,
dar el nu trece, Olimpul
stă nemișcat în ecou.