„Aproape în toate abordările se pune diagnosticul că satul este muribund, că este într-o stare de criză, pierzându-se din vedere urbanul. Nu este suficient să ne lamentăm! Ar trebui să ne gândim ce putem face pentru cei care au migrat de la sat la oraș. Consider că dacă vom înduhovnici orașul, se vor întoarce mulți și la sate.
În ceea ce priveşte discursul despre satul românesc, există cel puţin două tendinţe majore, fiecare dintre ele aflându-se într-un proces specific fluxului şi refluxului mareelor: ‘satul-idee’, ca să folosesc sintagma lui Lucian Blaga, şi satul ‘real’.
A fost o perioadă în istoria diacronică a poporului român când ‘satul-idee’ a avut câştig de cauză şi avea o corespondenţă parţială sau (cvasi)totală cu ‘satul real’. De fapt, ‘satul-idee’, adică cel idealizat, imaginar, nu în sensul că nu ar fi existat, ci în sensul că este un construct elaborat al gândirii ascuţite a filosofilor sau a romancierilor, îşi are punctul de plecare, cel puţin presupus, din cunoaşterea, prin investigaţie şi anchete sociologice sofisticate, ‘satului real’, care a dat naştere celui de-al treilea tip de sat – ‘satul etnografic’.
Trendul lumii de astăzi, care ideologizează tot ceea ce prinde în cale, este cel de a discredita, prin aproape toate mijloacele, ‘satul-idee’ şi de a supraevalua beneficiile urbanizării, care, trebuie afirmat din capul locului, nu este neapărat sinonimul infernului. Ideologizarea excesivă duce la polarizări păguboase. (…) Mai pe scurt, se instaurează un conflict insurmontabil între ‘frumuseţea’ idealizată a satului şi ‘urâtul’ concret al oraşului. Adică, ‘o luptă de clase’ între rural şi urban, în sensul în care ultimul îl sabotează ‘inteligent’ şi ‘consecvent’ pe primul, soldându-se cu îngurgitarea satului de către balaurul cel mare al oraşului.
Consider că cel mai înţelept este să ieşim din acest vârtej ideologic inutil şi ameţitor.
Adevărul cred că este în altă parte: satul românesc a fost profund mutilat de către comunism, care, în termenii părintelui André Scrima, este ‘drept evanghelia inexistenţei lui Dumnzeu’ şi ‘cel mai desăvârşit catehism al întunericului (până la ora actuală)’. Şi această mutilare a fost săvârşită într-un mod atât de perfid, încât nu ne dăm seama de consecinţele ei fatale şi letale: transformarea credinţei în superstiţie şi a ţăranului român în ‘muncitorul-gospodar’”.
Tema susținută de ierarhul Hușilor părintele Episcop Ignatie, pe 9 decembrie 2019, «Satul românesc. Continuitate şi ruptură – şi totuşi veşnicia nu se mai naşte la sat», în cadrul simpozionul «Prutul – axă de istorie, cultură și spiritualitate», ediţia a 3-a, care a avut loc în comuna Stănilești, județul Vaslui
