Diaspora a ajuns ca ariciul rătăcit prin ceață

1

Sunt Vio și fac parte din diasporă.
Niciodată nu m-am gândit ca am să ajung sa spun cu mândrie aceste cuvinte.

Pentru mine străinătatea a fost dureroasă, chinuitoare și, cum gândeam eu, temporară. Dar așa a fost să fie, m-am întors acasă de două ori ”definitiv” și de fiecare dată cu chin mare reveneam înapoi, de nevoie. Nu reușeam să accept eu pământul străin. Pentru că eu sunt ca chirăul cela, el crește într-o parte, dar rădăcinile sunt atât de adânci și, dacă tragi de ele, înțelegi că poți să ajungi și în grădina vecinului și tot nu te oprești. Așa și eu, eram aici, în Italia, dar mă hidratam din rădăcinile mele rămase acolo, pe malul Nistrului și al Răutului. Și nimic, și niciodată nu a reușit să mă convingă că nu merită să mă întorc odată acasă.
Nu a reușit, până acum. Dar a venit și la mine acel moment – când simți pe pielea proprie expresia „nimeni nu ți-o trage așa cum o face al tău” ( iertată să-mi fie expresia, dar unele lucruri e mai bine să le spunem așa cum sunt).

Și mă uit eu acu’ în urmă și înțeleg că din cauza patriotismului ăsta al meu orb, nu am admirat din plin frumusețea țării în care am venit, nu am savurat diversitatea bucătăriei italiene și cu încăpățânare repetam: „vreau acasă”, fiind fizic aici, dar cu inima acolo.
Mă durea tot ce se întâmplă la mine-n țară, veneam și participam la măsurile unioniste, sufeream înfrângerile așa numiților „pro-europeni” la alegeri, etc. Dar nici aceasta nu m-a îndepărtat de țara mea.
S-a întâmplat acum, cu toată răutatea aceasta venită ca o avalanșă peste noi, acum, în acest moment greu pentru mulți din noi din diasporă, inclusiv și pentru mine. A fost ca un duș rece pentru mintea și percepția mea. Pentru că s-a dovedit că noi, chiar fiind aici, nu am uitat de cei de acasă și de câte ori ni se cerea ajutorul, vibram în unison cu durerea conaționalilor noștri de acasă și alergam mulți spre casă, pentru a participa la proteste. Am fost întotdeauna alături de voi, și nu vorbesc numai despre impozite, polițe și alte lucruri. Noi am fost suportul vostru moral întotdeauna.
Iar acum voi procedați urât cu noi.
Atunci când omul se îneacă, nu-i dai cu lopata în cap, să-i ușurezi chinul ca și cum, dar îi întinzi o mână sau îl tragi de păr, numai ca să-l salvezi. Noi așa am făcut cu voi.

Nu-mi iubesc mai puțin țara, dar nu mai este oarbă această iubire. Am înțeles proverbul evreiesc „patria ta e acolo unde tu te simți bine”, iar voi m-ați făcut să mă simt rău la gândul că acolo, acasă, nu mai ești binevenit dacă nu corespunzi unor cerințe inventate de niște neghiobi și susținute de mulțime. Că țara poate fi patria mea numai dacă platesc ceva și tare scump. Un șantaj emoțional de necrezut și susținut de cei pe care noi îi compătimeam – poporul. Mă costă prea mult reîntoarcerea în țară – dezamăgirea și pierderea iluziei că toți suntem de un sânge.
Și astfel țara mea s-a redus la ograda casei părintești. În rest nu mai contează nimic pentru mine, chiar dacă Dodon va fi declarat împărat.

Diaspora în luneta lui Dodon

Cât nu l-am ironiza noi pe Dodon, dar într-un final tot el rămâne călare și noi pe jos.
Atât de iscusit a aruncat în public bomba cu „polița obligatorie” impusă oamenilor mai puțin norocoși din diasporă, că toți cei frustrați și complexați față de diasporă au înghițit momeala. Și, poftim efectul, „mărul discordiei” a pornit. A pornit ușor, pentru că suntem o societate săracă, umilită, folosită, abandonată, iar acum dezbinată și mai tare de Dodon&gașca. A fost o mișcare strategică efectuată fără mult efort, pentru că societatea noastră deja era înrăită, îi lipsea doar țapul ispășitor.
Și voilà – diaspora.

Dar nu oarecare, dar anume cea din Europa. Și o să vă explic de unde această concluzie a mea.
De ce era necesară această ură între oameni într-o perioadă foarte grea atât pentru cei de acasă, cât și cei din diasporă?
Pentru că noi, ocupați cu această zarvă de a dovedi unul altuia cine este mai corect, nu am observat cum primii pacienți cu Covid 19 din Transnistria au ajuns bine-merçi în spitalele noastre. Și iată: nimeni nu se întreabă „de ce?”, „dar polița obligatorie e plătită?”…etc.
Nu vă pare ciudat să se facă atâta isterie cu diaspora din Europa și să fiți atât de blajini cu cea din Rusia, cu atât mai mult că de decenii transnistrenii nu mai achită niciun impozit în bugetul nostru, și nu mai vorbesc de polița medicală?!
Pentru mine este chiar revoltător, nu este de ajuns că deja le achităm gazul sau că mulți șoferi moldoveni își înregistrează mașinele acolo, astfel impozitele merg în caznaua lor… am ajuns să susținem și cetățenii din ala numita Transnistria, care știm că sunt mesagerii fideli ai Moscovei.

Oameni buni, poate vă treziți și schimbați vectorul urii voastre!!!
Interesul lui Dodon pentru cetațenii transnistreni este atât de evident că nici nu ar avea rost să-l numesc. Dar totuși el astfel are grijă de electoratul lui, pe care de fiecare dată îl aduce cu autocarele la alegeri. El își crește creditul de încredere în fața populației de acolo, care nouă de mult timp ne este străină, cu care avem idealuri naționale diferite și orientări geopolitice opuse.
Iar acum poate unim forța noastră retorica pe fb, dacă tot suntem în izolare acasă, și îndreptăm revolta noastră spre cei ce chiar o merită – toți politicienii care au făcut și care fac în continuare totul ca noi să nu mai ieșim din analfabetismul nostru politic și sărăcia nostra materială.
Să ne auzim numai de bine!

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.