Societatea celor „valabili” și „expirații”

Se vorbește mult despre bătrâni zilele astea, de multe ori nu tocmai măgulitor pentru ei, că sunt depășiți, nu rezonează la ofertele hipsterilor, care le-au creat facilități de aprovizionare, că sunt înapoiați, încuiați, obtuzi și pe deasupra și extrem de îndărătnici, dau înapoi mereu, ca racul, cum au făcut-o mereu, iar acum nu respectă „măsurile”. Sunt mereu neadaptați și o piedică în calea progresului de orice fel, acum a celui spre ieșirea din pandemie… Nu înțeleg prea multe sau nu înțeleg nimic.

Dar poate că, chiar de ar fi tocmai așa, nu ar fi vina lor. Dacă ar fi rupți de realitate, de lume și de societate, nu ar fi vina lor. Pentru că societatea care există în jurul lor s-a rupt prima de ei, i-a îndepărat, nu li se adresează, nu este pentru ei.

Și vă propun, în această idee, care poate pare desuetă, aberantă sau o exagerare, la prima vedere, un exercițiu foarte simplu: urmăriți personajele, indiferent despre ce e vorba, fie știri sau filme, orice, urmăriți în decursul unei ore, unei zile, câți bătrâni apar la televizior. În ce măsură sunt reprezentați ei? Câte chipuri de oameni peste 60 de ani veți vedea? Veți constata astfel că sunt o raritate, apar mai mult accidental, tangențial.

„Viața publică”, cum se spune, nu are aproape nicio legătură cu ei. Ba sunt o categorie specială, de fapt două, despre care se vorbește distinct: „bătrânii” și „pensionarii”, rupți de restul. Și se vorbește foarte puțin: când e vorba despre …„bătrânețe” și despre „pensii”. În rest, nu mai există viață pentru ei, nu li se mai propune nimic, nu mai sunt întrebați despre nimic. De cele mai multe ori sunt doar decor. Pentru că nu o să vorbim despre ipocrizia politicienilor, care îi iubesc înainte de alegeri…

Și acum ar fi taman momentul potrivit ca să vorbim sau să întrebăm un „europenist”, dintre cei iubitori de „principii și valori”, cu limbaj standardizat, vreun userist sau liberal, care este gradul de „incluziune socială” a bătrânilor. Ca și stângiștii din PSD, ei iubesc cuvântul ăsta, „incluziune”. Sau despre „absorbția” lor, să-i întrebăm pe tehnocrați. Iar pe cei mai convinși de „adevărurile” și „fezabilitatea” sistemului să-i întrebăm dacă nu cumva bătrânii nu sunt „integrați social”, cât sunt ei de „asimilați”, sau – ferească-ne progresul și lumea minunată de mâine! – nu cumva sunt ei „marginalizați” sau „discriminați”. O categorie atât de mare! Peste cinci milioane.

Pentru că o să vedeți în „viața publică” doar așa: tinerii se distrează, discută, aleargă, lucrează, sunt la serviciu, sunt la cumpărături, sunt peste tot, urmați de cei mai mici, care se pregătesc și sunt pregătiți să le ia locul. Despre bătrâni e prea puțin vorba mereu…

Dar s-ar putea imediat replica: bine, dar ei nu sunt activi social și e oarecum firesc așa. Dar nu există? Nu fac parte din comunitățile despre care e vorba în filme sau informații. Dar televizorul nu e și pentru ei? Însă, într-adevăr, cheia, răspunsul s-ar putea găsi tocmai într-un cuvânt cred: activ. Ei nu sunt destul de activi: nu produc, nu consumă. Oare nu despre asta e vorba? Pentru că asta e tot ce contează în capitalism, în ciuda tuturor sloganurilor care învăluie …totul.

O societate care mizează pe randament, clădită pe bani, care trebuie să producă bani și să cheltuie bani, repede și continuu, nu poate avea răbdare cu ei. Nu dă doi bani pe înțelepciune și experiență (ce să facă cu ele?!), ci pune toți banii într-un pariu continuu pe inovație, nou, sclipitor și mereu diferit, cu singura condiție de a produce sau consuma și a aduce profit. Bătrânii nu numai că nu mai produc mai nimic, dar și consumă prea puțin, în realitate. Se îmbracă cu aceleași haine de ani și ani, ba mai caută și azi cizmari ca să-și repare pantofii… Nu sunt angrenați în sistemul comercial, în consumerism, iar sistemul, legic, nu a putut să-i ejecteze, dar i-a împins la periferie. Sunt expirați din punct de vedere strict capitalist și trimiși la statutul de spectator neimplicat.

Din același punct de vedere, strict comercial, și sistemul ne-a împărțit pe noi, toți, în două mari categorii: cei „valabili”, între limitele termenelor de valabilitate, produse funcționale, apte de muncă și încadrate în mecanismul economic, și cei „expirați”, depășiți ca valabilitate, ieșiți din uz, pe care i-a pus deoparte, spre casare.

Întreaga cultură de astăzi este una a tinereții, în care bătrânii sunt cel puțin marginalizați. Dar, apoi, noi, pretențioși în aceeași măsură în care am fost ingnoranți față de această realitate, venim și le reproșăm că nu se „racordează”. Altfel spus, că nu înțeleg despre ce vorbim. Dar de când nu ați mai vorbit cu ei?

Realitatea este că sunt cea mai discriminată și marginalziată categorie de populație și un progresist consecvent, democrat din cale afară și europenist, ar trebui să fie „sincer” ultragiat, terifiat, îngrozit, pe măsura dimensiunii acestei categorii …Numai că un progresist nu poate fi niciodată sincer. De fapt, când nu este vorba despre el, nici nu mai percepe, nu mai înțelege nimic din realitatea înconjurătoare.

Dar faceți, rogu-vă, exercițiul acesta: vedeți cât este vorba despre bătrâni în media noastră, ca și în ceea ce putem numi sistem, ca întreg!

Loading...
loading...

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here