Dragul de diasporă, o şarlatanie politică

De o bună bucată de vreme, s-a instituit un cult politic al diasporei. Fenomenul a prins rădăcini chiar înainte de prima alegere a lui Traian Băsescu la prezidenţialele din 2004, cînd, la Paris, au votat cam 2.000 de români pe secundă. Ei au pus umărul la victoria lui Traian Băsescu, perdant în faţa electoratului din ţară. Cu acel prilej, băieţii deştepţi au descoperit potenţialul enorm al grupurilor din străinătate şi au inventat diverse tehnici de folosire. Numai că, interesul autorităţilor române chiar democratice este mai vechi decât contribuţia (destul de dubioasă) la alegera lui Traian Băsescu.

Chiar dinainte de 1990, statul român a cheltuit fonduri importante pentru a păstra legătura cu emigraţia, inclusiv pentru a o influenţa într-un fel sau altul. Sub pălăria păstrării specificului etnic şi al Limbii Române, tot felul de servicii şi-au infiltrat oamenii. Cu timpul, după 1990, o dată cu creşterea enormă a numărului celor plecaţi, statul român a mărit fondurile alocate şi dimensiunea programelor destinate emigraţiei româneşti, iar instituţiile au fost împănate cu acoperiţi. Și alţii fac la fel. Numai că, sub aceste pretexte de conservare a identităţii, au început să circule interesele politice şi electorale, iar acoperiţii au început să conteze şi mai mult ca factori de influenţă. Emigraţia românească a devenit o masă de manevră politică. Reprezentanţii unor biserici, mai ales penticostale din America de Nord, s-au avântat la greu în tot soiul de afaceri, fiind şi intermediarii între comunităţile româneşti şi partidele politice.

De când diaspora românească a început să aibă un minister şi reprezentanţi în Parlamentul României şi să cântărească la alegeri, lucrurile s-au complicat şi mai tare. Toată suflarea politică îi suflă în pânze şi îi cântă în strună de parcă plecarea la muncă ar fi o escapadă pe Lună. După părerea mea, diaspora, dincolo de sacrificiile făcute, demne de toată consideraţia a devenit doar un pretext pentru manevre politice, pentru diversiuni de tot soiul şi pentru fonduri uriaşe, adeseori cheltuite discutabil. Ce folos au avut românii emigranţi înainte de 1990 (aşa zisa emigraţie politică) şi cei plecaţi la muncă dacă au fost reprezentaţi de William Branză (de exemplu)? Aş zice că niciun beneficiu. În schimb, în numele emigraţiei, Wiliam Brânză cel Vopsit şi trecut pe la patru partide, deputat PD, a dat la tunuri în regimul Băsescu că poate trăi liniştit oriunde fără să mai vorbească limba română. Cam acelaşi lucru se întâmplă cu cei care îi reprezintă şi acum. Sau se va petrece! Ce pot să facă pentru cei plecaţi? Cultul şi tărăboiul pe seama celor plecaţi nu face decât să mărească emigraţia economică.

Mă simt obligat să fac câteva precizări. Multă lume crede că Vestul este lumea câinilor cu covrigi în coadă. Ne-am păcălit! Vestul european şi nord american a descoperit ce rezervor enorm de forţă de muncă bine pregătită este ţara noastră. Și eu ca un prost (n-o să-mi iert asta multă vreme!), am publicat, pe vremea de aur a Evenimentului zilei, tot felul de articole şi date despre Loteria vizelor în SUA şi despre criteriile de emigraţie în Canada. Și ca un ce ziceam mai sus, am făcut-o şi pe gratis, ajutându-i şi pe unii şi pe alţii să selecteze profesiile în criză din ţările respective. Regret şi îmi cer scuze, mai ales celor dezamăgiţi după experienţa emigraţiei sau dacă ea a fost un succes, de la cei rămaşi acasă.

România a pierdut câteva milioane de oameni din diverse cauze. Și, în loc să cerceteze fenomenul şi să introducă reglementări, se făleşte cu emigranţii români. Țara a devenit cea mai ieftină piață din lume. Toate liceele, facultățile şi toate instituţiile, vin şi selectează oamenii cei mai buni şi îi iau pe nimic. Ca şi cum ar lua petrol, fructe, copii şi căprioare, grâne şi vinuri şi ar zice „Merci, România, ce ţară drăguţă eşti! Și fraieră!“

Statul român se împrumută de la tot felul de bănci şi fonduri ca să instruiască un copil în medicină sau în inginerie, cheltuie 100.000 de mii de euro până la absolvire, iar la sfârşit acesta nu plăteşte nici măcar bursa primită. Și cei mai buni se duc pe gratis şi părinţii se laudă că au salarii de 5.000-10.000 de euro fără să priceapă că în valoarea lor sunt şi chinurile şi taxele părinţilor.
Povestea emigraţiei este complicată şi racolarea de oameni pregătiţi reprezintă cea mai mare scurgere financiară din bugetul României.

Caraghiosul de Ludovic Orban, cu fraierii şi găunoşii de politicieni din preajma sa, se lăuda la pierderea guvernării că a mărit numărul de deputaţi şi senatori pentru diaspora! Mare brânză! Ca să cheltuim mai multe fonduri pe deplasări, ca să putem asista la măsluiri de cifre şi voturi, ca să îi amăgim pe cei plecaţi că facem ceva pentru dânşii, în vreme ce, pentru cei rămaşi acasă, guvernele nu prea pot face o potecă sau o şosea.

La ce ne foloseşte creşterea numărului de parlamentari care să reprezinte diaspora? Tot atâţia parlamentari vor fi şi tot partidele îi vor desemna! Și greutatea lor în procesul electoral va fi aceeaşi. Că politicienii se prefac că ştiu mai multe despre problemele celor plecaţi? Exact ca Rareş Bogdan care s-a dus prin Spania şi prin Italia şi pe nu mai ştiu unde ca să le afle durerile şi probelemele. Și s-a întors cu promisiunile lor de vot şi cu salutări de la Bruxelles!

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Cornel Nistorescu

Loading...
loading...

4 COMENTARII

  1. Întotdeauna m-a lăsat perplex lipsa de viziune a majorității acestei diaspore.Ei știu cel mai bine ce ebun pentru țară…de acolo din condițiile lor bune sau mai puțin bune,ei țipă pentru țară.Ei,care vin doar in concedii,apoi pleacă.Si vin și pleacă și îmbătrânesc plătind taxe altora.Si se plâng despre România.Despre faptul că țara se împrumută.Despre furt, șpagă, umilință la ghișee…multe.Doar puțini,prea puțini mai vin și încearcă să pună umărul la reconstrucție.Stiu,vor spune că în țară nu sunt multe,nu mă apuc sa le enumăr… așa e.Dar asta e rezultatul mobilizării pe Facebook,mai ales atunci când ne lipsește viziunea…

  2. Contând doar banul pentru ei au, au uitat de ţară, de părinţi, de strămoşi, de identitate etnică, de istorie şi de viitorul singular al ţării în care s-au născut! De altfel nomadismul a devenit norma în Occident: „şi tot mai mulți oameni vor lăsa o țară pentru alta; în curând vor fi mai mult de zece milioane dintre ei care-şi vor schimba țările în fiecare an“. Sunt unii care pleacă deoarece sunt dezgustați de propria patrie. Ei nu mai doresc să depindă de o țară al cărei sistem de impozitare, legislație şi chiar cultură îi nemulţumesc şi vor să plece pentru a trăi o altă viață. Lumea va fi astfel din ce în ce mai plină cu oameni care au devenit anonimi din propria lor inițiativă; va fi ca un carnaval în care fiecare – își va fi ales o nouă identitate pentru el.
    Oricum, lumea se globalizează sub ochii noştri şi copiii noştri vor aparţine Europei, ori lumii întregi, şi nu unei ţărişoare neînsemnate, unui teritoriu obscur aflat la marginea continentului.
    Ai o singură viaţă. Profită! Trăim în epoca banului. Ai bani, ai de toate, totul îţi este permis.

  3. Care „diaspora”?
    Romania nu are diaspora. NIMENI, absolut NIMENI, NU A FOST STRAMUTAT CU FORTA.
    Toti cei care au plecat din tara au plecat de buna voie si nesiliti de nimeni.

    diáspora s. f. 1. Totalitatea comunităților evreiești împrăștiate în afara Palestinei în urma captivității babiloniene (sec. 6 î. Hr.) și, mai târziu, a căderii Ierusalimului (70 d. Hr.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here