Împărțirea PIB-ului între muncă și capital mereu mai în detrimentul muncii în deceniile din urmă este consecința nu numai a unei ofensive a capitalului, dar și a unei dări înapoi a politicilor guvernamentale de corectare a abuzurilor în domeniu.
În SUA, profiturile nete ale companiilor reprezentau în echivalent PIB 7% în anii ‘80, dar au ajuns acum la peste 10%. Pe ansamblul lumii capitaliste dezvoltate, Organizația Internațională a Muncii spune că profiturile sunt ca pondere în PIB mai mari acum decât oricând din 1929 încoace, iar în anii 2017 și 2018 s-a înregistrat cea mai scăzută creștere a salariilor după criza din 2007-2008 (chiar o „creștere zero” în Europa Occidentală).
Că evoluțiile din capitalismul actual nu au „cauze naturale” o dovedesc multe alte fapte, manifestări și tendințe care contrastează cu ceea ce capitalismul însuși se laudă, ba chiar le contrazic total. Bursa – considerată simbolul capitalismului – cunoaște fenomene aparent curioase care contravin sensului de existență al capitalului: numărul de companii listate în marile burse din centrele financiare capitaliste scade dramatic. La bursa din Wall Street se mai listau în 2019 de două ori mai puține companii decât în 1997. Explicația este că în bursă companiile au într-un fel un statut public prin obligațiile implicate de raportările publice asupra activității și tot mai multe companii nu sunt dispuse, împotriva atât de trâmbițatelor reguli de transparență, să dea curs acestor obligații, preferând delistarea care le permite manevre și malversațiuni financiare. Nemaivorbind de posibilitatea practicării fără opreliști a diferite abuzuri de monopol.
Toate, dar absolut toate, segmentele de piață strategice, de forță și de mare impact – resurse naturale, energie, IT, telecom, bănci, utilități, apărare, auto, aeronautică – sunt strict dominate monopolistic și gestionate prin abuz de monopol. În toate țările capitaliste dezvoltate! Dar absolut în toate! Singura concurență de pe unele din respectivele piețe este între monopolurile proprii și monopolurile străine din domeniu. Concurența cântată de capitalism este în capitalismul contemporan o poveste pentru fraieri! Și concentrarea monopolistă care batjocorește concurența tot crește și iar crește! Despre aceasta spune aproape tot faptul că 80% din profiturile pe ansamblu sunt realizate de numai 10% dintre companiile listate la bursele lumii. Și că atât de „lovite” de ultima criză au fost marile bănci încât înainte de aceasta cele 5 mari de pe Wall Street reprezentau 25%, iar acum ocupă o pondere de 45%!
Business-ul îmbătrânește cu o viteză necunoscută într-o altă perioadă istorică. Mai multe companii mor decât cele care se nasc. Iar start-up-urile au fost în fiecare din ultimii ani mult mai puține decât în anii ‘70 pe ansamblul lumii occidentale! Business-ul nu doar îmbătrânește! Împresurat de abuzurile de monopol ce vin din toate părțile, multe business-uri nu mai caută profituri în competiție, ci în practici care manevrează artificial prețurile. S-au înmulțit nebănuit răscumpărările de acțiuni proprii, care cresc prețul acțiunilor prin restrângerea competiției, respectiv prin diminuarea numărului acțiunilor în circulație, nemaipunând la socoteală că instituie indirect un blocaj al majorărilor salariale.
Sub
presiunea marilor monopoluri, nici guvernele nu se lasă mai prejos:
a devenit o practică să se prefere reducerea cheltuielilor sociale
decât creșterea taxelor. Se face caz că abordarea este „de
dreapta” sau „pro-business”, dar în esență se alege, în
împărțirea PIB-ului, avantajarea profiturilor (capitalului) în
detrimentul muncii.
Fără nuanțări, analiști – repetăm,
pro-capitaliști ai capitalismului actual! – vorbesc de nefericirea
că acesta din urmă a ajuns pur și simplu un „capitalism-rentier”,
care nu mai împinge lucrurile înainte din punct de vedere economic,
iar social le trimite chiar înapoi.
Cu
o definiție cât mai „apolitică” și detașată ideologic,
„capitalismul-rentier” este acela în care piața și puterea
politică permit unor indivizi și afaceri privilegiate să extragă
de la toți ceilalți cât mai multă rentă, înțeleasă ca o
încasare peste cea necesară pentru furnizarea de bunuri, servicii,
terenuri sau muncă! Se spune clar că miliardarii americani – mari
încasatori de rente – nu sunt cu nimic mai merituoși decât
oligarhii ruși, pentru că nu fac altceva decât să exploateze în
folos propriu resurse ce aparțin de fapt societății!
Cei mari
într-adevăr încasează rente! Capitalul financiar încasează
rente de la capitalul industrial și capitalul comercial. Iar
capitalul din IT și din monopolizarea rețelelor de internet
încasează rente de la toată lumea. Încasarea de rente a devenit o
îndeletnicire, nu doar un obiectiv. Manipularea pieței pentru
încasarea de rente este ustensilă principală a marilor
monopoluri.
Nu miră deloc faptul că în mari companii pot
exista angajați sau contractați mai mulți avocați pentru
ghidonarea manipulărilor decât persoane implicate în activitatea
propriu-zisă a firmei.
Cine plătește în ultimă instanță
rentele? Cu un covârșitor aport, statele de la periferia
sistemului, respectiv oamenii din aceste țări, simpli trăitori și
mai ales cei folosiți ca forță de muncă. Dar tot mai mult devin
plătitori de rente cei din înseși statele-rentier și îndeosebi
forța de muncă de aici, ferită până acum de această corvoadă,
ba chiar beneficiară într-o anumită măsură de transferurile din
țările de la periferii. De replica acestora se mefiază analiștii
pro-capitaliști ai capitalismului actual! Și cer, cu subiect și
predicat, „resetarea” capitalismului. Să nu credeți cumva că
se îngrijorează vreunul din aceștia de soarta celor din colonii,
din țările periferiei. Probabil, pentru că sunt considerați
iobagi, sclavi sau cine mai știe cum! Personal, n-am întâlnit vreo
îngrijorare pentru aceștia din partea analiștilor pro-capitaliști!
După cum însă se comportă și își acceptă soarta nici nu este
de mirare că analiștii pro-capitaliști nu prea îi iau în
considerare! Poate odată și odată se vor trezi!
Preluare: romanialibera.ro / Autor: Ilie Șerbănescu
