Suntem generația care are totul, dar n-are nimic

Cine suntem, ce-am ajuns și la ce să ne așteptăm? Acum suntem, se pare, mai preocupați decât altă dată de aceste răspunsuri. Dar nu le vom găsi, dacă nu vom înțelege un adevăr elementar, că MULȚUMESC nu e doar un cuvânt, un atribut al eticii, ci o întreagă filozofie. Haideți să ne uităm un pic în oglindă, să analizăm atent reflecția GENERAȚIEI PROGRESULUI, cea care se crede buricul pământului și singura capabilă să schimbe legitățile Creației. Iată ce vedem:

Nu mai savurăm mâncarea, pentru că suntem ghiftuiți. Avem hrană în surplus, mult prea multă și mult prea diversă, pe care nici regii nu și-o puteau permite cândva. Iar asta ne face să nu-i mai simțim gustul. Pâinea noastră cea de toate zilele o aruncăm cu lejeritate la gunoi și, culmea, nimeni nu mai vede în asta un păcat.

Nu mai prețuim haina de pe noi, pentru că avem dulapurile pline cu îmbrăcăminte și am ajuns nici să nu mai știm ce avem. Dar continuăm să le cumpărăm, chiar dacă nu avem nevoie, în goană după atenție și confort iluzoriu, deși nimeni nu mai rămâne impresionat.

Avem casele pline cu cărți, dar nu mai avem răbdare să le parcurgem, pentru că cititul implică un efort prea mare pentru noi. În plus, nimic ce scrie acolo nu ne mai atrage, pentru că avem impresia că le știm pe toate.

Avem tehnologii performante, televizoare cu sute de canale, avem gadgeturi care ne oferă posibilități nelimitate. Totuși, butonăm plictisiți telecomanda și nu găsim nimic care să ne capteze atenția. Stăm în internet și parcurgem superficial informațiile de acolo, dar și asta ne obosește, fără să ne satisfacă așteptările.

Avem mașini confortabile, care ne permit să ajungem rapid acolo unde ne trebuie, dar chiar și așa avem impresia că întârziem, că nu ținem pasul cu ritmul. Uneori, ne preocupăm de ele mai mult decât oamenii de lângă noi și le dedicăm, în mare parte, timpul și atenția noastră.

Avem case încăpătoare, super dotate, cu camere spațioase și mobilier confortabil. Totuși, ne frământăm zilnic și visăm să ne mutăm, să ne cumpărăm o locuință și mai mare, într-o zonă și mai bună. Facem reparații fără rost, cumpărăm lucruri inutile, care nu fac altceva decât să ne încurce, și visăm mereu la ceva nou.

Avem posibilitatea să mergem în vacanțe, unii de câteva ori pe an, în locuri exotice, la care părinții și bunicii noștri nu puteau nici măcar să viseze. Totuși, ne întoarcem acasă obosiți și plictisiți, iar singura plăcere e să postăm poze pe internet, ca să-i facem pe alții invidioși. Putem merge oriunde, dar nici asta nu ne mai satisface deja.

Avem posibilități de comunicare nelimitate. Putem vorbi și chiar să ne vedem cu oricine, indiferent unde se află, și oricând, fără să ne coste nimic. Cu toate acestea, nu mai avem ce ne spune. Folosim aceste posibilități doar uneori, când avem nevoie de ceva sau când vrem să mimăm că ne facem datoria față de părinți, frați sau prieteni.

Avem posibilitatea de a le satisface orice moft copiilor noștri și încercăm să substituim, prin bunuri materiale, grija și atenția. Nu le mai citim povești, nu ne mai jucăm cu ei, nu le mai cântăm cântece de leagăn. Avem gadgeturi care pot face asta în locul nostru. În puținul timp pe care îl putem dedica familiei, stăm izolați și tăcuți, fiecare în universul lui. Nici măcar nu mai mâncăm împreună. Ne-am dezvățat să ne simțim bine fără să cheltuim bani. Suntem seci, reci și lipsiți de imaginație.

Avem de toate, dar trăim cu gândul perpetuu că nu avem destul. Suntem răsfățați și nerecunoscători, desfrânați, îmbuibați și ahtiați de propria importanță. Suntem generația care a obținut totul, dar a rămas fără nimic. De asta ne revoltăm, de asta ne plângem, de asta suntem mereu nemulțumiți. Pentru că BINELE nu-l poți prețui, dacă nu ai posibilitatea să trăiești RĂUL. Pentru comparație.

Credeți că ne bate Dumnezeu? Nu ne bate, doar ne deschide ochii. Măcar pentru asta ar trebui să-I fim recunoscători.

Preluare: altarulcredintei.ro / Autor: Nicolae Federiuc