E bine ca dumneavoastră, înainte de a comenta, să știți cum se întâmplă în real lucrurile:
Începutul:
La nivelul unui Județ sunt între 150 și 250 de posturi în care Directorii Generali și tot pe atâtea-multiplicate-, posturi de Directorii Adjuncți și Șefii de birouri, de Secții, etc., sunt numiți politic.
Cum se face:
La nivelul unei organizații Județene PNL se întâlnesc la partid și fiecare încearcă să-și impună omul pe o funcție.
Decizia de numire se ia în ședință DE PARTID, prin vot sau prin decizie consensuală, la propunerea șefului de Filială Județeană.
După care propunerile respective merg la București, pe linie, la ministerul de resort, și acesta …execută (ați citit bine, execută-nu crâcnește) propunerea care vine de la filiala județeană de partid.
Să luăm un exemplu concret, ceea ce arde acum:
Un Director DSP este numit în ședință PNL de la județ, după care propunerea merge la ministerul sănătății, care o aprobă și o pune în practică. Fără excepție, ministerul duce la îndeplinire hotărârea Biroului Permanent Județean, o structură eminamente politică.
La fel este și în cazul Directorilor de Spitale. Dacă ați căuta în procesele verbale ale ședințelor de partid la PNL veți găsi toate aceste numiri.
Directorul de Spital, ca și Directorul DSP se subordonează direct celui care l-a numit, adică Partidului și Șefului Județean de Partid.
Numitul știe către cine a făcut demersurile de numire, către Conducerea Partidului și știe că șefii lui sunt cei de la Partid, nu cei de la minister.
Partidul îi cere după aceea să numească adjuncții, șefii de secții etc., să facă angajări de personal, toți de la partid, sau prieteni ai partidului. Partidul îi cere și să facă campanie.
Dacă șefilor de la partid li se pune pata, Directorul este schimbat pe loc.
Peste tot, în toate direcțiile e la fel: Că e la ITM- tot de la partid, la ANAF, la Garda de Mediu, la Agenția de Mediu, la Spitale, la școli, la Muzee, la Drumurile Naționale, la Direcțiile de Ape, Direcțiile Agricole, etc, etc., peste tot, dar absolut peste tot, deciziile de numire se iau în biroul politic județean.
PNL-ul, în trei luni, a schimbat tot. Asta a fost decizia lui Orban. Mai mult, a fost sarcină ca toți, absolut toți cei care nu erau membri PNL, să fie rași.
Au scăpat doar cei care funcționau în administrații PNL, cum e cazul la Suceava, Brașov, Arad, Deva, Timiș.
Aceștia, înainte de orice, sunt subordonați direct PNL-ului Județean și Local, după care Ministerului Sănătății. Unii au dat șpăgi grele să ajungă pe funcțiile respective, după care au angajat la rupere pilele tuturor.
Ceea ce vedeți că se întâmplă acum este ceea ce am avertizat în ședința din ianuarie 2010, la Brașov. Mulți din PNL au fost în sala cu sute de oameni atunci și-și amintesc ce le-am spus:
La prima criză majoră, Sistemul de numiri politice va crăpa:
Exact asta se întâmplă acum:
Crapă din încheieturi, și nu poate fi reparat.
Mai mult, Orban a trecut toate Spitalele la PNL, ca să poată face numiri la greu, inclusiv acolo unde nu are administrațiile lui. De aceea a atacat puțică ăla de Roman azi, brambura și de-ambouălea: Ca să-și numească șefii Județeni ai PNL oameni peste tot.
Vă întrebați de ce în cinci județe conduse de PNL: Suceava, Brașov, Arad, Timiș, Hunedoara sunt jumătate din cazurile de Covid din țară și mor oamenii pe capete:
Pentru că Sistemul a crăpat.
Vă întrebați de ce nici Armata nu poate face ordine:
Pentru că după plecarea Armatei rămân cu șefii lor direcți, cei de la partid, care-i pot da afară ca pe o măsea stricată. Cei de la Suceava știu că tot cu Flutur rămân, tot el va numi viitorul director, într-o ședință de partid. Ei știu că totul trece, inclusiv criza, dar Flutur, Scripcaru, Robu sau Falcă rămân, iar ei vor trebui să dea socolteală în fața lor. Acum șefii de la partid sunt pitulați prin canale, dar când va trece criza, vor scoate capul ca coropișnițele, cum l-a scos Roman astăzi.
PNL-ul este un partid clientelar mult peste PSD, mult peste imaginația dumneavoastră.
Nimeni nu vorbește de ceea ce se întâmplă cu adevărat:
A crăpat Sistemul Politic în Criză, și va mai crăpa în următoarea perioadă, iar niciunul dintre vinovații reali, Șefii de la Partid, cu Orban în frunte, nu vor plăti sau nu vor să plătească.
Mă gândesc că poate măcar dumneavoastră vreți să știți unde suntem.
Niciunde.
Autor: Gelu Visan
Eh…la un moment dat, tot or sa plateasca
Pe Orban îl doare mâna de câte semnături a pus pe numirile în funcții de conducere a pilelor din P.N.L.
#Capusarea sistemului si fuga de raspundere!