„Suntem spirit, înainte de toate”

„De meserie, eu sunt român, iar la asta eu nu voi renunţa niciodată, chiar dacă cei din jur te privesc ca pe un tataie ţicnit”

„Dragă, eu sunt român! Simt româneşte! Şi chiar dacă va fi rău aici, datoria noastră este să încercăm să îndreptăm răul, nu să fugim, ca să rămână oamenii de proastă calitate. Nu le fac plăcerea să plec! Nu eu am stricat atmosfera în această ţară, nu vreau! Şi, până la urmă, omul sfinţeşte locul. Aici dacă poţi face ceva, meritul tău este mai mare, aici într-o ţară în care cu greu se poate face ceva. Vreau să rămăn aici şi sunt mândru că m-am născut la ţară, într-un sat, pentru că provincia, domnule, înseamnă spaţiu, înseamnă visare, înseamnă zbor, înseamnă filosofie”

„Ardealul a dat oameni de muncă, Moldova poeţi, Oltenia conducători şi Regatul hoţi”

„Trebuie să ne bucurăm ca avem criză, pentru că toate evenimentele importante au pornit în criză. Să nu vă doriţi o lume perfectă, pentru că numai imperfecţiunea generează forţă”

„Adevărul e că poţi să citeşti toată viaţa şi n-o să afli tot. Trebuie să ai un simţ al sintezei, să poţi scoate esenţa şi să o transmiţi mai departe. Un erudit care nu îşi foloseşte această erudiţie măcar să o transmită mai departe studenţilor se numeşte ‘tango degeaba’. Or, un om mai puţin erudit, dar care ştie să aplice în viaţă teoria, e superior. Pentru că viaţa are nevoie de realizări”

„Eu mă simt un nemulţumit. Savantul este naivul pentru că-şi imaginează că poate accede la adevărul absolut prin studiu, ceea ce este fundamental greşit. Nu există adevăr absolut, ci doar adevărul divin. Omul se deplasează asimptotic spre cunoaştere, pe care nu o va cunoaşte niciodată, pentru că asimptota întâlneşte verticala cunoaşterii undeva, la infinit. Practic, niciodată. Pe de altă parte, omul este limitat la statutul de om. Vedeţi dumneavoastră, noi facem parte dintr-o supă cuantică şi ne mişcăm în ea, nu putem ieşi, pentru că ne ‘bărbiereşte’. Şi atunci suntem limitaţi. Omul nu poate gândi cosmic, nu poate gândi spaţial. Sunt anumite vârfuri care au reuşit să se apropie, dar nu să-l găsească. Iar apropierea nu se face prin studiu, ci prin revelaţie”

„Am ceva de făcut aici, nu pot pleca. Haideţi să încercăm cu toţii, cei rău văzuţi, să devenim modele demne de urmat. Nu ştiu dacă am reuşit sau nu”

„Am găsit oameni răi, murdari, jegoşi şi în Germania. Sigur, procentual erau mai puţini”

„Opus României pe glob se află Insula Sfânta Maria din Oceanul Pacific. De aceea a zis Papa, în `99, că a venit în grădina Maicii Domnului”

„Suntem spirit, înainte de toate”

„Smerenia este calitatea prin care îţi dai seama cât eşti de mic în raport cu absolutul”

„Genialitatea, inteligenţa, nu ti le dă şcoala, care uniformizează. Ea dă informația. Mintea vine de la Dumnezeu”

„Asta e nenorocirea, înscrierea în canoane din care nu mai poti ieşi”

„Cine vrea găseşte soluţii, cine nu, găseşte scuze”

Justin Capră, inventator profilic şi vizionar, creatorul rucsacului-zburător, o idee preluată de NASA pentru deplasările intercapsulare ale cosmonauţilor, şi al maşinii care consuma 0,5 litri la suta de kilometri.

Justin Capră a încercat să dărâme bariere şi mentalităţi. Unul dintre cei mai prolifici inventatori ai României, inginer, profesor, fizician şi filosof, a fascinat prin genialitatea invenţiilor, dar şi prin mesajele pe care le transmitea ascultărilor, de câte ori avea ocazia.
„Nu este meritul meu, ci al lui Dumnezeu. Eu nu sunt inventator, Dumnezeu este”
„Am o oarecare mulţumire nu pentru că aş fi rezolvat ceva, ci pentru că nu am stat degeaba. Numai istoria va stabili dacă este important ce am făcut eu”.

„Weekend Adevărul”: – Sunteţi inventator, profesor, inginer…

Justin Capră: Sunt pensionar. Dumnezeu ştie ce sunt. După liceu, am urmat o Şcoală Superioară de Aviaţie. De acolo, am ieşit subinginer în aviaţie. În ’74, la insistenţele ministrului Octavian Groza, am dat diferenţele şi m-am făcut inginer. Ei bine, nu m-am simţit mai deştept atunci. Inginerul este un tip practic, sigur, cu mici excepţii. De obicei, este un tip considerat deloc intelectual. Nicolae Iorga, care era un tip infatuat, când s-a ridicat Brătianu la tribună, i-a zis: „Ce să învăţ eu de la un inginer?”. „Măsura, domnule profesor”, i-a răspuns Brătianu, care era un tip deosebit de inteligent şi cultivat. Cert este că excepţia confirmă regula. Inginerul trebuie să fie un om practic, să realizeze, în vreme ce savantul este naivul, care este limitat la cercetarea domniei sale. De aceea francezii spun că savantul ştie totul, dar din păcate numai atât.

– Dumneavoastră cum vă simţiţi?

– Eu mă simt un nemulţumit. Savantul este naivul pentru că-şi imaginează că poate accede la adevărul absolut prin studiu, ceea ce este fundamental greşit. Nu există adevăr absolut, ci doar adevărul divin. Omul se deplasează asimptotic spre cunoaştere, pe care nu o va cunoaşte niciodată, pentru că asimptota întâlneşte verticala cunoaşterii undeva, la infinit. Practic, niciodată.

Pe de altă parte, omul este limitat la statutul de om. Vedeţi dumneavoastră, noi facem parte dintr-o supă cuantică şi ne mişcăm în ea, nu putem ieşi, pentru că ne „bărbiereşte”. Şi atunci suntem limitaţi. Omul nu poate gândi cosmic, nu poate gândi spaţial. Sunt anumite vârfuri care au reuşit să se apropie, dar nu să-l găsească. Iar apropierea nu se face prin studiu, ci prin revelaţie. Când a fost întrebat Isaac Newton cum a descoperit legea atracţiei universale, a spus că a fost inspirat. Păi, inspiraţia este de natură divină, domnişoară dragă, nu urmare a studiului. Din contră, s-ar putea ca studiul să ne încurce. Mark Twain spunea că nu o să permită şcolii să-i strice educaţia. Şcoala este pentru marea masă, nu pentru genii.

– Ţineţi un calcul al muncii dumneavoastră sau vă găsiţi mulţumirea în altceva?

– Am o oarecare mulţumire nu pentru că aş fi rezolvat ceva, ci pentru că nu am stat degeaba. Numai istoria va stabili dacă este important ce am făcut eu. Şi faptul că sunt chemat şi acum la diverse instituţii şi universităţi ca să ţin prelegeri, ori de curiozitate, ori că s-a prins ceva din ce am făcut eu.

– Cum a început totul?

– Motorul, în orice realizare, îşi are câteva cauze: angoasa, complexul de inferioritate, lehamitea de cotidian şi, nu în ultimul rând, lipsurile. Criza este factor de progres. Crizele au oferit cele mai mari personalităţi. Eu, neintegrându-mă în vârsta mea, făceam castele, tractoraşe, pentru că nu mă jucam alături de ceilalţi. Eram marginalizat, invectivat, agresat fizic.

– De ce nu eraţi alături de ceilalţi?

– Nu mă jucam cu ei, nu simţeam nevoia să stau cu ei, ci cu oameni mai în vârstă, de la care aveam ce să învăţ. Eram considerat un copil-problemă şi am şi fost. Mi se spunea că nu sunt bun decât de păzit porci. Am fost şi premiant, şi corigent, şi restanţier. Eram „ăla”. Întotdeauna am fost, fără să am un merit special, cel mai bun la desen. La şcoală, la liceu, toţi colegii mei se întrebau de ce primesc nota 10. „Când o să aveţi şi voi noţiunea de perspectivă, o să primiţi la fel”, spuneau profesorii. La celelalte am fost mai bun, mai rău, am excelat în ştiinţele astea despre care spunem că sunt exacte, deşi nu sunt deloc aşa. Dar am fost un copil-problemă. La examene nu puteam vorbi, mi-era teamă, nu puteam vorbi, eram un copil complexat venit de la ţară. Mult mai târziu am început să ţin prelegeri şi cursuri şi am văzut că nu e chiar atât de rău, aşa că am prins curaj.

– Ce v-a ţinut în România?

– Noi avem obligaţia morală să ne respectăm locul, părinţii şi obiceiurile. Sunt proaste? Să le facem bune. Am fost invitat să rămân la Freiburg, dar le-am zis că sunt român, nu transfug. La ora actuală, 30% din populaţia Americii o duce mai rău ca noi. Toată lumea vrea în Occident. Eu sunt mai prost, vreau la Filipeştii de Pădure. Niciodată nu m-a interesat valoarea materială. Mereu am zis: „Doamne, dă-mi salariu mai mic decât al colegilor mei, ca să nu mă invidieze”. Valorile materiale te bagă în pământ. Iisus spunea să adunăm averi în ceruri, nu pe pământ. Cele de pe pământ sunt perisabile, mor, ruginesc, le mănâncă moliile. Când a venit apostolul Pavel, a zis: „N-am venit să vă arăt lumea care se vede, pentru că lumea care se vede, de fapt, nu există”. Să încerc să explic. Dacă intrăm în structura materiei, găsim electroni, protoni, neutroni. Dar aceştia nu sunt materie, ci sarcini electrice. De fapt, lumea nu există ca materie, există ca energie. De aceea Biblia spune că Dumnezeu a făcut pământul din nimic.

– Aţi fost premiat şi aţi primit şi o sumă de bani cu care aţi înfiinţat o fundaţie.

– Mereu mi-a fost teamă de bani, de cei care mă laudă, de femei, ca să fiu sincer. Nu ştiu ce să fac cu ei, aşa că am zis să fac pentru alţii. Dar meritul fundaţiei nu este al meu, ci al lui Florin Colceag, moderator matematic cunoscut la multe dintre catedrele din lume. Am zis să facem aici, ne-am găsit un sediu aici, în locul unei foste termocentrale. Deja am început să racolăm „nebuni” care gândesc altfel. În primăvară am ţinut un discurs în faţa unor copii supradotaţi. O fetiţă de 5 ani mi-a cântat o arie de Mozart, mi-au dat lacrimile. Altul, Şerban, de 11 ani, se ocupă deja de fizică cuantică. Copiii aceştia pierd vremea în şcoli. Sunt marginalizaţi, trebuie să-i ajutăm. Totul se află în noi, iar şcoala trebuie să ne decodifice.

– Aveţi o invenţie la care nu aţi renunţa?

– Niciuna. Pentru mine nu sunt importante nici invenţia, nici câştigul. Când reuşesc tehnic ceva, mă bucur, dar când câştig material, mă sperii. Îmi dau seama că sunt alţii mai merituoşi ca mine, iar în al doilea rând nu este meritul meu, ci al lui Dumnezeu. Eu nu sunt inventator, Dumnezeu este. Rucsacul-zburător a fost invenţia cea mai în vogă, pentru că era spectaculos. Zburai fără avion. Dar eu n-am inventat, eu n-am făcut decât să propulsez un om în spaţiu folosind nişte elemente deja cunoscute. Rareori am avut câte o idee personală pe care am brevetat-o, cum ar fi efectul pelicular. Nici asta nu-mi aparţine 100%, pentru că m-am influenţat de experienţele lui Magnuss şi Bernoulli.

– Nu aveţi niciun simţ al proprietăţii asupra lor.

– Deloc. Dacă cineva reuşeşte să realizeze ceea ce am gândit eu, atunci şi-a atins scopul. Lumea trebuie să câştige, nu eu. Toată lumea mi-a zis că a apărut la americani patru ani după, iar eu am zis că este cel mai bine aşa. Dar aveţi o invenţie la care aţi visat şi nu este aici încă? Da. Am încercat, împreună cu savantul Henri Coandă, dânsul plecând de la teoria spinului, iar eu de la teoria vibraţiei, să realizăm micşorarea masei unui obiect, a greutăţii. Am reuşit ceva-ceva, dar din păcate a rămas la stadiul de laborator. Am reuşit chiar să facem o bară de oţel să stea în aer, să-şi piardă greutatea. Noi sperăm la, şi nu peste multă vreme vom avea, aparate de zbor care nu mai au nevoie de aripi, elice şi de atâtea pierderi de energie. Pentru că atât avionul, cât şi automobilul sunt nişte crime ecologice. Vehiculul a fost creat să ne transporte pe noi sau materiale. Din păcate, se transportă pe el. Un automobil de cinci locuri, care transportă un om, ajunge la 2% din randamentul său şi participă 98% la distrugerea acestei atmosfere. Nu facem decât să distrugem. Nu ştim să ne apropiem de natură. Sunt prea multe de făcut şi, dacă aş trăi 200 de ani, tot nu mi-ar ajunge timpul.

„Filosofia mea de viaţă este ca fiecare dintre noi să lase ceva în urmă”

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here