„Am văzut eu însumi oameni trişti în case vesele şi plăcute, am văzut oameni care păreau foarte ocupaţi, deşi trăiau într-o deplină singurătate.
Şi de ce, în fond, nu te-ai afla aici? Trimite-ţi încoace gândurile. Poţi sta de vorbă cu prietenii absenţi de fiecare dată când doreşti, cât de mult doreşti. Când suntem departe ne bucurăm cel mai tare de această mare plăcere; întâlnirile frecvente cu ei ne fac năzuroşi şi, fiindcă tot vorbim cu ei, ne plimbăm, stăm împreună, atunci când ne despărţim nu ne mai gândim la cei pe care abia i-am văzut.
Se cuvine să îndurăm cu seninătate absenţa unui prieten pentru că de multe ori ne aflăm la mare depărtare chiar de cei pe care îi avem aproape. Gândeşte-te în primul rând la despărţirea din vremea nopţii, apoi de preocupările diferite, de studiile făcute în singurătate, de plecările în afara cetăţii: călătoriile, vei vedea, nu ne răpesc mult.
Prietenul se cuvine să-l avem în suflet: sufletul nu este niciodată departe şi în fiecare zi vede ce doreşte. De aceea, vino să studiezi împreună cu mine, ia prânzul cu mine, plimbă-te cu mine: viaţa ne-ar fi cu adevărat strâmtă dacă gândurile noastre ar fi inchise între hotare.
Te văd, dragul meu Prieten, chiar acum te aud; îţi sunt atât de aproape încât nu ştiu dacă trebuie să încep să-ţi scriu o scrisoare ori un bileţel.
Rămâi cu bine”.
