Am ajuns rușinea Europei!

0
Energie electrica

Suntem sclavii străinilor în propria țară. Cumpărăm până și curent electric.

Incredibil, România a ajuns, în 2019, importator net de electricitate. Importurile s-au majorat, potrivit Institutului Naţional de Statistică, cu 74 de procente. Datele sunt inedite.

România a fost, în 2019, importator net de electricitate, în condiţiile în care importurile s-au majorat cu 74%, în timp ce exporturile au scăzut cu 34%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Astfel, importurile au însumat 5,110 TWh, iar exporturile, 3,592 TWh, rezultând o balanţă negativă de 1,518 TWh.

Consumul final de energie electrică al României a fost anul trecut de 55,2 TWh, cu 1% mai mic faţă de nivelul înregistrat în 2018.

Iluminatul public a crescut cu 10,6%, consumul populaţiei a fost mai mare cu 21,9%, în timp ce consumul în economie a scăzut cu 6,3%.

Producţia de energie electrică a fost de 59,3 TWh, cu 7,8% mai mică decât anul precedent.

Cel mai mult a scăzut producţia în hidrocentrale, cu 12,2%, şi cea în termocentralele clasice, cu 11,2%. În plus au produs centralele eoliene şi cele solare, fiecare cu 3% mai mult decât în anul precedent.

Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 5,6 TWh, mai mic cu 6%.

Preluare: nationalistii.ro

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.