„Ar trebui să fiu ticălos ca să nu fiu exasperat”

1

Îl cunosc de peste 20 de ani. Ne-am cunoscut în redacția unei reviste din București, unde am fost colegi. De ceva vreme, Alexandru Petria s-a retras la Beclean, unde scrie poezie, comentarii în presă și eseuri, din ce în ce mai radical. Dar nu extremist! Chiar dacă uneori nu sunt de acord cu ce scrie, văd în Alex Petria unul dintre tot mai puținii tipi onești, al căror punct de vedere merită să fie cunoscut.

Cristian Teodorescu: Știu ce scrii, dar nu mai știu ce mai faci și pe unde. Ia-o ca pe o întrebare.

Alexandru Petria: Încerc să exist și, dacă nu scriu un timp mai îndelungat, simt că încetez treptat să exist. Nu-s grafoman, sunt destui scriitori cu un talent ieșit din comun care sunt prinși în vârtejul acestei afecțiuni – l-aș aminti doar pe Nicolae Breban. Scriu totdeauna sub presiunea urgenței, când presiunea interioară este insuportabilă. Că e publicistică, poezie sau proză. Urăsc lălăiala în texte, lucrurile de prisos, situațiile în care pică și musca din zbor de plictiseală, prefer să fiu concis, să spun cât mai mult cu cât mai puține cuvinte. A cam trecut vremea romanelor de 500 de pagini, viața e pe fugă, și nu e neapărat rău că e așa. Literatura nu e pe rol de somnifer sau buletin meteo. Ori listă de prețuri a produselor din magazine. În afară de trebăluiala scriitoricească, cred că-s un tip ca oricare altul, iubesc, îmi plac călătoriile și filmele, tăriile de calitate, când am chef – un coniac, un whisky, o vodcă. Dacă n-aș fi la fel de leneș pe cât sunt de talentat, aș face de zeci de ori mai multe.

Am plecat de-o groază de ani din București, unde am fost colegi la Zig-zag și la Cotidianul – îți amintești, Cristi? – și m-am stabilit la Beclean, în județul Bistrița-Năsăud. Mi-am ridicat cu mâinile mele o casă, am plantat lângă ea o livadă de meri și peri, printre pomi sunt câțiva stupi cu albine și lucrez la Casa de Cultură din oraș. Nu regret plecarea din Capitală, vorbesc aproape zilnic la telefon cu regizorul Mircea Daneliuc, cu care am realizat un volum de convorbiri și pe care-l consider, după anii de când ne știm, un frate mai mare.

Ce-ai avut cu ambasadoarea lui Brâncuși, cântăreața, de ziua „domnului sculptor”, ca să o citez? (Nu că ai fi singurul.)

Ei, am postat pe Facebook despre ea, era o chestiune de inadecvare. Irina Rimes e din alt peisaj, n-avea ce să caute în povestea cu Brâncuși. Trebuia să refuze, știind că e habarnamistă, cum habarnamiști băltind în penibil sunt și cei din Ministerul Culturii, care au propus-o „ambasadoare”. Numărul de like-uri de pe rețelele de socializare sau milioanele de vizualizări pe YouTube nu-s convertibile în competență pe un un alt domeniu al culturii. Altfel, de ce să-l chemi pe Alex Ștefănescu să prezinte o carte de poezie sau proză la o lansare, când sunt mai cunoscute Andra sau Delia? Râd, dar nu e de râs, întâmplarea vorbește încă o dată despre confuzia valorilor din România. Și n-avem șanse de însănătoșire, cred.

Te iei de diverse „zeități” din cultura română de azi. De cine și asta ca să ce?

Mai am ieșiri polemice, fiindcă-s viu și, cum glumea un prieten, un om nervos e un om sănătos. Nu e vina mea că o serie de inși formolizați și duplicitari – mă opresc la Nicolae Manolescu și Gabriel Liiceanu – au pretenția să mai înnoade ițele prin lumea culturală, când un Paul Goma e ostracizat în continuare. Am o reacție aproape viscerală la nedreptăți, n-am cum s-o scald călduț, nesupărător, cine ține la mine mă apreciază cum sunt. Ca să fiu cinstit până la capăt, mă doare în paișpe că supăr pe nu știu care supărat din naștere. Prin luarea unei anume atitudini, într-un context discutabil, îmi conserv demnitatea de om și scriitor.

La ora asta avem gazetari, dar nu prea mai avem ziare în care ei să scrie. Presupun că știi cazuri. Reorientare spre alte meserii, șomaj, Doamne ferește?

Presa românească e în comă. Propaganda și manipulările actuale n-au de-a face cu ziaristica. Excepțiile sunt puține. Da, e nevoie ca fiecare să se reorienteze. Dacă nu se acceptă mâncatul rahatului cu tona.

Nu te mai văd pe Știri pe surse, unde colaborai constant.

O să mai public acolo editoriale, când o să-mi vină cheful. Îl prefer, deoarece oferă vizibilitate și o deplină libertate. În plus, sunt prieten vechi cu mai mulți de la Știri pe surse. Momentan lucrez la trei cărți, nu adaug amănunte din superstiție. Una de poezie, un roman și un volum de ideologie politică.

Pari tot mai exasperat. De ce?

Aș avea motive să nu fiu? Cu o clasă politică năpădită de incapabili, trădători și lichele? Cu majoritatea intelectualității urmărindu-și cu sagacitate strict interesele personale, o sinecură, o traducere, un ecler la mesele oficiale? Cu oamenii simpli de care nu se mai interesează nimeni? Ar trebui să fiu ticălos ca să nu fiu exasperat.

Cam câtă libertate are un autor ca tine pe Facebook?

Deplină, până nu te iei prea abrupt de aberațiile corectitudinii politice. Pozele cu pisici se potrivesc de minune, de exemplu. Merge să transcriu aici un text de-al meu, că am amintit de corectitudinea politică: „Nu cumva să-i spui negrului negru. Nu cumva să-i spui țiganului țigan. Nu cumva să-i spui homosexualului homosexual. Nu cumva să-i spui idiotului idiot. Nu cumva să-i spui grasului gras, chelului chel, piticului pitic. Nu cumva să te bucuri că ești alb, e nepermis. Nu cumva să te bucuri că ești frumoasă, pocitele sunt scandalizate. Nu cumva să-ți susții inteligența, că-s discriminați proștii. Și ei sunt sensibili, nu vor ca tu să ieși din rând. Nu cumva să-ți afirmi bărbăția sau feminitatea, nu se face. Femeia are șansa să spună că e bărbat. Și invers. Când intri într-o toaletă publică, nu știi niciodată peste ce dai – un bărbos care se crede femeie sau naiba știe. Nu cumva să-ți îmbraci băiețelul ca băieții, e incorect, e posibil ca el să vrea în fetiță, este o alegere la orice vârstă. Nu cumva să afirmi deschis că ești creștin, nu e în trend. E chiar o rușine, ești un înapoiat. Ascundeți crucile, eliminați-le și din fotografii. Nu cumva să-ți admiri eroii, ei sunt personaje negative după logica vremurilor actuale. Nu cumva să fii rațional, gânditul este un pericol pentru cei care învârt finanțele lumii. Nu cumva să fii contra globalizării. Nu cumva să spui adevărul. Adevărul este o insultă. Nu cumva să fii om întreg, ci o arătare fără individualitate, supus, docil. Așa ni se cere, asta se încearcă să ni se impună. Și-o să fim fericiți precum vidul. Altfel, ești etichetat ca retrograd ori fascist. Corectitudinea politică e pe cale să ne bulverseze iremediabil viețile, să ne denatureze firescul umanității. Corectitudinea politică e pe cale să ne scârbească fiindcă umbrim pământul” („Manifest împotriva corectitudinii politice”).

Revenind la Facebook, e o cenzură destul de dură, am fost blocat, câte 30 de zile, de nu știu câte ori. Pe bune, nu știu, de foarte multe ori. Se încearcă reducerea vizibilității suveraniștilor și antiglobaliștilor. Și cum cele două poziții mă caracterizează, nu-i un pomelnic de adăugat, concluzia e evidentă. Dar, în general, ai atâta libertate câtă putere ai s-o duci în spate, câtă îți iei, ca în offline. Libertatea nu-i de așteptat, ca o pomană.

Mie îmi place Uniunea Europeană, dar nu mă dau în vânt după mulți dintre europarlamentari, și de la noi, și de la alții. Tu cum o vezi pe UE?

Îmi plac ideile fondatoare ale UE, ce s-a vrut inițial, nu la ce s-a ajuns, la o alcătuire din care lipsește adesea democrația. Parlamentul European este o șandrama scorțoasă, nu nedemocratică, ci antidemocratică. Ce parlament e acela în care parlamentarii n-au posibilitatea de-a legifera, să propună legi, ei numai votează texte scrise de diverși demnitari nealeși de nimeni? Aș prefera un spațiu al liberei circulații și liberului-schimb, nu ce e acum, o formă pe care o consider fără viitor. Care, de fapt, nu merită să aibă viitor. Nu de fraieri au ieșit englezii din UE. Nu era să stea sub dictatul Germaniei, un stat care a nenorocit Europa de două ori.

N-ai impresia că, în privința „globalismului”, populiștii sunt cei care vor să transforme UE în sperietoare? Căci, totuși, trăim într-un sat mondial din ce în ce mai mic și cu ulițe tot mai interconectate.

N-ai cum să transformi sperietoarea în sperietoare, ai nevoie doar de ochi s-o vezi cum e, un pericol real pentru toate statele. Cum ziceam în cartea mea, «Cum văd lumea», globalizarea este dialectica lăcomiei. Dinspre bogați spre săraci. Prin globalizare se încearcă ștergerea oricăror diferențe specifice, atât dintre popoare, cât și dintre persoanele privite ca individualități. Se țintește spre controlul populației, în fiecare ungher al existenței. Nu contează omul ca valoare în sine, contează consumatorul.

Ce vers de-al tău îți place cel mai mult?

Nu am unul. E mai cu folos să caute cititorii în cea mai recentă carte a mea de poezie, «Până unde are oxigen dragostea».

Dar o carte de proză scrisă de Alexandru Petria pe care ai recomanda-o cititorilor Cațavencilor?

În loc de proză, fiindcă vremurile sunt agitate, aș recomanda acum volumul de publicistică «Cum văd lumea. Împotriva globalizării și corectitudinii politice, despre dignitism & alte lucruri», în scop de ieșire din blegeală sau pentru trezire.

Când o să-i fie României bine și tot românul o să prospere?

Când românul o să se tamponeze zdravăn cu mintea sa de pe urmă.

Preluare: catavencii.ro

Să nu acceptăm mimarea parșivă a democrației

Unde sunt valorile clamate ale fondatorilor UE, de asistăm cu stupefacție și scârbă la spectacol? S-au pierdut pe parcurs ori au fost anihilate de-o gașcă transnațională, care n-are în meniul zilnic voința populară, promovarea valorilor, doar a organismelor multicelulare capabile să anihileze nedemn adversarii politici? Am ajuns ca în America latină, unde scopul scuză mijloacele? Iar scopul este al unei minorități nevotate de nimeni, cu agenda deosebită de cea a cetățeanului (Citește mai departe…)

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.