Există o cortină trasă în mod deliberat între noi și locurile din care provine alimentația noastră. Industria alimentară nu vrea să știți adevărul despre ceea ce mâncați, pentru că, dacă ați ști, pobabil nu ați vrea să mai mâncați.
Dacă
ai urmări lanțul care duce înapoi, la producerea alimentelor pe
care le vezi frumos ambalate în supermarketuri, ai descoperi că, de
fapt, carnea pe care o mănânci nu provine de la o fermă, ci de la
o fabrică. Acum mâncarea noastră provine din imense linii de
asamblare industriale în care animalele, dar și lucrătorii sunt
abuzați.
Avem un grup restrâns de corporații transnaționale
care controlează întregul sistem de alimentare, de la semințe până
la supermarket. Ei au obținut controlul asupra alimentării.
Atunci când intrăm într-un magazin suntem, pur şi simplu, copleșiți de iluzia diversităţii. Avem 50 de feluri de cereale, brânză, iaurt, băuturi carbogazoase, apă, dulciuri etc. În realitate, majoritatea dintre aceste alimente conţin aceeaşi listă de ingrediente, iar mai toate este posibil să conţină porumb, într-o formă sau alta.
După ce americanii au reuşit să aducă producerea porumbului la un cost extrem de mic, au ajuns să aibă o producţie în exces, iar surplusul a fost nevoie să fie folosit în alte moduri.
Astfel, pe lângă hrană pentru animale, porumbul a ajuns unul dintre ingredientele principale folosite în alimentele promovate de companiile multinaţionale. Produse precum ketchup, sucuri, dressing-uri, iaurturi, cereale, dulciuri, pâine, sirop, produse de patiserie, îngheţată, salată, supe …şi lista poate continua, cuprind, într-o măsură mai mică sau mai mare, derivate din porumb, în special sirop de porumb bogat în fructoză.
În documentarul «Food Inc.» este prezentat în mod clar cum aparenta diversitate a produselor alimentare este, de fapt, o mare amăgire. Toate rafturile pline de culori şi etichete diferite conţin produse ce aparţin, în realitate, doar de câteva mari companii, care dictează practic ce mâncăm şi ce conţine această mâncare a noastră.
Poate că puţini dintre voi ştiţi că, de exemplu, chipsurile de cartofi «Pringles» sunt produse, de fapt, de marele concern «Procter & Gamble», care deţine printre altele şi mărci precum Tide, Gillette, Braun, Tampax, Pempers, Pantene, Oral-B sau Iams. P&G produce, de asemenea, parfumurile Hugo Boss şi Lacoste, precum şi Head and Shoulders, Bounty, Duracell, Vicks sau Fixodent.
«Pepsi Co», spre exemplu, oferă o serie de 22 de produse diferite care se găsesc în 200 de ţări şi care generează, fiecare dintre ele, aproximativ un miliard de dolari pe an. Dintre aceste produse, cele mai cunoscute sunt: Pepsi, Dole, Gatorade, Lipton, Mirinda, 7up, Mountain Dew, Lays, Cheetos, Doritos, Fritos, Sun Chips, Quaker precum şi Yum!, care, deşi nu este un fapt destul de clar confirmat, se pare că este o companie derivată din «Pespsi Co» şi care controlează brand-uri precum KFC, Taco Bell şi Pizza Hut.
«Coca Cola», un alt gigant mondial, controlează branduri precum Coca Cola, Glaceau, Dasani, Fanta, Nestea sau Sprite.
«Kraft» se poate mândri cu o gamă foarte mare de produse dintre care cele mai cunoscute de către consumatorii români fiind: Milka, Toblerone, Cote d’Ore, Oreo, Jacobs, Cadbury, Philadelphia, Halls, Trident, Dr. Pepper, Orangina, Chiclets etc.
«Nestle» cuprinde branduri precum KitKat, Rolo, After eight, Nescafe, Cafee Matee, Perrier, S. Pellegrino, Vittel, Wonka, Nesquick, Powerbar. Dar «Nestle» merge mai departe. Poate nu ştiaţi, dar nu numai oamenii sunt cei serviţi de companie, ci şi animalele. Astfel, branduri precum Purina, Friskies, Alpo, Beneful sau Dog Chow aparţin tot de acelaşi mare concern. «Nestle» deţine, de asemenea, 30% din acţiunile firmei «Loreal» care produce produse precum Garnier, Vichy, Maybelline şi parfumurile Ralph Lauren, Diesel, Armani şi Yves Saint Laurent.
Aveaţi cumva impresia că, atunci când alegeţi ce dulciuri să consumaţi, aveţi de ales dintre mai mulţi producători? Se pare că mulţi dintre aceştia aparţin de «Mars», un concern mai puţin cunoscut şi care deţine nume precum Wrigley, Uncle Bens, Twix, Mars, Milky Way, M&M, Snickers, Skittles, Hubba Bubba, Orbit, Juicy Fruit, Doublemint, Wrigley Spearmint, Freedent. «Mars» se pare că nu a scăpat din vedere şi prietenii noştrii cu patru lăbuţe. Astfel, el deţine şi firmele Whiskas, Royal Canin sau Pedigree.
«Kellogs» este probabil cel mai mare grup care ne serveşte produse pentru micul dejun. Astfel, firme precum Corn Flakes, Kellogs, Muslix, Mini Wheats, Crispix, Multi Grain, Eggo sau Cheez it aparţin de acesta.
Alte mari grupuri precum «Unilever» (Dove, Axe, Cornetto, Magnum, Bertolli, Becel, Knorr, Hellmanns, Sun, Pespodent; «Johnson&Johnson» (Visine, Nizoral, Splenda, Neutrogena, Tylenol, Nicorrete, Johnson’s Baby, One Touch, Care Free) sau «General Mills» (Cheerios, Yoplait, Wanchai, Haagen Dazs, Val Nature) fac parte, de asemenea, din grupul celor câteva mari nume care dictează practic ce mâncăm.
Probabil că deja vă întrebaţi de ce există această înlănţuire de firme? De ce nu este mai degrabă una singură? Nu este uşor de răspuns. Această strategie, probabil, are mai multe scopuri. În primul rând, consumatorul are iluzia diversităţii. Omul intră în magazin, vede multe culori, logo-uri, branduri şi crede că are de ales.
Nu ştie că, de fapt, el alege din produsele aceluiaşi producător. Apoi mai este avantajul că toţi banii merg în aceleaşi buzunare. Monopolul este atins mult mai uşor creând impresia de diversitate. Se mai merge şi pe ideea că din zece produse ale aceluiaşi producător, fiecare îşi găseşte unul care să-i placă.
Dar poate ar mai fi un motiv. Un proverb spune „nu-ţi ţine toate ouăle în acelaşi coş”.
Un studiu făcut în Anglia a ajuns la concluzia că oamenii se simt induşi în eroare de faptul că unele companii nu indică clar cine este, de fapt, „părintele” lor. În studiu au fost intervievaţi consumatori ai unui produs organic «Seeds of Change», în care aceştia şi-au exprimat o încredere de 71% faţă de doar 15% în ceea ce priveşte „părintele” său, «Mars».
Un alt exemplu bun folosit în studiu a fost ciocolată organică «Green & Black’s», fondată în 1991. În 2005, aceasta a fost cumpărată de «Cadbury», pentru ca apoi, în 2010, compania «Cadbury» să fie cumpărată de «Kraft». În momentul în care au fost întrebaţi despre încrederea pe care o au în brandul «Green& Black’s», oamenii au răspuns cu un nivel de încredere de 53%, pe când numai de 21% pentru «Kraft». Iar în ceea ce priveşte responsabilitatea socială, «Green & Black’s» a obţinut 44%, iar «Kraft» 15%.
Oricum o luăm, iluzia rămâne. Oamenii se vor duce în continuare să cumpere produsele frumos ambalate şi colorate. Ei vor fi în continuare manipulaţi şi controlaţi de teoriile elaborate de marketing şi de vânzare. Iar acest aspect nu se va schimba până când oamenii nu vor decide să fie consumatori responsabili şi conştienţi. Iar atunci când cererea va fi una către produse ecologice, către produse sănătoase, atunci şi oferta va fi necesar să se reorienteze.
Nu mai este vorba acum despre ce mâncăm, ci despre ceea ce ne este dat voie să știm.
Dacă te uiți la etichete, vezi că este produs într-o fermă sau alta. În realitate, însă, există doar câteva companii care produc carne. În Statele Unite nu au existat companii alimentare atât de mari în istorie, iar fenomenul capitalist s-a mutat peste tot în lume. Oamenilor le place să mănânce carne albă, spre exemplu, așa că ei au „reproiectat” găinile să aibă un piept larg. Totul este industrial și are un singur scop: maximizarea profiturilor. Nu este adevărat că sănătatea ta are un rol secund în acest fenomen capitalist prin excelență: SĂNĂTATEA TA NU CONTEAZĂ!
„Cumpărați produse românești, nu îmbogățiți fermierii străini…”
„Este păcat că, în condițiile excepționale pe care le are România, de a produce furaje, de a crește animale și de a aduce prin asta bani la bugetul național, agricultura a devenit o îndeletnicire pe cale de dispariție, la fel ca și produsul românesc. Cumpărând produse autohtone ajutați la creșterea profitabilității afacerilor românești în agricultură, aduceți bani la bugetul național” (Citește mai departe…)
