Germania anului 2020.
Până acum, mai multe țări vestice din Uniunea Europeană au avut parte de atacuri jihadiste pe teritoriul lor, în care populația băștinașă era aruncată în aer de către niște invadatori.
Februarie 2020 vine însă cu o premieră: un cetățean german împușcă niște emigranți. Intră în două baruri în care știa că-și fac veacul emigranții musulmani și trage la întâmplare în oricine îi iese în cale. Am înțeles că a căzut victimă și un Român, care acum e în împărăția cerurilor… Dumnezeu să-l ierte pe el, Alah să-i ierte pe ceilalți căzuți la fața locului!
Dragi Români care trăiți prin străinătate, nu mai intrați în localuri frecventate de musulmani! Căci, de acum încolo, situația creată este una asemănătoare unui război civil inter-religios. Acest incident se va repeta, se va multiplica în cel puțin două țări; profeția ne spune că poporul francez este cel care va începe un astfel de război la scară largă, iar cel german îl va urma îndeaproape.
Cine sunt vinovații? Eu o învinovățesc direct pe Merkel pentru toată această nebunie. Și pentru ieșirea Marii Britanii din UE. Și pentru toată invazia musulmană de pe teritoriul întregii Europe. La fel de vinovat este și Macron. Și încă câțiva de la butoanele UE. Puteți să-i „felicitați” pe toți acești politruci: v-au adus războiul civil la ușa casei voastre !
Musulmanii, victime colaterale ale „Marii înlocuiri”
În atacul din Noua Zeelandă din 2019, autorul, după un periplu prin Europa desfigurată de migraţie, a masacrat musulmanii din oraşul Christchurch. Brenton Tarrant mai explică că, prin intermediul unei călătorii în Franța, s-a convins definitiv de obiectivitatea „Marii înlocuirii”. El a observat pe viu efectele și realitățile înlocuirii și, cel mai probabil, neputând sau nevrând să-și închipuie această realitate în Noua-Zeelandă sau în Australia, înțelegând impostura înlocuitorilor-democrați, a ales calea justiției personale (Citește mai departe…)
IN ROMANIA DOAR MAGHIARII AU INTRAT IN CONFLICT CACI EI SUNT ON CONFLICT PERMANENT CU TOTI..ROMANII DIN FERICIRE SE BAT DOAR INTRE EI SI NU MAI AU TIMP SA VADA CE SE INTAMPLA PRIN TARISOARA
PROSTI SUNT CEI CARE LE CINTA IN STRUNA
dupa discursul de aseara a lui radu tudor… eu am o alta parere; se cauta un nebun si este instruit de cine trebuie sa atace emigrantii care trebuie; turci asezati de 30 de ani in Germania si romani inofensivi. Apoi dupa atentat se va striga in gura mare ca nationalismul este extremism si trebuie eradicat !!! Al dracului, dar de ce nu a nimerit 20 de emigranti violatori musulmani ??