A venit vremea cernerii, de fapt mai demult, dar n-am văzut noi

A venit vremea cernerii, de fapt mai demult, dar n-am văzut noi. Așa de preocupați am fost să ne construim confortul, să agonisim, să ne distrăm, să ne trăim viața, cum ne place să spunem. Și ne-am trezit împresurați de rău din toate părțile.

Este un război psihologic. Lupta nu se mai duce corp la corp, nici n-ar avea cine s-o practice. Toți fugim de durere, de suferință, și apelăm la orice mijloace care ne fac posibil confortul. Spiritul de sacrificiu a dispărut. Naționalismul este considerat extremism și este aspru taxat, credinţa ne este desconsiderată, iar noi acceptăm pasivi toate astea, fără să ne împotrivim. De fapt, nu chiar pasivi, că ne tot plângem. Nu ne convin multe, dar nu facem nimic să le împiedicăm. Avem pretenția că luptăm cu răul, acesta însemnând altceva în mintea fiecăruia dintre noi, dar o facem doar discutând sau revoltându-ne, însă nu avem curajul să-l combatem efectiv când ne întâlnim cu el. Și-atunci răul capătă puteri tot mai mari, iar noi rămânem doar cu revolta.

Trăim vremuri nebune, în care, cu cât mai multe mijloace de informare avem la dispoziție, cu atâta devenim mai ușor de manipulat. Ni se aruncă niște informații și ni se repetă cu obstinație, încât, oricât ar părea de ireale, ajungem să le credem. Toate molimele astea înspăimântătoare, toate pericolele care ne pândesc, nu sunt decât niște exagerări menite să ne țină mintea ocupată și să ne abată atenția de la adevăratele pericole. O modalitate eficientă de control a maselor este inducerea panicii și întreținerea ei cu zvonuri, presupuneri și răstălmăciri, ba chiar și cu minciuni. Iar soluția salvatoare s-ar putea să fie mai distructivă decât presupusul pericol.

Oamenii au ajuns să se comporte prostește, nu mai stau să judece lucrurile, ci se lasă luați de valul cel mai puternic, mai convingător sau mai convenabil. Frica de viruși nu se mai rezolvă prin prevenție, ci cu stocuri de alimente. Ca și cu drobul de sare, dacă tot s-a pornit către ei, să-l aștepte măcar pregătiți. Informația nu se mai obține căutând, documentându-se, ci de la influenceri, la pachet cu optica lor proprie. Căci dacă poate gândi altcineva în locul lor, de ce s-o mai facă ei?

Multă vreme am crezut că am înțeles greșit învățăturile creștine, de am permis atâtea răutăți, dar nu, am facut-o doar din comoditate. Nu le-am înțeles nicicum, doar le-am interpretat cum ne-a convenit și le-am adaptat stilului nostru căldicel.
Și au ajuns unii acum, în nebunia lor, să conteste din nou Biserica și chiar Sfânta Împărtășanie pe motive de igienă! Ca și cum aveau nevoie de vreun motiv, căci ei oricum și-au arogat „dreptul” de a-și bate joc de Sfintele Taine și până acum!

Nu contează că banii sunt cei mai mari purtători de microbi, că mall-urile, supermarket-urile și discotecile sunt cele mai aglomerate, nu contează că la capitolul igienă mulți sunt delăsători, însă bisericile trebuie să-și întrerupă slujbele! Sfânta Împărtășanie, după mintea unor nebuni, se poate da oricum, se poate veni cu vesela de acasă, se pot apuca de șters icoanele cu șervețele parfumate, eventual cu niște dezinfectant, sau cine știe ce le-ar mai putea trece prin minte! Doamne ferește!

Cel mai bine și mai corect ar fi ca cei care nu se pricep să nu se bage! Vor să vină la biserică, să vină, dar să respecte regulile! Și așa, din dorința de a atrage oamenii, s-au permis prea multe, dar mulți tot au plecat. Și, mai rău, aruncă cu pietre și îi atacă și pe cei care au rămas. Legile lumești se pot schimba, stă în puterea oamenilor să facă asta, dar ce spune Sfânta Scriptură nu. Cine nu știe, să întrebe preoții și să caute adevărul acolo unde trebuie, nu aiurea, prin bălării. Biserica nu e vreun SRL care să fie administrat după bunul plac al patronului. Aici principiul „clientul nostru – stăpânul nostru” nu funcționează, sau n-ar trebui să funcționeze, pentru că aici oamenii sunt frați întru credință, nu clienți. Venim la biserică să ne rugăm, nu să facem ce ne taie capul. Vorba părintelui nostru: să facem ce trebuie făcut, nu ce se face!

Oamenii buni, să ne mărturisim credinţa și să ne-o apărăm! Când suntem atacați, să nu mai plecăm capul din dorința de a respecta „dreptul” celor care nu cred sau care ne contestă! Este dreptul nostru, ba chiar datoria noastră creștinească, să nu acceptăm!

Să ne apărăm unii pe alții când suntem atacați, dar s-o facem cu înțelepciune și să nu uităm de bunul simț și de respectul pentru ceilalți, chiar dacă nu considerăm că l-ar merita. Să cădem în extremă nu înseamnă decât că ne asemănăm lor.

Să ne apărăm preoții și să-i respectăm, căci ei sunt ai noștri și dintre noi s-au ridicat. Iar cine părăsește Biserica din cauza preotului, credinţa nu i-a fost în Dumnezeu, ci în oameni.

Părinților, stați aproape de noi! Învățați-ne, întăriți-ne și aveți răbdare cu noi! Fără păstori suntem pierduți!

Nu am studii de specialitate, ce am scris aici este doar părerea mea. Cine vrea să citească și să ia aminte, e binevenit. Cine nu, e libertatea lui. Doar că atunci când libertatea cuiva o încalcă pe a mea, e o problemă!

Dumnezeu să ne lumineze pe toți!

• Liliana Lupu