Românii, duși de nas de cele mai grosiere manipulări

O inocență crudă

Acum 30 de ani, în primele zile de după Revoluția din decembrie 1989, societatea românească trăia sfârșitul copilăriei și intra în tumultoasa perioadă a adolescenței. După trei decenii, minți lucide din societate se întreabă când se va sfârși această adolescență a românilor.
Orice regim totalitar are efectul acesta asupra societății pe care o controlează: o infantilizează.

Contractul social impus de regimul totalitar presupune o viziune paternalistă, în care societatea se încredințează întru totul statului. Statul oferă cetățenilor ce alcătuiesc o societate: casă, masă, servicii medicale, condiții controlate de distracție și amuzament, iar societatea trebuie să răspundă prin submisivitate, politețe și cumințenie.

Aceasta a fost convenția socială și în perioada comunismului românesc. Partidul-stat alunga spectrul șomajului, oferea cetățenilor o casă, siguranța zilei de mâine, educație şi servicii medicale gratuite, vacanțe și concedii, într-un cadru cât mai organizat. Acelaşi stat, în schimb, cerea ca societatea să nu se revolte și să respecte, fie și formal, partidul-stat.

O astfel de societate, ai cărei indivizi sunt feriți de riscurile libertății, protejați de ei înșiși, adormiți cu povestiri istorice prestabilite de partid și, ulterior, „făcute” filme (în regia lui Sergiu Nicolaescu sau a altora) sau cărți (în redactarea lui Drumeș sau a altora), ajunge, aproape inevitabil, să se infantilizeze, să dobândească o inocență crudă, specifică copiilor.

Când privim acum, după 30 de ani, imagini din comunism, de la revoluție şi imagini de după revoluție, e imposibil să nu sesizăm, uneori cu uimire, alteori cu spaimă, adeseori cu amuzament, infantilismul societății românești care ieșea din comunism.

Asemenea copiilor, românii s-au lăsat duși de nas de cele mai grosiere și ilogice manipulări, s-au bucurat de portocalele și hainele second-hand trimise ca ajutoare imediat după revoluție, și-au îmbogățit colecția de cutii de bere (obiecte rare în comunism), și-au fabricat primii „roboței” din pachete cartonate de țigări străine.

Spre un nou totalitarism

Revoluția a mai adus ceva: intrarea României în pubertate. Copiii regimului comunist, crescuți într-o bulă de securitate (ce era, în același timp, o bulă a Securității), au descoperit libertatea, de multe ori confundată cu libertinajul și lipsa de responsabilitate.

Acești 30 de ani de postcomunism pot fi numiți pur și simplu: adolescența României. Asemenea tuturor adolescenților, am reproșat „părinților” – uneori meritat, alteori nemeritat – toate eșecurile noastre, am căutat diverse modele dinafară, imitându-le, de multe ori, cu un mimetism hilar.

Asemenea tuturor adolescenților, românii au trăit o succesiune amețitoare de revolte și experiențe, mergând uneori până la abuz, s-au îndrăgostit (de Europa și de America), au suferit deziluzii în dragoste, au făcut concesii, ca să nu fie lăsați pe dinafară din cercurile celor „cool”, și-au înjurat trecutul pe care, în copilărie, îl idealizaseră.

La fel ca în adolescență, societatea românească nu lasă impresia că învață din lecțiile prezentului, că ar prefera o atitudine mai pragmatică în gândirea viitorului său, lăsând deoparte fanteziile idealiste.

„Trauma copilăriei” comuniste a fost cea care a influențat majoritatea deciziilor noastre. Deși toți românii de până la 35 de ani nu mai au amintiri legate de comunism, în 2020 stafia comunismului este la fel de prezentă în societatea românească, ca și în 1989.

Prezența ei inhibă orice maturizare. Părinții își menajează până la alint copiii, ca să nu treacă prin ce au trecut ei „în comunism”. Lipsurilor comunismului li s-a replicat cu un abuz al consumerismului, care uimește pe oricine ajunge pentru prima dată în România postcomunistă. Învățământul a fost reformat, o școală care pune accentul pe formarea intelectuală a oamenilor fiind considerată „comunistă”. Ideea de solidaritate socială este denunțată ca fiind „comunism”.

Biserica și morala creștină, de asemenea, nu au scăpat, primind eticheta de „comuniste”. A fi „comunist”, simplu tradus, înseamnă a nu percuta la puseurile adolescentine ale unei societăți ce pare să refuze să se înscrie pentru a da examenul de maturitate în fața istoriei.

Însă tocmai istoria, care a forțat dramatic ieșirea noastră din copilăria totalitară (Revoluția română fiind o consecință a schimbărilor geopolitice majore), va fi aceea care ne va obliga să mergem mai departe: fie spre o maturitate responsabilă, fie spre un nou totalitarism care să ne readucă la stadiul de copii.

Preluare: Q Magazine / Autor: Dr. Bogdan Duca