Regele Mihai a tratat România, ca și înintașii lui, ca o pradă, iar lovitura de stat de la 23 august 1944, îl include în categoria celor mai bestiali trădători ai poporului român.
Ca răsplată pentru acest serviciu, ocupantul sovietic, devenit stăpân pe România, i-a permis un criminal jaf asupra banului public. Atenție, asta se întâmpla chiar în timp de război.
S-a început cu acordarea unui avans în contul Listei Civile, de 50.000.000 lei, aprobat pe 30 septembrie 1944. S-a ajuns, în decembrie 1946 – conform unei balanțe de venituri și cheltuieli -, ca veniturile familiei Regale să fie de 4.102.282.063 lei, pe intervalul aprilie-decembrie al anului respectiv (nouă luni); atât de mari, încât depășiseră necesitățile; se înregistra un excedent de 1.207.852.582 lei. De unde sunt aceste informații, s-ar întreba unii? Din documentele oficiale ale vremii, publicate în Monitorul Oficial.
Regele și-a scos cu mult înainte de abdicare averea din țară și aceasta a făcut-o cu complicitatea guvernului comunist și a rușilor. El știa că monarhia nu mai are viitor și atunci în schimbul scoaterii din țară a averii, a jucat așa cum i-au cerut rușii.
Contul sub numele „M.S. Regele Mihai I”, deschis la Union des Banques Suisses, din Zürich a fost alimentat continuu până în ultima zi înaintea abdicării. Cel puțin transferurile cunoscute pot convinge chiar și pe cei mai fanatici susținători ai ideii că regele ar fi plecat cu mâinile goale, că avem de a face cu o enormă minciună.
În Elveția au ajuns și cele 41 de tablouri, despre care se știe deja. Dovada? O chitanță din 31 ianuarie 1949 a Băncii Elvețiene atestă existența, la acel moment, în depozitul ei, în contul „M.S. Regele Mihai I”, a 41 de tablouri. Nici asta n-o credeți, nu?
Transferul masiv de bunuri în străinătate s-a făcut cu ocazia unei călătorii a familiei regale în occident, în noiembrie 1947, deci cu o lună înainte de abdicare. Totul s-a făcut cu știrea guvernului comunist. Doar nu crede cineva că aceștia dormeau.
Comuniștii l-au plătit nu numai pentru criminala lovitură de stat de la 23 august dar și pentru actele care au permis înfeudarea țării față de regimul bolșevic, instaurat de Moscova. Iată câteva:
– a validat guvernul procomunist la 6 martie 1945, guvern impus de ruși;
– în mai 1946 a acceptat executarea mareșalului Ion Antonescu; ar fi putut să-l salveze dacă nu s-ar fi gândit decât la sine;
– la 1 decembrie 1946 a deschis lucrările parlamentului deși știa că acesta rezulta din niște alegeri fraudate;
– în 1947 când liderii național-țărăniști au fost băgați la închisoare n-a schițat niciun deget să-i apere;
– s-a complăcut într-o companie abjectă alături de Stalin și alți lideri comuniști; în tablourile expuse în locurile publice și la parade nu s-a făcut altceva decât figurile lui Hitler și Antonescu să fie înlocuite cu cele ale lui Stalin și Groza sau Dej.
Am expus doar o mică parte din „sărăcia” trădătorului de mihai, pe care-l plânge cretinul din imagine. Școala postdecembristă a devenit instrumentul de extermjnare a poporului român, și cultural, și identitar și economic, și religios, și chiar biologic. Nu căutați explicații în altă parte.
Digi 24: Profesor de istorie, cu lacrimi în ochi: „Am venit ca să-mi… să rog de iertare la Majestatea Sa, că până prin anii ’80 am predat lecţii mincinoase de istorie la copiii mei, la elevii mei. Am venit să le cer iertare elevilor, care acum sunt mari, că i-am minţit. Ar trebui să facem mai mult şi ar trebui ca toate televiziunile să facă un pact şi de acum încolo, să vorbim cu adevărat despre monarhie şi virtuţile monarhiei. Le-am spus copiilor că Regele Mihai a vândut, că a plecat cu vagoane de aur şi sărăcul nu a plecat. Dar aşa am fost învăţaţi. Şi, din păcate, cum am căzut eu în plasă au căzut mulţi. Şi astăzi sunt rătăciţi. Şi din cauza aceasta, noi nu l-am apărat atunci când a fost alungat, după Revoluţie. Şi regret enorm că dacă s-ar fi aşezat lucrurile aşa cum trebuia, pentru că abdicarea lui a fost ilegală, şi Constituţia din 1923 ar trebui să fie astăzi în viaţă, sigur, cu mici adăugiri şi cu rectificări pentru prezentul pe care îl trăim, dacă acest lucru ar fi fost posibil, eu vă garantez că aveam altă clasă politică. Am avut preşedinţi derbedei, care ei au dezbinat şi ne dezbină. Or, Regele ne învăţa un lucru enorm şi îi învăţa pe oamenii politici ce înseamnă demnitatea şi ce înseamnă să fii în slujba poporului. Dumnezeu să-l odihnească şi să ne vegheze de acolo. Iar eu vă spun aşa: Patriarhul Teoctist a spus despre rege că este cel mai apropiat român de Dumnezeu. Regele s-a dus acolo la El şi de acolo, Dumnezeu îi va auzi rugăciunile pentru poporul său. Eu mă simt ca un om din popor pe care m-a iubit fără să mă cunoască. Acest Mare Om!”
