„Gândul nostru trebuie să fie cum ducem mai departe viața, iar viața fără muncă nu poate fi dusă mai departe”
Austria a decis să impoziteze suplimentar companiile multinaţionale. În contextul în care Institutul de Calitate a Vieţii discută în ultimul său raport, «Pandemia şi standardul de viaţă al românilor», despre necesitatea unui împrumut de 20-30 de miliarde de dolari de la Banca Central Europeană sau Fondul Monetar Internaţional pentru salvare a economiei.
Profesorul Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, prezent în emisiunea «Cafeneaua politică», moderată de Horia Alexandrescu, a spus că e de gândit ce se va face cu profiturile uriaşe ale multinaţionalelor şi la repatrierea profiturilor lor.
Ioan Aurel Pop a mărturisit că se teme de dobânzile prea ridicate şi de la ce instituţii se iau acestea.
„Acţiunea intreprinsă de Austria, ţară care nu a trecut prin comunism, e o soluţie de protecţionism. După 1989 am stabilit reguli foarte laxe, pentru aceste firme străine, de la bănci, la companii de exploatare a resurselor naturale, fără să ne gândim la o protecţie a bunurilor acestui popor”.
„Pledez pentru o muncă stăruitoare a poporului roman”.
„Firmele străine trebuie să înţeleagă ce datorii au faţă de acest popor. România trebuie să fie în câştig de pe urma profiturilor uriaşe ale multinaţionalelor. Muncim fără a beneficia de pe urma acestei munci”
Președintele Academiei este convins că şi alte ţări vor lua măsuri protecţioniste, de închidere în sine.
„Îndatorările acestea, care vor veni pe fondul unei perioade de criză și de scădere a prosperității generale, mă tem să nu conducă la dobânzi foarte ridicate și la un efort din partea acestui popor care va fi foarte greu de suportat pe termen scurt. Depinde de la ce instituții ne împrumutăm, în ce condiții, cum vor fi făcute împrumuturile, dacă sunt absolut și strict necesare”
„Ne-am bucurat de prezența capitalului strain după căderea comunismului. Am fixat chiar reguli foarte laxe pentru aceste societăți străine prezente pe teritoriu României, de la bănci și pănă la întreprinderi, mai ales întreprinderi care exploatează lemnul și alte bogății naturale ale acestei țări, fără să ne gândim la o anumită protecție a bunurilor naționale și, până la urmă, a populației acestei țări.
E de gândit foarte serios și aici în ce măsură profiturile acestor multinaționale prezente pe teritoriul nostru sunt utile și folositoare și sunt păstrate pe teritoriu României sau nu. Și cred că și aici statul ar putea găsi anumite soluții, anumite pârghii pentru ca România să fie în câștig de pe urma veniturilor uriașe pe care le câștigă aceste multinaționale de pe teritoriul nostru.
Repatriază profitul și noi ne trezim că muncim fără să beneficiem de această muncă decât în măsură foarte mică”.
Cum să fie în câștig, când multinaționalele plătesc doar o redevență de 2%, iar restul profitului se duce în paradisuri fiscale ??? Sunt vinovați oamenii politici care le-a permis așa ceva și ar trebui trimiși la ani grei de închisoare și confiscarea totală a averii !!!
Am data „de bunavoie” tot ce am avut fara niciun profit pt noi. Asta nu e capitalism, e sclavagism.
La noi când guvernul Dăncilă, prin OUG 114 a pus impozit pe bănci şi dobânzi bancare, atunci a căzut guvernul!!!
pai se poate sa deranjezi careva interese din afara sau sa le micsorezi profiturile..alio,sunteti nebuni? doar EI ne conduc tara..imbecilul si lacheul lui sunt niste marionete…
Din pacate suntem de 30 ani doar la nivelul.discutiilor…
Este bine ca in discutie intervine Presed.Academiei.
Asteptam momentul in care, in spatele Domniei sale se va alinia membrii ACADEMIEI iar alaturea BISERICA in frunte cu Patriathul…si alte institutii..
DRAGNEA A VRUT SĂ-I PUNĂ LA PLATĂ DAR L-AU BĂGAT LA PUȘCĂRIE ȘI CULMEA TOȚI BOII ȘI TOATE VACILE S-AU BUCURAT.
Ce investitii au facut strainii in Romania? Unde este contributia lor la industria Romaniei?ZERO.