Un fel de bilanț la vremuri de restriște

Eu cred ca noi, cei care am inteles cam ce se petrece de cinci ani incoace, doar batem apa in piua, postand si comentand pe aici. Variatiuni pe aceeasi tema, mai mult sau mai putin frumos elaborate. Insa, in plan faptic sunt aproape inutile. Doar schimburi de opinii intre noi si nimic mai mult.

Trezirea constiintei maselor e o utopie. S-o spunem franc, pe-a dreapta; cine nu s-a trezit pana acum, nu se va mai destepta din bezna mintii niciodata!

Am ajuns la concluzia ca gandirea critica este innascuta si face parte din fibra existentiala. O ai sau n-o ai. Nu cred ca ea poate fi dobandita pe nici o cale, oricat de mult s-ar stradui semenii sa te ajute sa intelegi. E practic o bariera cognitiva pe care cei ce nu au gandire critica innascuta, nu o pot depasi. Trist, dar asta e realitatea dura.

Noi, cei care am fost inzestrati de la natura cu acest pretios dar, acela de a putea sa analizam critic informatiile primite, suntem o minoritate neglijabila, care este usor de marginalizat sau, la nevoie, anihilat. Si chiar dintre cei care vad cum stau lucrurile, o buna parte sunt lasi si obedienti si, oricat de vocali sunt in online, in final, in plan practic se vor supune imperativelor vremurilor, ingrosand astfel randurile supusilor.

Cu parere de rau, astea sunt concluziile mele, dupa ce timp de 5 ani am incercat, in felul meu, sa pun umarul la asa-zisa trezire a maselor. Fiasco total! Consider ca mi-am pierdut vremea. Dar, nu imi pare rau, caci cel putin, m-am conectat cu niste oameni de calitate. Macar sa-mi mai plang amarul, pe umarul, fie el si virtual, al cuiva care chiar e empatic si te intelege. Si invers, sa pot sa fiu un umar pe care cineva disperat poate sa planga. Un fel de terapie psihologica, reciproc avantajoasa, sa zic asa.

Cam atat, din pacate…

Autor: Clara Apostol