Pe ce resurse ne vom baza, ca să putem relua existența firească?

0

Orice criză vine, inevitabil, la pachet cu anomie socială, dar care se dezvoltă, în mod aproape natural, de la baza societății, spre vârful acesteia.

La noi, însă, în buna tradiție românească, tonul răsturnării valorilor pare să fie dat de la nivelul decidenților care, fără a mai lăsa să li se întrevadă proveniența politică, din opoziție sau de la putere, se întrec în măsuri care mai de care mai populiste,
precum relaxarea modului de executare a pedepselor penale (închisoare la domiciliu sau în weekend), de natură a da tonul unei creșteri a infracționalității, care se accentuează, oricum, pe timp de criză.

Relativul consens asupra privării de parte din venituri a militarilor și polițistilor rezerviști, care-i încurajează maxim pe colegii lor a căror datorie, în aceste zile e, culmea, tocmai gestionarea situației de urgență, invocată în sprijinul acestei măsuri, cel puțin nepopulare, în rândurile lor, ori inconștiența unui populism dus până într-acolo încât să nu le pese că blocarea, fără niciun discernământ, până la finele anului, a întregului sistem bancar, va arunca economia României într-un colaps și societatea românească într-un haos, cel puțin de proporțiile celui prin care-a trecut Grecia în urmă cu câțiva ani.

Efectul va fi unul de domino și aproape ireversibil, pe termen scurt și mediu – blocarea activității băncilor va conduce la blocarea activității agenților economici, la scădere economică, implicit a încasărilor la buget, disponibilizări, tăieri salariale (inevitabile și în sectorul public), șomaj, presiune tot mai mare pe bugetul statului, etc.

Nu cred că există economie, pe planetă, care să-și poată permite amortizarea unui îngheț nici de jumătate de an, iar a noastră sigur NU va avea capacitatea de a ne face să ieșim, dintr-o astfel de suspendare a tuturor plăților, într-o situație mai bună decât cea în care ne aflăm acum.

Dacă acum nu mai avem de unde și cu ce, după aproape un an, în care nu se va mai mișca nimic, din punct de vedere economic, pe ce resurse ne vom baza, ca să putem relua existența firească?…

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.