Războiul e o afacere grozavă, great business, nu numai atunci când se întâmplă în realitate și comenzile statelor curg în valuri către marile companii private de profil, dar însăși ideea de război aduce bani în sistemul capitalist megacorporațiilor.
„Am luat această măsură pentru a opri un război, nu pentru a începe unul”, declara președintele SUA, Donald Trump, după asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani. La doar câteva zile, timp în care războiul a plutit în aer, 22 de rachete iraniene au lovit baze militare americane din Iraq, iar ministrul de Externe al Iranului declara, de asemenea, că țara sa nu își dorește un război.
Războiul însă, ideea de război, adusese însă deja bani, sume colosale, pe piețele financiare, prin tranzacționarea acțiunilor la burse. În acest timp, valoarea de piață a marilor companii din industria de apărare a crescut cu miliarde de dolari. Apoi anunțul Washington-ul că va trimite încă 3.000 de soldați în Orientul Mijlociu a mai venit cu un bum!
Spre exemplu, Lockheed Martin, companie americană și constructor aerospațial de prim rang, specializată în domeniul militar, al securității și al tehnologiilor avansate, constructor al avioanelor F-35, a atins un maxim istoric pe bursă, după o creștere de 3.9%, într-o singură zi, 3 ianuarie, iar acțiunile Northrop Grumman, producătorul bombardierelor B-2 și B-21, au crescut cu 4,1% față de nivelul din 2 ianuarie, mărind astfel capitalizarea de piață a companiei cu 2,5 miliarde de dolari într-o săptămână.
Acțiunile lui Trump și spectrul unui război în Orientul Mijlociu sunt premize pentru creșterea bugetul de Apărare al Statelor Unite dincolo de nivelul anului trecut, de 738 de miliarde de dolari. Suma a crescut deja cu aproape o cincime în ultimii trei ani, pe durata mandatului președintelui care promisese că nu va mai amesteca America în războaie.
Prin creșterea imediată a valorii acțiunilor cu care sunt cotate pe burse, fiecare declarație belicoasă a președintelui nevrotic, fiecare scrâșnire din dinți (bursa e atentă chiar și la cele mai mici detalii) aduc câștiguri unor companii americane precum Lockheed Martin, care oricum e cel mai mare beneficiar al bugetului Apărării. Aproape trei sferturi din încasările sale vin din contracte cu guvernul Statelor Unite. Acțiunile companiei au crescut cu 49% în 2019, mult peste media pieței.
Mai rămâne un aspect de cercetat: cu cât vor contribui aceste companii la campania electorală a lui Trump și cât de mult îl doresc ca președinte pentru încă un mandat pe cel care le aduce asemenea profituri.
După Al Doilea Război Mondial, puterea complexului militar-industrial a crescut continuu în Statele Unite ale Americii, în ciuda avertismentului președintelui Dwight D. Eisenhower, care, la plecarea sa din funcție, în discursul de rămas bun, pe 17 ianuarie 1961, spunea: „Un element vital în păstrarea păcii este stabilimentul nostru militar. Armatele noastre trebuie să fie puternice, gata pentru acțiuni instantanee, astfel încât niciun potențial agresor să nu poată fi tentat să-și riște propria distrugere.
Organizația noastră militară de astăzi nu mai are decât o mică legătură cu cea cunoscută de oricare dintre predecesorii mei în timp de pace sau, într-adevăr, de oamenii care s-au luptat în Al Doilea Război Mondial sau în cel din Coreea.
Până la ultimele conflicte mondiale, Statele Unite nu aveau industrie de armament. Producătorii americani de pluguri puteau, cu timpul și după cum era necesar, să facă și săbii. Dar acum nu mai putem risca improvizația de urgență a apărării naționale; am fost constrânși să creăm o industrie a armamentelor permanente de proporții vaste. La aceasta trei milioane și jumătate de bărbați și femei sunt angajați direct în industria de apărare. Cheltuim anual pentru securitate militară mai mult decât venitul net al tuturor corporațiilor din Statelor Unite.
Această conjuncție a unei imense instituții militare și a unei mari industrii de armament este nouă în experiența americană. Influența totală – economică, politică, chiar spirituală – este resimțită în fiecare oraș, fiecare administrație locală, fiecare birou al guvernului federal. Recunoaștem nevoia imperativă pentru această dezvoltare. Totuși, nu trebuie să nu înțelegem implicațiile sale grave. Munca noastră, resursele și mijloacele de trai sunt toate implicate; la fel și structura societății noastre.
În consiliile guvernamentale trebuie să ne ferim de dobândirea de influență nejustificată, căutată sau necontestată, de către complexul militar-industrial. Potențialul creșterii dezastruoase a puterii greșite există și va persista.
Nu trebuie să lăsăm niciodată ca greutatea acestei combinații să ne pună în pericol libertățile sau procesele democratice. Nu trebui să le luăm ca de la sine înțelese, pentru că numai un spirit cetățenesc vigilent și în cunoștință de cauză poate constrânge corect imensa mașinărie industrială și militară spre a se racorda la metodele și scopurile noastre pașnice, astfel încât securitatea și libertatea să prospere împreună.
(…) Trebuie să fim, de asemenea, atenți la pericolul ca politica publică să poată deveni ea însăși captivă unei elite științifico-tehnologice. Este sarcina statului de a modela, de a echilibra și de a integra aceste forțe și altele, noi și vechi, între principiile sistemului nostru democratic, care vizează dintotdeauna obiectivele supreme ale societății noastre libere”.
Iubim soldatul american!
Nu știm ce ne-am face fără soldatul american!
Soldatul american ne dă nouă
lapte, carne, brînză, ouă.
Și chewing gum (Citește mai departe…)
From Dwight D. Eisenhower farewell address on Jan.17,1961 (warning us of the military industrial complex):
„A vital element in keeping the peace is our military establishment. Our arms must be mighty, ready for instant action, so that no potential aggressor may be tempted to risk his own destruction.
Our military organization today bears little relation to that known by any of my predecessors in peace time, or indeed by the fighting men of World War II or Korea.
Until the latest of our world conflicts, the United States had no armaments industry. American makers of plowshares could, with time and as required, make swords as well. But now we can no longer risk emergency improvisation of national defense; we have been compelled to create a permanent armaments industry of vast proportions. Added to this, three and a half million men and women are directly engaged in the defense establishment. We annually spend on military security more than the net income of all United State corporations.
This conjunction of an immense military establishment and a large arms industry is new in the American experience. The total influence-economic, political, even spiritual-is felt in every city, every state house, every office of the Federal government. We recognize the imperative need for this development. Yet we must not fail to comprehend its grave implications. Our toil, resources and livelihood are all involved; so is the very structure of our society.
In the councils of government, we must guard against the acquisition of unwarranted influence, whether sought or unsought, by the military-industrial complex. The potential for the disastrous rise of misplaced power exists and will persist.
We must never let the weight of this combination endanger our liberties or democratic processes. We should take nothing for granted only an alert and knowledgeable citizenry can compel the proper meshing of huge industrial and military machinery of defense with our peaceful methods and goals, so that security and liberty may prosper together.
Akin to, and largely responsible for the sweeping changes in our industrial-military posture, has been the technological revolution during recent decades.
In this revolution, research has become central; it also becomes more formalized, complex, and costly. A steadily increasing share is conducted for, by, or at the direction of, the Federal government.
Yet, in holding scientific research and discovery in respect, as we should, we must also be alert to the equal and opposite danger that public policy could itself become the captive of a scientific-technological elite.
It is the task of statesmanship to mold, to balance, and to integrate these and other forces, new and old, within the principles of our democratic system-ever aiming toward the supreme goals of our free society”.
Nu este vina noastră că „uleiul nostru” se află sub picioarele altcuiva. John Bolton, trimis special în Venezuela.
Pacea e mult mai profitabila, vezi ultimele 7 decenii ! Aduce profituri (multor) altor contributori la diverse campanii electorale (agreate).