O lume care consumă, dar în gol. Fără dorințe reale. Doar ca să fie văzută, să se laude, să bârfească. Este lumea social media văzută de psihologul Aurora Liiceanu.

„Românii se potrivesc de minune în lumea asta. Neavând niciun filtru, nicio educație financiară…Preferă călătoriile și lucrurile scumpe. Nu se-ntinde niciodată cât îi e plapuma. Rezultatul: deposedare, anxietate, viața în realități paralele.

Azi trăim în realități paralele. Nu există ideea de a economisi. Pe vremuri puneai un leu-doi deoparte, la pușculiță. Pușculița însăși a dispărut. Era o formă de minimă educație financiară pentru copii. Educația noastră nu e bună. Sunt de părere să dai copilului o sumă de bani pe mână și apoi să fii necruțător cu orice depășire de buget.

Tinerii nu se mai împrumută de la părinți, de la prieteni. Interesant, nu? Tinerii preferă băncile. Ori, din nou vorbim de confortabil, nu? Cu părinții mai poți negocia, nu cer dobândă. Banca te strânge cu ușa. Pe de altă parte, dacă până acum împrumuturile astea mergeau câtre reparații de casă, reabilitare, confort personal, acum obsesia este călătoria în lume.

Bun, aici începe fudulia.

Cu cât te duci mai departe de casă cu atât te lauzi mai tare. Caraibe, Maldive, Tenerife, Belize. Nu-i de nasul tău Franța, Bulgaria. Este psihologia sărăntocului. Sărăntocul trebuie să fie ostentativ ca să se vadă. Oamenii cu bani mulți nu merg în locuri cu multă lume. Unii sunt chiar discreți, merg în zone izolate. Clasa medie românească merge la all inclusive.

Trăiești după trenduri, nu conform ție.

Lumea cheltuiește, cheltuiesc și eu fără să mă întreb de ce fac asta.

Nici banii, nici faima nu dau securitate socială.

Bineînțeles, se intră în altă anxietate. Da, dar ceea ce este înspăimântător este că mulți oameni care au o brumă de cultură își cresc foarte prost copiii. Ceea ce se numește sindromul beizadelei. Dacă un băiat are două yahturi, două Lamborghinni, ce dorințe mai are? Îi omori copilului dorințele.

Au dispărut procesele. Trăim stări.

Noi în psihologie avem o clasificare a tipurilor de oameni care nu sunt normali: martirii, sfinții și eroii. Omul obișnuit nu încape în nicio astfel de clasificare”.

„Nu dai doi lei pe tine, dar important este să fii recunoscut”

Totul se exhibă. De ce? Este clasic în psihologie. Este fereastra lui Johari. Sunt patru ferestre, ca niște geamlâcuri, nu? Ceea ce o persoană cunoaște despre sine și este cunoscut și de către ceilalți („eu știu și ceilalți știu”); Ceea ce este necunoscut persoanei despre sine, dar este cunoscut de alții („eu nu știu, dar ceilalți știu”); Ceea ce o persoană știe despre ea, dar ceilalți nu știu („eu știu, dar ceilalți nu știu”). Ultima parte e de secrete, de intimitate. Toată această psihologie e mutată către public (Citește mai departe…)