Feministele în fața Catedralei…

0

Feministele în fața Catedralei… Nu știu ce-i „apoca” asta, care le lipsește, dar trebuie să fie ceva la creier…

E doar ridicol cum în lumea noastră intelectualiștii se străduiesc să compare și să egalizeze masculinul cu femininul, două noțiuni și sfere distincte, care interferează, dar nu coincid și nu pot niciodată să se confunde. Bărbatul are ca atribut puterea, ceea ce l-a și făcut conducător în istorie, femeia sensibilitatea. Înainte, războiul și însăși modul în care era construită societatea, pe baze conflictuale, făceau ca puterea să fie calitatea primordială și stabilea superioritatea posesorului. Astăzi nu mai există o asemenea instanță și însăși discuția despre superioritate, deci și egalitate a devenit inutilă.

Femeile și bărbații trebuie să fie egali în drepturi și libertăți, dar nu pot fi considerați egali de la natură, din simplu motiv că femeia, sensibilitatea sa, trebuie protejată, de ceea ce le depășește puterea și de relele lumii, care o rănesc mult mai acut, chiar grav decât pe bărbat.

Femeia politică, lider, când nu tinde să împrumute calitatea supremă și să se comporte precum un bărbat, ca Ana Pauker sau …Merkel, da!, e absolut admirabilă. Nu poate fi altfel! Dar cu cât se aseamănă în maniere, comportament sau mod de a fi cu un bărbat, cu atât e mai nocivă, detestabilă. Cercetați!.. Asta spune multe! Rămânând femeie, liderul politic, ducând deci feminitatea în politică, nu poate fi decât bună și toți au de câștigat, mai ales prin seriozitate și implicare. Un exemplu pentru mine e Marine Le Pen în Franța, un politician fantastic care le-ar da clasă majorității „masculilor”, dacă nu ar avea întregul sistem potrivnic.

Dar femeile nu sunt egale și nici bărbații superiori. Pentru că nu mai este vorba despre asta azi, când nimeni și nimic nu mai poate determina primordialitatea puterii sau sensibilității. De fapt, e stupid să vorbești în termenii aceștia despre bărbați și femei. Dar lucrurile astea nu le pot înțelege intelectualiștii oricâte cărți ar citi… Ei, în final, rămân cei înguști și închistați, vetuști, ce nu pot depăși niște noțiuni tradiționale și generale care nu au aplicabilitate aici…

Ce e însă dramatic este că așa distrug tot ce e mai frumos în lume, printre oameni: „eternul feminin” și „vajnica bărbăție”, înțelese chiar așa: ca sensibilitate și putere, nu antagonice, ci armonios complementare, cum trebuie să fie. Au masculinizat femeile și efeminat bărbații… E opera lor dezgustătoare!

Noroc că femeia care primește flori va fi mereu femeie și bărbatul care dăruiește va fi mereu bărbat. Sunt lucruri mărunte și naturale pe care nicio gândire artificializată nu le poate schimba și care fac tot sensul!

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.