Tot întâlnesc pe facebook de ăștia de se esprimă în engleză și alții care le și răspund asemenea. Texte întregi, de zici că te-a mutat facebook-ul cu totul în Americi, CA Colung ăla. Columb, pardon! Vezi câte un nume de Costel, un anume Marcel și apoi un text în limba universală, mă înțelegi… Ei, e cu fasoane, că adecă dnealui nu e orișice, e cu ștaif, e mai fistichiu. Știe limbi… Domle, e altceva! Și nu ar fi că „personulitatea” ar exista ca un migrant râvnit de NASA sau un scriitor de vreun soi a cărui operă a depășit granițele în galopul hoardelor impunătoare de cuvinte revelatoare pentru întreaga umanitate, până la triburile de pigmei, prin urmare nu ar fi avut încotro decât că s-a americanizat, s-a „universatilizat” …Nicidecum! Viorel a’ nostru e de acilișa din dos, în bătătură, două case de la țața Marcica, pe stânga, mai la vale, de un’ să crăcănează drumeagurile spră Telega și Breaza de Jos, cum te duci spre Adunați, iar cel mai mult pe el îl ascultă și reține mă-sa. Dar altfel e planetar, omul planetei…
Și nu vorbesc despre scrijelirea unor replici din filme, cum se obișnuiește, de unde își trag fundamentele culturale, ci despre „great ideas”, bre! Mari idei, domnule, semifilosofice câteodată, de stai și zici ce și cum, ca și cum el ar face că gândește mult, și profund… Scrise în engleză, pen’ că așa a devenit, din motive de implacabilă „complexicăreală” antropologică, că nici nu se mai putea altfel…
În realitate, impresia de snobism inițială, când vezi la dumnelui limba lui Will, a lu’ Will Smith, nu poate fi decât confirmată și întârită de lectura textului …Și este, cu vârf și îndesat! Ăștia sunt toți, și nu mă ”hazardesc” defel, deși nu mi-e propriu limbajul, dar în mod obligatoriu sunt niște …„că-că-cioși!!”, cum se spune pre limba noastră . În ciuda oricăror pretenții docte, universale, pentru care și cum nici nu i-a mai putut ca să-i încapă limba noastră cea prea mică românească. Pe când, realitatea e că limba română e mai „mare” decât cea pretins universală, engleza, ceea ce ne spune că ar putea să exprime orice minunăție de idee i-ar deversa mintea cea creață, și ne mai spune suplimentar și obligatoriu, din nou, deși nu mai era nevoie, același lucru: că avem de-a face cu niște snobi.
Bă, despre voi nu s-a mai scris? Nu s-a mai vorbit? Nu s-a râs destul? Astea sunt întrebările mele și cred ar trebui să fie ale orișicui. Nu ați fost tot voi acei „bonjuriști” de care îi era lehamite epocii? Nu ați fost cu coana Chirița, dimprejurul ei? Nu v-au ironizat odată toți contemporanii voștri cu adevărată personalitate? Nu v-a scuipat Eminescu drept în creștet înfățișând poetic cine și ce sunteți? Sunteți într-atât de neghiobi încât să nu fi înțeles chiar nimic din toate astea?!
Ați fost deja și de câteva ori în istorie clasificați fără drept de apel. Incontestabil. Sunteți snobi! „Mărfuri fade, ușurele”, vă zicea Eminescu, „ce au uitat pân’ și a noastră limbă”, dar „pretind a fi pe cerul țării: stele”.
